Versione :

L’arretta bianca

A stonda
l’arretta bianca
tutta sole tutta fretu
in i mo ghjorni
cusgita
hè spechju
duv’elli voltanu tutti i stalvati
spulati per sopra à u capu
u tempu hè frombula
pè isse tolle di nustalgia.
S’o fussi in tè, o Ulisse,
mi ne stava arrimbatu
à a fica o à l’alivu,
a pelle bianca,
u tintinnume di l’anelli,
o Nausicaa.