Versione :

CARONTE

 

U nostru amore hè lavu sottuterraneu.
Ci vocanu i versi nantu à isse barche negre
cun davanti un dissegnu di l’ochji
è una torchja chì si manghja quelle ombre.

In poppa, u timunieru, un altru versu,
esce da a prisacca è fideghja, cupidu
e munete ch’è no aviamu piattatu,
pè u passagiu, sottu à e nostre lingue.

Bellu decisu, pacatu u viaghju,
cù u remu separa u schivu negru
da u ripale è voca è si alluntana
da a fin’di u puema, voltu l’Ades.