Ùn mi costa nisun sforzu

Ùn mi costa nisun sforzu di arricordà mi
a prima sensazione percepita
u ghjornu ch’o iniziai u contu
di a mio storia à partesi
di a scuperta di a to riva
u ghjornu unu di u mese unu di u tempu novu :
accorge mi chì a vita di u tempu
si pò stampà cù l’aroma ch’elle muscanu
e situazione chì u compienu.
È cusì u fiatu di i mumenti di calma
assuluta si puderianu paragunà,
si pò dà, à l’effettu di sente mi
pizzicu di celente o grumbulu di terra bona ;
invece sente u sparì
ch’ellu mi facia d’ùn avè ti più vicinu,
accantu, d’ùn esse à tiru di frumbulu
creava una spezia d’odore
cusì irrespirabile chì i pochi spazii
ch’o riescia à induvinà appena
si svenianu u tempu chì s’induria
u soffiu è mi sgranfiavanu i sguardi.