Versione :

Ducumentu
Villa Igeia

Eccu ci vicinu à una cità tamanta, affascinante è magnifica. In ogni locu ci sò quelle piante mediterranee à dà i so prufumi. Pini marittimi, palme africane, palme nannule di Sicilia, iuccà cù e so rame urizuntale cum’è candilabri è frondipinzuti, oliandri, ibischi fiorirossi. Da l’hôtel si fala sinu à u mare pè una scalinata. Un panorama magnificu nantu à issa baia piena di vita è muvimentu: cargò à l’ancura, ferries fasciamibianchi è chì si lacanu daretu un strascicu luminosu, forma grisgiogna di u portaviò americanu, barche da pesca, yachts, secondu l’ore tuttu muta aspettu è culori.

Si parla sempre di a Palerma greca, a Palerma araba, a Palerma nurmanda, a Palerma spagnola, di a Palerma barocca, ed hè ghjusta cusì, chì sò puchissime e cità à pudè offre un appicciu di civilizazione cusì diviziosu. Ma tandu perchè lascià corre a Palerma Liberty chì issa villa Igeia à puntu ne sarà u testimone più da rimarcà si? U casale l’hà custruitu in u 1900 l’architettu Ernesto Basile. Cù u modern style europeu hà appicciatu quella manera propiu siciliana. Di fatti, di fora si presenta cum’è un palazzu arabonurmandu, massicciu, cun dui turroni merlati. E finestre sò in ogiva.

Indrentu, cù issi curridò tamanti è e scalinate maestose, vi pare di esse in un palazzu maiò, ma ciò chì stupisce propiu sò e sale da pranzu. Quella pè a statina hè à l’usu neoclassicu. L’ornanu affresche di estru chinese, lustri frunduti cun paralumi rosuli è spechji cù i so quatri incrustati è paramenti uriginali. Hè un esempiu significativu di kitsch 1900. Ma a maraviglia numeru unu hè u salone da pranzu di invernu, capidopera di u gustu Liberty chì lampa frundami da ogni banda è cù un seriu chì face surride. Ancu a mubliglia, i tavulinetti, i sedioni, i paraventi in cristallu, a quatrera di e porte è a curnice di i spechji facenu vede listessu stile frisgiulatu ed intricciulatu chè l’innerbatura di a volta è i travi di a suffitta.

Nantu à i muri di una sala cun suffittu altissimu ci sò l’affreschi tamanti di u pittore Andrea de Maria. Vantanu a donna, à mezu à una natura suttilissima è sufisticata assai. Da un cantu u sole esce da u mare è baccante, meze spugliate o vestute di stofe à fiori alzanu cuppe piene di incensu è correnu pè un chjosu fiuritu à narcisi. Altrò, vicinu à un stagnu duv’elli si stinzanu cigni trà mezu à piantine acquatiche, ballanu fendu farandule diunisiache è rimenanu ghirlande di rosule. Da a suffitta pende un lustru stravagante, longu longu, tenutu da quattru paghji di serpi in ferru battutu. Unepochi di spechji rimandanu a figura di a mubiglia è di l’affresche. Ùn hè tantu una sala da pranzu, ma piuttostu una sala di ballu ideale.