Lugliu
E notte ùn calanu più da veru quì.
U celu ferma chjaru fin’à tardi, è campu in un mondu suspesu trà luce è silenziu. Lugliu fiurisce senza misura.
Ci sò ghjorni ch’ùn sò più bè s’ellu face ghjornu o s’ellu hè notte.
E notte ùn calanu più.
Sventuleghjanu, riservate, in una luce pallida, cum’è un sognu micca finitu.


