Versione :

A polpa di a notte

A sala frisgendu u mare. E voce verticale.
In a conca di l’arechja un’isula cresce in scena
in e voce in chjerchju è in l’altre chì aprenu
da sta parte, u publicu. Viuluncellu è darbucca,
a prucessiò di i viulini è i tam tam chì straccianu
i vestiti da ballu, ficcanu u nodu di a cruvata
in fondu à a cannella. Duv’ella stinza una nota,
ricumencia l’altra. Cum’è assaltatori
c’entrenu indrentu mudulendu i tempi,
crucendu e pause, circustanze attenuante.
Vensenu da ‘gnilocu è si incontranu quì
sfilachjendu di l’isula u chjerchju. Solu terra
o mare, solu a cima di i monti duv’ella si accumbraccia
in ogni arburu a radice di a terra. È noi pusati
in e carreie stemu dentru à e corde di u piano
duve un’isula inventa in u cantu a lingua
ch’è no parlemu. Tuttu principia avà prima di vultà
cù i strumenti in manu è l’aviò chì aspetta.
A sala nuda riceve torna una nota. A pirula di un pastore,
una capra persa pè issa muntagna, i gracini di l’alimea,
è vinu di morta chi fala pè i timpani. È sempre l’isula,
a squama di a sirena scavendu u billicu di a terra.