Oghje sò tarnalatu
Oghje sò tarnalatu ! Impinsiritu ! È ancu imprimuratu !
Dipoi duie ore camingu pà isse strette, quelle strette di issa cità culurita, sapete ? Quandu à cinque ore di matina, s’è vo’ sete fora di lettu, vi vene una vampata colma di udore muscatellu chì v’infriddulisce l’ossi.
Fatta è fine, mi si pare d’esse avà nantu à u fronte di mare. Chì maraviglia quantunque ! Ùn v’aghju più issa curiusità è issu piacè di e billezze ch’e vecu agni ghjornu. Chì piccatu ! Noi altri semu quantunque scimintuliti !
COLONNA Rumanu
Puttachji in prucissiò
Ave, ave, ave Maria ! cantanu Santa è Benedetta, sgranellendu i so paternostri .
A prucessiò si sparghje cume un sarpu maiò, losciu è incaluritu, chi u sole d’aostu tene e so prumesse. In testa, l’omi portanu a statula è strazianu, s’asciuvanu u fronte crosciu di sudore.
Oghje hè Santa Maria, festa di u paese. E donne sò in affannu, ognuna hà sceltu i so panni i più belli. Moglie è figliole di sgiò, carche di cullane è di pendini d’oru, parenu arburi di Natale chì spampiluleghjanu.
Cuntrasti d’una vita paisana
Un pezzuciu di vita paisana , in a Pieve di à Serra ,à u principiu di u vintesimu secculu.
ALBERGHI Ghjuvan Matteu
U core quì è a ragiò quallà
Eranu sei ore, Ghjuvan-Tumasgiu si discitava. Era ghjuntu a viciglia è, ancu s’ellu avia vighjatu assai, discurrendu cù a so mamò è u so ziu Rigolu, ùn avia più mancu appena voglia di dorme. Quandu ellu era in paese li piacia à gode u più pussipule u tempu ch’ellu ci passava.
ACQUAVIVA Ghjuvan Iviu
Ghjuvan Iviu Acquaviva hè unu trà l’agricultori chì anu fattu a scelta di stallà si in paese. Face l’allevu in Lozzi è da issu bellu paese niulincu piglia pretesa cù a prufessione pè a labelizazione di a farina castagnina ; hè presidente di u sindicatu di difesa di issa appellazione.
Maestria
« Alo, Ghjuvanni hè Marcu, sò à l’Oriente. Ùn ti si vedi più. Chì faci ? T’aspettu fin’à cinqui ori. Dopu mi ni vò. »
Era u cinquiesimu messagiu ch’e lasciavu! Aviu spostu u mio telefonu è aviu accesu una sigaretta. A terrazza di u caffè era viota. Eramu sabatu. Ci era pocu mondu chì passava annantu à a strada. Di l’altra banda, in la faculta di drittu, s’induvinava una presenza. Una salla avia i so lumi accesi. Forsi calchì studianti travagliava sempri. Ùn avia più da trigà a notti. Eramu guasi d’inguernu.