EL COLLIDOR DE VESC
CAPITOL 1
CAPITOL 1
1. So isetende dae prus de duas oras, e isetare non m’est pràghidu mai. Già l’isco chi no li praghet a nemos a isetare sena resone peruna, ma est chi a mime mi faghet ammachiare. Ando dae una punta a s’àtera de su cherbeddu, faeddo cun megus a sa muda e a sa sola, m’assustat su bòidu de su nudda. Creo chi una die de custas apo a fàghere unu machine. No isco ite, e però lu fatzo. Mancari mi pòngio a aboghinare frastimende chi so istracu de isetare, chi non bi la fatzo prus.
Quandu u pèndulu di sala chjuccò òndeci volte, èranu quasi duie ore chì Anton Pàulu era nantu à i cartulari di a Merrìa. Avìa studiatu l’allargamentu di a strada di A Funtanichja, a custruzzione di un’altra riserva d’acqua, è l’accunciamentu di a sala di i giòvani. À dilla franca avìa fattu avanzà e cose è ne era cuntentu. Di più, u puttachju chì currìa in paese l’avìa arricatu u morbu à u core è ste duie orette di travagliu l’avìanu cacciatu u maccaleffu.
3 autori, 3 scritti, 3 editori
è Mediterraneu unu solu !
Alcune tesi e un’ipotesi per l’elaborazione di un pensiero non solo letterario
di Lino Angiuli & Raffaele Nigro
Cinque haiku composti in dialetto da Lino Angiuli e tradotti in italiano dall’autore, in spagnolo da Emilio Coco, in gallego da Xulio López Valcárel, in corso da Francescu-Micheli Durazzo, in portoghese da Everardo Norões, in euskera da Felipe Juaristi.
Cum’ellu a dice in altrò, Lino Angiuli face un usu alternativu di u talianu è di u “dialetto” chì ùn hà, à prima vista, altru valore chè variazione literaria chì si ghjoca cù u passa è veni trà l’universi mentali ch’elli ammentanu unu è l’altru i sistemi
Lino ANGIULI
A storia di l’unità linguistica in Italia è in Francia ùn hè micca stata listessa. A cunsequenza hè chì nantu à u territoriu francese a parolla “dialettu” hà una cunnutazione peghjurativu chì ùn pare micca ch’ella esisti in Italia duve u dialettu in una certa misura si acconcia cù a lingua. Caratterizate, per piacè, u dialettu ch’è vo usate di quandu in quandu in a vostra puesia? Di chì varietà linguistica si tratta è cumu l’avete amparata?
Fore. Nu mecidde de crestiene, viete a lore.
U scerrocche pestrigghie 'minz'i ligghie.
Fesce sfesce i sfusce
( cià dë fë nan'u pigghie! ).
D minz remagghie
agguandete a nu ferfelete gnure
se chele nu schezzeridde de pagghie
( cià peiure, avesse iesse chesse a iure! ).
Pè a nostra mentalità di ghjente mediterranea, a scrittura in dialettu custituisce una spressione è una variante di u cultu di i morti, accentuata da u fattu chì cù a rapidità è a viulenza chì u novu ci hà chjappu à l’assumbretta ùn ci hà datu l’asgiu à interrà cum’ellu ci vulia u passatu, tantu hè chì quessu ci volta sempre è po sempre in gola cum’è un rimorsu.