Versione :

Ragiunata
Bastia

À u pede di u Pignu, stracquatu à sulia ver di l’isule taliane, Bastia hà un passatu chì ciotta fondu in u tempu. Ogetti preistorichi nantu à e cime di a cità cunfermanu una presenza neolitica, 1500 anni nanzu à Cristu.

Ma Bastia si pò dì ch’ella nasce in 1378 cù a decisione di i guvernatori genovese Leonello Lomellino d’abandunnà u castellu di Biguglia, parechje volte brusgiatu da i corsi, per custruì a torra principale nantu à u poghju chì mira u Vechju Portu. Tandu, durante i seculi, a cità si face, hè presente sempre à i mumenti più zeppi di a storia di l’isula.

Oghje chì hè oghje, Bastia hè cunsiderata a capitale economica di Corsica. Dimugraficamente, Bastia è a so periferia diretta custituiscenu a prima agglumerazione corsa cù circa 54 000 abitanti (ghjustu davanti Aiacciu chì ne conta 53 000). Hè u sediu di a prifettura di Corsica suprana. Cù u so museu etnograficu corsu, u so teatru d’una millaia di posti, a so ricca bibiuteca, i so edifizii civili è i so oratorii barocchi, hè un postu maiò di a cultura corsa.

Al di là di l’aspetti economichi, Bastia puru cù una maghjina di cità operaia hà sapiutu sviluppà un certu dinamismu culturale. Basta à arricurdassi di i so cuntatti cù a tuscana vicina ditempi di salvatore Viale in a prima parte di u XIXu seculu o ancu a tradizione di bel canto chì hà datu tenore di nimina internaziunale cum’è Cesar Vezzani.

« Figuratevi una bella personna, lucente di pulizia da mezu in ghjò è da mezu in sù cuperta di macagne leprose »…Eccu cumu a vede u rumanzeru Sebastianu D’Alzetu (in u so rumanzu Pesciu Anguilla). Beata cità chì si gode uni pochi di scrittori di qualità (Vattelapesca, D’Alzetu, Thiers) chì l’anu sapiuta ludà o disprizzà in i so carattari propii sparti in quartieri è lochi mitichi cum’è a Traversa (Bd Paoli), a piazza San Niculà o u « Mercà di pè ». Ugnunu hà sapiutu impuntà u versu stranu di a cità, incruciatoghju di ghjente è di classe suciale. Una cità arrimbata à a Corsica ma girata sempre ver di u levante di « terra ferma », in un’ identità aperta chì ferma un valore culturale di prima trinca.