U Gubbacciu-A scelta di a legenda

A scelta di a legenda u gubbacciu hè stata fatta in cullaburazione incù mr Comparetti , unu di i rispunsevuli di u museu « a memoria » di u paese di Viscuvatu è dinù cù i sculari.

Avemu ritenutu sta legenda per sfruttà a tematica di u sclusu di a sucetà.

Permette una trasdisciplinarità cù l’EMC, per travaglià, è avè discursate nantu à u tema di l’altru, di a sfarenza.

Ogni fola, legenda hà i so mostri : streghe, Satanassu, u gattumammone (Lolo), u mignoculu (croquemitaine), u magu, è ancu i sfurmati.

U gobbu, u nannulu, u stroppiu, u zoppu  sò stati visti cum’è parsunagii nucivi,malfattii è avia gattiva riputazione. Nanzu, certi dicianu chè” u corpu hè u riflessu di l’anima”.

Sti pinsamenti fantastichi funu trasmessi da i nostri anziani. A memoria populare hà custruittu stereotipi, fendu di u sfurmatu, una creatura anurmale, stragnu chì stupisce.

Per certa ghjente, isse infirmità eranu u risultatu di una culpa , un peccatu fattu da u membru di a famiglia. Dunque, a disgrazia era u prezzu à pagà.

 

U gubbacciu : l’archetipu di u mostru

 

U gubbaciu currisponde à a ripresentazione tradiziunale di u mostru : cù u so aspettu fisicu, hè un essere sfurmatu, malfatu. Hè à tempu, omu è animale. Hè ibridu.

Di pettu à a so attitudine, u so cumpurtamentu cù l’altri.Hè assai tirannicu, minaciante.

Cuncernendu u so locu di vita, campa in un locu persu, luntanu da a populazione.

Hè un parsunagiu salvaticu, sanguinosu, cruale.

 

L’attitudine di a ghjente scambia secondu à l’individuu.

Si sviluppa sfarenti sintimi :

-a curiosità : ne vulemu sapè di più nantu à a so parsona

- a pietà

- a paura- u ciambellu (ghjucà à a risa) - u sguastu, u righjettu

 

 

U rollu di a scola :

-Fà capì ch’è no simu sfarenti ma ch’è no duvemu accettà a sfarenza è sviluppà l’impatia è a sensibilità.

Capì chì l’altru hè in una pusizione di suffrenza.