Message d'erreur

  • Notice : Trying to get property of non-object dans include() (ligne 39 dans /home/users5/i/interromania/www/sites/all/modules/interRomania/ir_context_dossier/templates/block_context_dossier.tpl.php).
  • Notice : Trying to get property of non-object dans include() (ligne 42 dans /home/users5/i/interromania/www/sites/all/modules/interRomania/ir_context_dossier/templates/block_context_dossier.tpl.php).
  • Notice : Trying to get property of non-object dans include() (ligne 42 dans /home/users5/i/interromania/www/sites/all/modules/interRomania/ir_context_dossier/templates/block_context_dossier.tpl.php).

Sintimi à bon pattu

Sicilia

Traduzzione da

« O madama, venite cù mè à u scagnu di a direzzione ».
L’omu li si hè affaccatu davanti à l’impruvisu è avà a si guarda cù dui ochji d’acciaru chì li mettenu u spaventu.
« Eiu ? … Ma perchè ? … » è Arcanghjula, scuncertata, rigira l’ochji à dritta è à manca da cuntrullà s’è qualchissia, ind’u magazenu maiò, dà capu à a scena ma nimu si primureghja d’elli : a ghjente vuculeghja pè i fatti soi, giranduleghja, guarda a mercanzia sposta à bon pattu. Suppesanu e sciarpe da prezià a legerezza, manieghjanu e magliette da sente a qualità, dumandanu un dopu barba, un dopu sciampu, un dopu tuttu; qualchissia si ne và à a cascia per pagà è porghje a carta di creditu à a cascera chì si ne stà culà stumacata quant’è chì quella mercanzia li fessi cullà u vomitu.
Ind’u frattempu, à Arcanghjula, un sudore cutratu li fala da u collu è si perde ind’a valle di i so petti.
« Venite cù mè, per piacè, è senza fà cumplicazione » dice avà l’omu ind’un sussuru vicinu à l’arechja è a si piglia pè u bracciu cù diti di ferru chì li s’inficcanu ind’a polpa tennera è parenu uncini da quant’elli sò duri. Ingiru i picculi lumi di a suffitta è i scrittoghji luminosi parenu ch’elli si sò multiplicati è spampilluleghjanu à intermittenza cum’è quelli di i pumpieri, di l’ambulanza, di u prontu succorsu. I banconi di cristallu, cù tutta quell’esagerazione di mercanzia sposta, sculiscianu è s’alluntananu in freccia cum’è s’elli fussinu nantu à e rutelle è mille mani i bughessinu contru à e tramizane.
E donne, avà – mentre chì l’omu ubligheghja Arcanghjula à viaghjà ver di u fondu senza rende si contu chì l’anche li diventanu tamante, pisie, da ùn pudè le più pisà : ghjanbe di petra, ghjambe d’alifante – si sò piantate di pruvà e cullane di punta à u spechju, di sceglie scimità di balsami, bagnischjumi è russetti è si sò vultati : ancu l’omi, da l’altru parastaghju, nantu à a punta di i so pedi si sò avvicinati è avà si ne stanu tutti accolti in gruppu silenziosu cù l’ochji fissi nant’à ella da ùn perde si nunda di ciò chì accade.
« Venite, o madama, da issa banda, passate” dice l’omu cù un garbu chì mette a paura à dossu, mentre ch’ellu apre una porta chjuca ch’ella ùn ci hà mai fattu casu dipoi tant’anni ch’elle vene à La Rinascente, è a boga nentru. Passanu da una stanzetta chjuca à una maiò duve ci hè un tavulinu biancu, unepoche di carreghe, un’ordinatore accesu ind’un scornu è una ghjuvanetta in scuzzale biancu chì scrive è mancu li dà capu quand’elli entrenu.
L’omu face u giru di u scagnu, si mette à pusà è si ferma cusì à guardà la. Ella ferma arritta chì e so ghjambe sò diventate di petra è perchè tuttu li s’alluntana è li s’avvicina in modu spaventosu quant’è ch’ella fussi nantu à un ottu maiò senza pudè falà : cusì lampa sguardi d’acellu à tutti i lati di a stanza ma senza vede nunda, for di quell’omu à mezu chì a si guarda è ancu ella ùn pò fà altru chè di guardà lu.
« Aprite u saccu, per piacè ». A voce, cù u trostu ch’ellu face l’ottu maiò, li ghjunghje da una distanza infinita, è ribomba in capu à Arcanghjula ch’ella ùn ci capisce guasgi nunda. Sente, di sicuru, ch’ella dice aprite u saccu, aprite u saccu, aprite u saccu. Ma ancu à vulè la Arcanghjula ùn u pò apre : i diti li si sò aggrunchjati propiu culà, nantu à a sarratura, è ùn facenu più chè unu cù u bottulu meccanicu è cù u so corpu in scumbugliu duv’ella stringhje forte u so saccu di vitella marrò. Dunque ùn si move è lampa un sguardu fissu inde l’ochji di l’omu, senza una parolla. A ghjuvanetta chì nanzu scrivia avà s’hè piantata, s’hè vultata nantu à a so carrighella è si fighjola cù maraviglia l’omu è a donna in alternanza. Dopu, quand’ellu li face mottu, s’arrizza è dice : « Date lu à mè, o madama » è inde listessu tempu face un gestu ed eccu ti chì u morsu sudatu di i diti d’Arcanghjula s’allena è u saccu si lascià piglià mansu mansu da a ghjuvanetta billuchja, cù i capelli corti corti cum’è una zitella. Arcanghjula cappia un’ansciata tamanta, avà ch’ella hè riesciuta à ubbidisce : hè stata brava, da quì à pocu si ne và, esce da quella stanza bianca cum’è un spidale è si ne volta trà i lumi culuriti di i parastaghji. È dopu fora, ind’u carrughju animatu è in casa soia, fatta fine. Ma avà l’omu dice : « Pusate, per piacè ». Ed ella, sempre cù u so sguardu fissu, si posa in modu automaticu.
Ellu hà apertu u saccu, hà guardatu nentru è ne hà cacciatu, à mezu à l’altre cose, una sciarpetta di falsa seta ma belluchja, di culor rosula chjara cù e punte ricamate da e lustrine. Un affarucciu elegante da mette pè un’occasione chì puderia esse un anniversariu, une festicciola. L’omu piglia a sciarpetta da una parte quant’è ch’ella li dessi u stumacheghju, a prisenta nantu à tutta a so lunghezza è dice :
« È quessa, o madama, l’avete pagata ? »
Arcanghjula vuleria dì di nò, ch’ella ùn l’hà micca pagata, ch’ella ùn hà micca avutu u tempu di pagà la, ch’ella a vuleria pagà, ch’ella a pagherà di sicuru, ma ci hè quellu scumbugliu maiò chì li ribomba in capu è chì li s’intreccianu e parolle cù i penseri è – pagata, micca pagata, pagata – ùn sà mancu più ciò ch’elle significheghjanu.
« Iè – ma ùn hè micca ella chì parla cù quella voce zitellina, ùn pò esse a soia – sicura ch’ella hè pagata, eiu pagu sempre tuttu. Aghju sempre pagatu tuttu ».
« Ma a fatura ùn l’avete micca de prisentà, ùn hè cusì ? » dice à boccarisa quell’omu cù una bocca chì pare un tagliu goffu goffu, une ferita schivizzosa. Arcanghjula guarda cù l’ochji fissi, ipnutizata, quellu tagliu chì tempi fà era una buccuccia tenera di zitellu è avà una sappara chì a si vole inghjotte.
« È s’è vo ùn avete micca a fattura, chì hè a prova chì l’articulu hè pagatu, vole dì, a mo signora cara, chì vo ùn avete micca pagatu è dunque vo site – scusate puru – una latra. È a sapete ciò chì no femu di regula in tal situazione? Vi mandemu subitu subitu ind’è a pulizza chì saperà ella ciò chì ci hè da fà ».
Arcanghjula vuleria parlà, spiegà tanti di quell’affari chì pare ch’elli ùn anu nunda à chì vede cù a sciarpetta ma chì anu di sicuru qualcosa à chì vede. Ma cumu fà? Hà a bocca asciutta, i labri incrispiti – è puru n’avia messu in quantità russettu prima di esce – è inchjacchendu si a lingua contru à u palaticu seccu, sente ùn si sà perchè, un gustu di terra.
Si ferma cusì, stralunata, perchè sò parechje e cose ch’elle vole dì è chì s’affollanu nantu à a bocca si boganu da l’una à l’altra è ella ùn ci ghjunghje à mette l’assestu è à sapè ciò chì ci vole à dì nanzu è in chì manera. Si stà zitta cunfusa à guardà in pianu, è tandu l’omu s’arrizza è dice, infuschitu : « Aspittate una stonda, rendu contu à u direttore ». È sparisce cù a sciarpetta rosula.
Diu santu, ci hè ancu u direttore ! Ancu ellu hà da dumandà appressu à a fattura ! Chì vuleranu sapè, chì vuleranu fà ? Volenu chjamà a pulizza ? Sò digià in traccia di chjamà. Anu telefunatu. Da quì à pocu hà da ghjunghje a pulizza, cù quelle vitture ùn ci vole tantu. Latra, diceranu cusì. È tandu chì si pò passà ? À issu puntu l’ipotesi finiscenu ind’un caghju di paura. S’asciuva cù a manu e spiscine di sudore ghjelatu chì li falanu da a fronte. S’arrizza, si mette à pusà torna, s’arrizza. Vuleria pienghje ma ùn a ci face mancu quessa. È puru deve stà calma, stracalma. Cusì puderà spiegà tuttu à u direttore pianamente è bè, quand’elli a chjameranu.
« Vidite, o sgiò direttore, issa sciarpetta culor di rosula cusì spampillulente eiu ùn a duvia micca piglià. A vulete sapè perchè ? Perchè ùn mi ghjova micca. È quandu qualcosa ùn ghjova micca, a sanu tutti, ùn si compra micca chì hè inutule. Invece chì eiu l’aghju pigliata è avà vi spiegu perchè. Sicura chì a sò, chì ci vulia à pagà la. Ma vidite – innò, ascultate mi, ascultate mi per piacè – s’o l’avissi pagata ùn seria statu listessu affare. Perchè ? Avà a vi dicu, s’è vo avete l’asgiu. Eiu, o sgiò direttore, ùn aghju avutu vita faciule. Peghju : difficiule, difficiulissima. Devite sapè, ùn vi vogliu dà fastidiu cù tutti i dittagli, ma ciò chì aghju pruvatu à custruisce in tutta a mo vita hè sempre statu distruttu. Appena facia qualcosa, patatrac, si sciappava. Nunda, a vi dicu, nunda. Chì ci hà à chì vede tuttu què ? Ci hà à chì vede di sicuru, s’è vo mi lasciate parlà una stundetta : eccu, guardate, figlia unica, ùn sapete cum’elli mi tenianu i mei, quant’è una pupattulella di purcellana ! Innò, ùn ridite micca, ùn guardate mi cusì, a sò chì avà sò grossa è goffa. Ma ind’i tempi, o sgiò direttore, eru un fiore, cù una pella è cert’ochji è una persona chì si giravanu tutti ! Innò, innò, ùn scimiscu micca, a sò chì ùn avete tempu da perde. Li vulia dì quantunque ch’elli eranu parechji à fà mi a corte. Basta, pigliu a decisione per unu di quelli è u mi maritu. Nascenu dui zitelli, un masciu è dopu una femina, u culmine di a felicità. Ma – eccu ch’elli cumencianu i mo guaii – ùn li ti casca à dossu, à u più maiò chì avia cinque anni, un malannu chì u si porta in trè mesi ? Unu straziu, o sgiò direttore chì … Iè, iè, a facciu finita, compiu, vi capiscu, di sicuru, scusate mi. Per compie, dopu qualchì annu torna, casca chì u mo maritu perde u capu pè una frustera, ùn mi dà più una baiocca, sparisce u ghjornu è a notte è fatta fine si ne và pè sempre. Ùn ne aghju più sappiutu nunda. Dite chì ùn ci hà nunda à chì vede cù a sciarpetta ? Aspittate una stundetta, s’è vo avete a pacenza ci ghjungu. Tandu, chì ci vulia à fà ? Mi trovu un travagliu ind’a fabrica di pantaloni vicinu à Catalnissetta è ci vò. A zitella a lasciavu ind’è mamma tutta a santa ghjurnata è a pigliavu a sera. Casca chì facciu a cunniscenza d’un impiegatu chì mi paria ch’ellu tenia ancu a zitella è cusì ci simu messi à campà inseme. Ma ùn fù cusì bona l’idea : pè tirà à l’accorta, colpi è calci tutti i ghjorni. Ma chì ci pudia fà ? U duvia lascià pè mette mi in bocca à tutti ? È cusì suppurtava. Ùn site micca d’accunsentu, o sgiò direttore ? A sò chì oghje e ghjente si piglianu è si lascianu senza fà casu, ma trent’anni fà, o sgiò direttore, è ind’una cità cum’è Caltassinetta, sapete, e cose ùn eranu po cusì faciule. Pè andà in furia, mentre ch’o avia tutti issi guai in casa, senza mai una parolla dolce, senza mai un cumplimentu, chì ne sò eiu, una carezza, ùn mi casca chì a fabrica chjode è chì ci ghjettanu tutti fora ? Mumentu, mumentu, o sgiò direttore, lasciate mi compie, oramai. Dunque, senza travagliu, senza soldi è cù un altru zitellu chì ghjunghjia. Basta, lasciu da cantu tante altre cose chì ne avria da cuntà sinu à dumane. Pè tirà à l’accorta, u mo maritu – quessu chì ùn era u mo maritu, via, u sigondu – si piglia una falatura ind’u cerbellu è si ferma mezu paralizatu. Ed eiu à serve lu quandu chì ellu m’inghjuliava cù quella meza bocca ch’ellu pudia move è quand’eiu m’avvicinava pè serve lu – ancu à imbuccà lu ci vulia – s’ellu a ci facia, cù u latu bonu, mi mettia ancu una sciappata. Ghjunghje u mumentu ch’ellu chjode l’ochji, ch’è Diu u si tenga in gloria : à mè ùn m’hà fattu chè soffre è basta. Mi fermu sola. Cumu dite? Ch’o avia dui figlioli ? Di sicuru chì l’avia. Ma state à sente. Elli crescenu bravi bravi, rispettosi. Ma a zitella ùn s’innamora d’un frusteru emigratu di Torino, ghjuntu quì pè e vacanze è u si marita ? Si pò dì ch’o ùn a vecu chè una volta à l’annu. U masciu si n’hè andatu in Alemania è, quandu tuttu và bè, vene d’estate à stà si un mese. Tutt’è dui anu casa chjuca, figlioli chjuchi è à mè ùn mi volenu mancu pè more. Mi mandanu qualcusella ogni mese è tira avanti è tocca. Hè tutta a mo vita, o sgiò direttore, calci è pugni à principiu è sulitudine dopu. Sulitudine tremenda, o sgiò direttore, tremenda. Ùn ci hà nunda à chì vede tuttu què, dite voi, cù a sciarpetta ? Ùn vidite micca a relazione ? Tandu state à sente, mi face maraviglia chì una persona inteligente cum’è voi, perdunate mi ma… Quandu m’affaccu quì à a Rinascente lascendu mi a mo casa chì u più di e volte mi pare una prigiò, chì sò sempre sola è muta, perchè chì cù quale aghju da parlà ? Quandu m’affaccu quì, dicia ghjustu avà – è vengu sempre – mi pare d’entre ind’un altru mondu : mi pare, durante quell’ora chì mi passu quì, d’esse cum’è tutti l’altri, cum’è e signore elegante chì venenu à cumprà cose belle è pò voltanu cuntente in casa induv’ella aspetta a famiglia, cù u maritu è i figlioli. Vecu a so casa illuminata, imagineghju un tavulinu bellu prontu cù tutti elli ingiru. Avete capitu avà, o sgiò direttore ? Quì eiu giranduleghju trà i banconi cum’è tutti l’altri, quelli più furtunati : guardu, toccu ancu eiu e stofe umule, provu un russettu chì cusì mi ferma nantu à a bocca, mi facciu zirlà ancu eiu à penuccia di prufumu. Chì dite ? Chì sò scimità, affari da zitelli ? Sarà, sarà. Ma chì ci vulete fà ? Ùn mi possu permette altri vezzi. Ma à mè mi basta è ci n’hè d’avanzu. Innò, ùn aghju compiu, ùn pisate vi micca, torna una stundetta di generosità. Vi spiegu pè a sciarpetta è perchè ùn l’aghju pagata. Vidite, o sgiò direttore, à mè a sciarpetta ùn mi pudia ghjuvà chì ùn ci hè mai pè invità mi in nisun locu. Ùn aghju mai un’occasione strasurdinaria. Propiu pè quessa l’aghju pigliata. Raprisenta a brama di quelle cose chì ùn aghju mai avutu è chì ùn averaghju mai. Purtendu la in casa ind’è mè mi purtava l’idea d’una festa spiciale, chì ne sò eiu, un ricevimentu, una sirata chì l’averia pussuta purtà, nantu à un vestitellu elegante, azzingata cù una spiglietta. Cum’è ind’una fola, o sgiò direttore, cum’è ind’un sognu, vultendu in casa à pedi. È mi dumandate perchè ùn l’aghju pagata ? O sgiò direttore, ma chì sò isse dumande ? Innò, micca pè i soldi : l’avete detta ancu voi ch’ella hè sintetica è ch’ella costa pocu pocu. Vulendu la, a pudia ancu pagà. Ma ùn l’aghju micca pagata, caru direttore, perchè vulia qualcosa senza pagà, qualcosa di gratisi, quant’è ch’ellu fussi statu un rigalu. Unu di issi rigali ch’ella ùn m’hà fattu a vita. Cosa dite ? Chì vulia in issu casu un rigalu da voi, voi chì ùn ci avete nunda à chì vede ? Sarà. Si puderia ancu dì cusì. Ma, ancu s’ella fussi cusì, chì ci truveriate di male ? »