Surella

Cum’è tè sò di quelle
Chì ne vanu à l’attrachju
Ad abraccià le stelle
Puru à celu spachju ;
À l’ora chì mi smachju
Per piglià le chjappelle
Di primure ribelle
È stampà l’armunia
In l’anima una cria
Di silenzi sulleni,
Cù a notte annannata
Da li venti sereni
Surella mea amata.

Hè statu lu to nidu
Di l’amore spiantatu
È da l’affettu fidu
U core tralasciatu.
Vai in lu suminatu
Di stonde benedette,
Ùn ne brami vindette
Voceri nè brioni
È cerchi à l’appasponi
A fiacculella ardita
Di pace ritruvata
In bocca à la to vita
Surella mea amata.

Donna frà le più sole
Chì u so sangue stringhje
Quandi a carne dole
È chì l’angoscia avvinghje ;
Quandi a piuma tinghje
U fogliu per dumane
Di e sperenze umane
D’albori culuriti.
I lagni rinviviti ;
Cù la nova ventata
Gudimuli issi frutti
Surella mea amata.

Sì da seculi erede
Di prumessa sbandita
À l’orlu di u crede
Ti muca la ferita
A parolla insischita
Di l’addiu straziatu
Hè lume cancellatu ;
È mi risona avale
l’eccu di u to male
Amparendu la fola ;
Per esse abbandunata
D’un Rè si la figliola
Surella mea amata...

Insegnami la luna
Duv’è tù stai ascosa,
Ne tesse la furtuna
Da fatti dinù sposa :
A deda luminosa
Innora lu caminu,
U sognu ballerinu
Rinasce ad ogni morte,
Per scunghjurà la sorte
Achjirchjemu l’avvene
Da chì a storia nata
Ùn ne vogli catene
Surella mea amata...

Cume speranze sciolte
In lu to grembiu colte
Parolle da rivene.
Riturnella è ballata
Innu di la to pena
Surella mea amata