Versione :

Ducumentu
Lascite di i seculi - U medievu arabu

In u V seculu dopu à G.C.Siracusa casca sottu à a minaccia di i barbari, visigoti è vandali, cristiani ma di fede ariana è tandu cunsiderati eretichi. À l’invasione barbariche fecenu sequitu a duminazione bizantina (da u 535) durata quasi trè secoli ma messa in periculu sempre sempre da l’incursione arabe. Per pochi anni a cità fù ancu a sede di l’Imperu d'Oriente (da u 663 à u 668 cun l'Imperatore Custanzu); in u frattempu u vescu Zosimu avia trasferitu a catedrale da San  Giovanni à a chjesa attuale, l'anticu tempiu di Atena trasfurmatu in chjesa cristiana in un’epica prima.
À u principiu di u IX seculu si intensiconu e razzie di i musulmani. Un primu assediu à Siracusa fù tentatu in u 827 ma a cità cascò solu in u 878, dopu suffrenze incridibule è privazione di i difensori, è ne avemu un ricensu detagliatu è precisu in una lettera chì unu chì ci scappò, u monacu Teudosiu, scrisse à l’arcidiacunu Leone.

Teudosiu discrive cumu, scunvolti da a fame, l’assediati ne ghjunsenu à nutrì si ancu cun carne umana. L’Arabi, cumandati da Abû Isâ si rapinu ogni ricchezza di a cità, strughjinu tuttu è messenu focu, lachendu daretu ad elli solu ruine fumacciulente. U buttinu facia un miglione di pezze d’oru. Terrurizati, i Siracusani si  rifughjinu ind’è l'isula di Ortigia.
Cume tutta a Sicilia urientale Siracusa cascò in a cundizione più povera è culturalmente incolta più chè mai dapoi e so origine. U centru puliticu è culturale si spustò intonru à a corte di Palermu, mentre chì i capi arabi si luttavanu trà di elli è i Bizantini pruvavanu à pruvucà sullevamenti. Malgratu a prova di Maniace di custituì un centru di resistenza anti-arabu ci volse ad aspettà a duminazione normanda per avè i primi segni di ripresa.