3 - RAPERONZA

 

C'era una volta un maritu è a so moglia chì vulianu dapoi assai tempu avè un zitellu, quandu infine a moglia fù incinta è pinsò chì u Signore avia vulsutu rializà u so desideriu u più caru.

Daretu à a so casa, c’era una piccula finestra chì dava nantu à un giardinu magnificu induve criscianu i più belli piante è fiori ; ma era circundatu d'un muru cusì altu è nimu ùn pruvava à avventurà si nentru perchè chì appartenia à una strega dotata di grandi puteri è chì tutti temianu.

Un ghjornu, dunque, mentre a donna stava à quella finestra è ammirava u giardinu sottu, vidì un pianu di magnifichi raperonzi cù rusette di foglie cusì verde è cusì lucicante, cusì fresche è cusì appetittevule, chì l'acqua li ghjunse in bocca è sunniò di manghjà si una bona insalata.

Issa brama ch'ella avia ùn facia chè cresce è ingrandà ogni ghjornu. ma cum'è sapia ancu chì ùn ne pudia avè, cascò in a malincunia è si trafalò, smagrendu, sempre più pallida. Videndu la cusì male, u so maritu s’inchietò è li dumandò :

-  Ma cosa hai, a mo moglia cara ? 

  •       Oh ! rispose, aghju da more s'ùn possu manghjà raperonzi da u giardinu daretu !

U maritu tenia troppu caru à a so moglie è pinsò : "Piuttostu chè di lascià la more, li purteraghju d’issi raperonzi, qualsia ciò chì mi custarà ! "

U ghjornu stessu, dopu à l’attrachjata, scalò u muru di l'ortu di a strega, pigliò prestu una manu piena di raperonzi, ch'ellu purtò à a so moglia. A donna si preparò subitu un'insalata, ch’ella inghjuttò. Ma era cusì bona è li avia piaciutu tantu chì u lindumane, invece chì a so brama sia suddisfatta, s’era triplicata. È per calmà la, li tuccò à u maritu à vultà torna in u giardinu.

À l’attrachjata, dunque, fece cum'è u ghjornu nanzu, ma quand'ellu saltò da u muru ind'è l'ortu, si caghjò di paura perchè chì a strega era davantu à ellu !

  •       Chì audacia di vene in u mo giardinu cum'è un latru, li disse cù un sguardu furiosu, è  d’arrubbà mi i mo raperonzi ! Ai da  vede ciò chì t’hà da custà !
  •       Oh ! a prigurò, ùn vulete micca usà di clemenza è preferì a misericordia à a ghjustizia ? S'è l'aghju fatta, s'è mi sò decisu à fà la, hè perchè chì era furzatu : a mo moglia hà vistu i vostri raperonzi vicinu à a nostra finestra è li hè venuta una tale brama di manghjà li ch'ella seria morta s'ella ùn l'avia avuti.

A strega fece tacce a so rabia è disse :

  •       S’ella hè cum'è tù dici, sò disposta à permette ti di piglià quanti raperonzi chè tù voli, ma à una cundizione : mi dai u ciucciu chì a to moglia hà da parturì. Tuttu anderà bè per ellu è u curaraghju cum'è una mamma.

U maritu, in u so terrore, accettò tuttu senza discursata. È qualchì settimana dopu, quandu a so moglia parturì, a strega ghjunse subitu, dendu à a criatura u nome di Raperonza è a purtò cun ella.

Raperonza era a zitella a più bella chì fù sottu à u sole. Quand’ella ebbe dodici anni, a strega a chjuse ind’una torra chì s’elevava, senza scale nè porta, à mezu à una furesta. È postu chì a torra ùn avia altra apertura ch'è un finestrinu in cima, quandu a strega ci vulia entre, chjamava sottu à a finestra è mughjava :

  •       Raperonza, Raperonza, fà falà i to capelli per mè.

Raperonza avia longhi è meravigliosi capelli chì parianu fili d'oru. Sintendu a voce di a strega, si sfascia a so capillera, liava a cima di e so trecce à un ganciu di a finestra è i laciava sbulicà si sin’in fondu, vinti aune più in ghjò, per chì a strega si alzassi è intrissi.

Qualchi anni dopu, hè accadutu chì u figliolu di un rè chì cavalcava in a furesta, passò vicinu à a torra è sintì un cantu cusì incantevule chì si firmò à sente lu. Era Raperonza chì si divertia da a so solitudine lascendu a so voce diliziosa scappà. U figliolu di u rè, chì vulia cullà versu ella, cercò a porta di a torra è ùn ne truvò.

Si vultò è si n’andò in casa ; ma u cantu l'avia riscossu è cummossu u core, ch'ellu ùn pudia lascià passà un ghjornu senza cavalcà in a furesta per vultà à a torra à sente la. Era quì un ghjornu, piattu daretu à un arburu, quand’ellu vidì ghjunghje una strega, ch’ellu sintì chjamà sottu à a finestra :

  •       Raperonza, Raperonza, fà falà i to capelli per mè ". 

Allora Raperonza lasciò e so trecce cascà è a strega s’aggrappò. "S’ella ghjè què  a scala pè cullà, vogliu pruvà ancu eiu", si disse à ellu stessu. È u ghjornu dopu, quand'ellu cuminciò à fà bughju, si n'andò à u pede di a torra è chjamò :

  •       Raperonza, Raperonza, fà falà i to capelli per mè ".

E trecce si sfecenu subitu è u figliolu di u rè cullò. À u principiu, Raperonza si spaventò quand’ella vidì chì un omu era intrutu in a so casa, un omu cum'è ùn avia mai vistu prima, ma cuminciò à parlà cun ella pianu è à contà li chì u so core era statu scossu quand’ellu l’avia intesa cantà, è ch’ellu ùn averia riposu fin ch’ellu ùn l’ebbe vista in persona.

Allora Raperonza perse u so timore, è quand'ellu li dumandò s'ella u vulia cum'è maritu, videndu ch'ellu era ghjovanu è bellu, pinsò : "Ellu, mi tenerà cara sicuramente megliu cà a mo vechja mamma-matrigna". È rispose ch'ella accunsintia, mettendu a so manu in a soia. Aghjunse tandu :

  •       Vogliu parte cun tè, ma ùn sò micca cum’è falà. Quande tù venerai, porta mi un frisgettu di seta ogni volta, ne faraghju una scala, è quandu serà finita, faleraghju. È mi purterai nant’à u to cavallu.

S’accunsenu chì sin’à tandu ghjunghjeria à vede la ogni sera, postu chì di ghjornu venia a vechja. Di tuttu què a strega ùn averia sapiutu nunda s’è  un ghjornu, Raperonza ùn l'avia micca dettu:

  •       Dì mi, mamma-matrigna, cumu hè chì sì cusì pisia per cullà, mentre chì u figliolu di u rè s’appichja in un battitu d'ochju ?
  •       Ah ! canaglia ! Chì sentu? s’esclamò a strega. Eiu chì pensava d'avè ti isulata da u mondu sanu, è tù m’ai burlata !

In a furia di a so rabbia, pigliò i belli capelli di Raperonza è li strinse cù a mana manca, turcendu li una o duie volte, pò pigliò un trisore cù a manu diritta è tagliò e belle trecce chì casconu in terra. Tantu spietata era a so crudeltà, ch’ella si n’andò à purtà Raperonza in a solitudine, in a machja, duv’ella l’abbandunò à una miserable esistenza piena d’angoscia.

U ghjornu stessu, turnò à appiccicà e trecce fermamente à u ganciu di a finestra, è ghjunti à a sera, quandu u figliolu di u rè ghjunse è chjamò :

- Raperonza, Raperonza, fà falà i to capelli per mè .

A strega lasciò i capelli srotulà in fondu. U figliolu di u rè cullò, ma ùn era micca a so cara Raperonza ch’ellu truvò sopra, era a vechja strega chì u fighjulava cù un sguardu gattivu è velenoso.

  •       Ha-ha! Ridichjulò, veni à piglià a donna di u to core, ma u bell’acellu ùn hè più in u nidu è ùn canta più, u gattu si l'hà purtatu, cum'è avà hà da crepà ti l'ochji. Per tè, Raperonza hè persa, ùn la viderai mai più !

Strappatu da u dulore è impazzitu da a disperazione, u figliolu di u rè saltò pè a finestra in cima di a torra. Ùn si tumbò, ma s'ellu salvò a so vita, perse l'ochji quand'ellu cascò trà i spinzoni è vagò, cecu avà, pè a furesta, alimentendu si di frutti salvatichi è di radiche, pienghjendu è lamentendu sempre a perdita di a so amata.

U disgraziatu hà erratu cusì per parechj’anni, cecu è miserabile, finu à u ghjornu chì i so passi u purtonu, à paspera, à a solitudine induve Raperonza campava miseramente cù i dui picci ch'ella avia avutu : un zitellu è una zitella.

Ellu sintì una voce chì li parse di cunnosce è s’avvicinò versu ella. Raperonza u ricunnuscì tandu è li saltò à u collu, pienghjendu. Duie di e so lacrime  tucconu i so ochji, u figliolu di u rè ritruvò a vista cumplettamente è purtò a so namurata in u so reame, induve funu accolti cù tanta gioia è camponu oramai longhi è longhi anni di felicità.