Culomba

Culomba di lu viaghju
sia ne la messagera...
Li mandu un fiore di maghju
l'ansciu di la primavera...

Ad ellu ogni paisaghju
cù sta rima furestera...
Culomba di lu viaghju
sia ne la messagera

I mo sogni à lu bercaghju
bramanu la suminera...
È lu mio core ti spera
culomba di lu viaghju

À u chjoccu di a campana

À u chjoccu di a campana
si sparghje un cantu pietosu
in lu mio desertu rosu
ci batte la sciappittana

Si sparghje un cantu pietosu
quandi u lume s'intana
ci batte a sciappittana
di l'amore in lu chjosu

Quandi u lume s'intana
à la notte mi sposu
si desta u mo sognu ascosu
à lu chjoccu di a campana

Carta bianca

A rena hè carta bianca
da lu mare inchjustrata...
U mo core s'affianca
à l'ora più beata...

A porta si spalanca
di a volta stellata
A rena hè carta bianca
da lu mare inchjustrata

È lu tempu s'aggranca
in la nostra abbraciata...
Pè la stonda impennata
a rena hè carta bianca

Faaborg

Faaborg si hè arretta
Nant’à a batticcia ferma
Un battellu da vela
Sgrisgia u silenziu danese
Dui cigni s’agrottanu
In fondu à u fjord
È piove
A luna si hè ghjalata
È a piaghja si hè grisgia
Cum’è cuscogliule di tempu

Piscatori di destinu

N'avemu mille
È mille miglioni
Di miglioni di mlla
Piscatori
À piscà li penseri
Intricciati à u tempu

N'avemu mille
È mille miglioni
Di miglioni di mila
I pastori
À curà e so bande
Di sogni vagabondi

N'avemu mille
È mille miglioni
Di miglioni di mila
I rimiti
À l'entre di deserti
Di u core in tribizonda

N'avemu mille
È mille miglioni
Di miglioni di mila
Donne ardite
À annannà e paure
Di l'anima picondria

È chì Sud ?

Simu stati di sopra
À l’altu
In cima
À vicinu di dei
Splendore di l’Oriente
U fiore di a Mente

L'arte di la scrittura
Hè natu à nostre sponde
Un ceppu di sapienza
Ch'hà schjaritu lu mondu

Simu stati di sottu
À bughju
In fondu
D'un mondu senza noi
Vergogna di una ghjente
Pulita è monda

Ligati à i ferri
D'a nostra pella mora
Nera cum'è la pece
Brutta cumè u peccatu

BONERANDI Hélène

Une poésie entre oral et écrit

Scontri di 01.03.1999

En mars 1999, dans le cadre de la semaine du « Printemps des poètes » s’est déroulée à l’Université de Corse une rencontre qui, au-delà de l’anecdote, en dit long sur les rapports que la poésie entretient dans l’île avec l’itinéraire qui la mène depuis toujours de l’oral à l’écrit. Et la tire souvent vers son origine, dans une circulation entre deux modes d’expression qui est l’un des traits caractéristiques de la production poétique en langue corse.

Pa zentu parauri

Pa zentu paràuri lampaddi
pa vibì
torraminn'una, vidda
pa murì

A sa muda

A sa muda cantende
a sa muda
- ZITTA!
ca non balet
sa 'oghe mia e tue
sempre faeddende subra
sa 'oghe mia
sa vida mia
muda e tue
- ZITTA PERCHE'!
e ite? nara
tue sempre faeddende
e deo a sa muda
- PERCHE' NON HAI!
chena niente
nuda che lizu
bettadu in su laòre
a sa muda
dae su 'eranu
chi passat sa 'oghe a su trigu
rispondet su puzone
bolende ispiga ispiga
s'inchiat de lughe ogni ranu
passat altu su sole
ticchirriat sa pupusa
e cantat su coro a sa muda

Pages