Ion Munteanu 

Quelques lignes de l'introduction

Merindele cuvântului / Les vivres de la parole

traducere în limba franceză și prezentare de Denisa Crăciun

traduction du roumain et présentation de Denisa Crăciun

București, 2021

(...) Cântări ale spiritului, poemele din Merindele cuvântului sunt alchimie pură a inimii unui om care știe să observe în sine un întreg conglomerat de sentimente și stări de spirit: uimire, afectivitate, dor, împliniri și impasuri ale căutărilor sale. Desigur, printre aceste trăiri să nu facem uitat erosul. Tonalitatea poemelor sale „erotice” îmbrățișează adesea ironia, sarcasmul și rimează cu amărăciunea și năruirea, uneori, a iluziilor amoroase. Cu siguranță ar mai fi multe de zis despre articulațiile poeziei sale esențialmente metafizică, ontologică, existențială. Să mai spunem încă ceva pentru a încheia cu un stop cadru asupra unui aspect important al liricii lui Ion Munteanu. Numele este prezentat de poet ca o scânteie trecătoare, evanescentă, a ființei, însă el îl poartă într-însul pe însuși stăpânul vieții: „…Domnul odihnindu-se în acest trup subțirel,/ și-n numele meu care, de acum, va curge și el” (poemul povestea musafirului (ne)poftit, dedicat lui Marin Sorescu); aflăm în versurile acestea mărturisirea de credință a poetului ce este convins că există „ființare“ eternă, indestructibilă, și că nu este Dumnezeu, în afară de Dumnezeu.

Denisa Crăciun

(…)

Chants de l’esprit, Les vivres de la parole d’Ion Munteanu ne sont pas une affaire d’épiderme, mais l’alchimie d’un coeur d’homme qui sait observer en lui tout un conglomérat de sentiments et d’états d’âme : émerveillement, affection, souffrance, réussites et échecs de ses quêtes. N’oublions pas l’éros. La tonalité de ses chants « érotiques » embrasse souvent l’ironie, le sarcasme, et ils riment avec l’amertume et l’écroulement des illusions amoureuses. Il y aurait certes beaucoup à dire sur les articulations de sa poésie essentiellement métaphysique, ontologique, existentielle. Disons encore ceci. Le nom est présenté par le poète comme étincelle passagère, évanescente de l’être : «…le Seigneur se repose dans ce corps frêle / et dans mon nom, qui désormais, lui aussi, revient à sa source » ; ces vers nous assurent que c’est le sacré l’unique « étant » éternel, indestructible, qu’il n’est pas de Dieu que Dieu.

Denisa Crăciun