LAERTE: Trebuie sa te fi facut deja mare. A crescut baiatul meu, pe care l-am plantat in pamant fertil. L-am plantat ca sa-mi dea roade. Si am pierdut si roadele si planta. Dar daca exista vreun zeu acolo sus, o sa-l vad inainte sa mor... Trebuie sa-l vad...Stiu ca am sa-l vad... Da, da ... Trebuie sa-l vad... Daca da Domnu', nu se poate sa nu-l vad...
ULYSSE: Tu esti? Tata, tu esti? Esti viu, prin urmare?! Respiri inca aerul proaspat al noptii? Mai cauti umbra miraculosului rodiu din curte? Ti-l mai amintesti?
LAERTE (se uita la Ulysse fara sa-l vada): Fosnetul asta...Fosnetul asta tanguios care se aude...
ULYSSE : Nu este fosnet, tata. Este vocea mea... Nu ma vezi?
LAERTE: Mi se pare ca aud o voce care ma readuce la viata. Dar unde esti? Cine este cel care a grait?
ULYSSE : Mai tii minte cand te asezai la umbra rodiului... Doamne, cat de frumos!... Un rodiu splendid si urias pe care îl aveam în curte. Ti-amintesti? Tocmai in spate, departe, unde aurul cerului se scalda-n aurul marii parand a se topi intr-o linie ce inconjoara pamantul... Eu iti ziceam ca pamantul este rotund ca un mar si ca alerga ca un nebun de legat dupa celelalte stele de pe cer... Ti-amintesti? Incepeai sa rizi, cum se intampla adeseori cand stai in compania unui copil vrajit de miracolele lumii, si razand imi spuneai: « Doamne Dumnezeule, fiule: nu vezi ca soarele pigat a manzanu chitto dae Conca 'e òmine e che falat a sero a Calacasu? Ell'e pruite Si apoi adaugai ca pamantul este cel care se învarte, ca soarele nu se misca, ci doar se lasa înconjurat de acesta.
LAERTE: Tu esti? Te-ai intors? Te-ai ridicat dintre morti învaluit în umbra?
ULYSSE: Prin urmare, ma vezi, tata? Nu sunt mort, cum ma credeai tu... Sunt viu. Si nu de sub pamant am aparut, ci de sub sapte mari. Si sunt inca viu.
LAERTE: Sa mi se adevereasca oare visul din noaptea trecuta, cand luna aluneca înconjurata de apa si lumina si batrana îsi fredona stravechea doina: tutu... tu-tu.. (Pauza) Iar tu, straine, daca esti cu adevarat Ulysse, vorbeste-mi de Ulysse...
ULYSSE: Iti mai amintesti? Tu ma asteptai în vie si eu veneam sa te vad de fiecare data cand ma întorceam de la vanatoare, pentru ca nu puteam sa ma întorc acasa fara sa-ti vorbesc si sa vad ce mai faci, tata. Te gaseam mereu aplecat cu sapaliga ta murigghendi... o cu li fòjvizi di puddà... Mereu scormonind, mereu trudind. Daca nu cu sapa, atunci cu sufletul. Pentru ca întotdeauna ai vorbit cu plantele. Si parea ca fiecare plantuta, fiecare fruct nu crestea decat la auzul vorbelor tale. Iti mai amintesti?
LAERTE: Era un vis asa de frumos! Se facea ca îl vedeam pe fiul meu întocandu-se ... mai frumos si mai barbat... Frumos si puternic ca un gigant, si pretios ca apa 'atta 'e istrale... In tineretea mea i-am cunoscut pe giganti. Coborau din munti sa faca linna si sa rapeasca femeile care le ieseau în cale ... Pe cele mai frumoase, care le erau pe plac... Se facea ca el, baiatul meu, se întorcea sa curete locul sau... locul meu... casa mea... afla de la mine ca acest loc mi l-au pangarit nobili din Itaca... I-au tocat fiului meu tot avutul. (Pauza. Apoi, pe un ton plictisit, distant) Dar el s-a întors puternic ca fulgerul si i-a traznit pe toti si i-a jupuit ca pe mieii de lapte. Iar acesti caini hrapareti au coborat plangand si sangerand în Infern. (Pauza lunga. Apoi, cu durere) Dar s-a întors ca sa plece din nou... si noi am ramas locului, singuri, sa ne taram mai departe viata...
ULYSSE: M-am mai intors o data? Cand?
LAERTE: Ce spui? Despre ce vorbesti?
ULYSSE: Ai zis ca am mai venit o data.
LAERTE: Nu, fiul meu ...Despre altcineva vorbeam... Dar tu cine esti?
ULYSSE: Sunt Ulysse. Ulysse.
LAERTE (ridicand ochii spre cer): O zei preaslaviti din ceruri, daca mai aveti loc în cer pentru rugaciune... De ce ma chinuiti asa (tantu male a bezzesa )? Nu v-am oferit eu ca ofranda fructul cel mai bun?...Tocmai pe fiul meu iubit pe care l-ati dus departe de orice soarta umana... De ce va bateti joc de mine si ma aduceti în pragul nebuniei?
ULYSSE: Dar eu sunt! Nu m-am mai intors alta data; acum ma întorc pentru prima oara... (Pauza) Si mi se pare ca totul s-a schimbat. Nimic din ce stiam eu nu mai este. Si ce este acum nu era inainte. Numai tu ai ramas locului, cu ochii înrositi de scrutarea zarilor.
LAERTE: Hai, vino langa mine... Vorbeste-mi, caci dupa voce pari un om cinstit, si-mi amintesti de lucruri pe care le-am cunoscut in tineretea mea... Mai spune ceva, copile!
ULYSSE (abia retinandu-si lacrimile): Veneam obosit si asudat ca un porc si îmi dadeai mereu cate ceva... Nu ziceai nimic, dar îti radeau ochii în cap de fericire cand ma vedeai...
LAERTE: Penelopa, sigur, torcea si tesea, tesea si torcea... Fiecare fir o lacrima, fiecare lacrima un fir... Si el departe, la razboi, fiul meu faimos...
ULYSSE: Intr-o zi... iti amintesti?... am venit inspaimantat, cu ochii inrositi de o febra ce ma patrunsese pana la oase si îmi dadea friguri. Vazusem ceva, tata... Avusesem o viziune... Imi amintesc ca priveam marea, ca în fiecare seara, si ca pe neasteptate mi s-a parut ca aud un fel de carignu d'eba, ceva usor-usor se apropia ca o adiere si rasuna ca o muzica indepartata... Intorc capul si o zaresc... O viziune de paradis, tata... Ma intampina privea, surazand...Pata trandafirie într-o aureola alba. Am încercat s-o privesc mai atent, dar nu reuseam s-o vad prea clar... Mi se parea plina de lumina ca sfintii dintr-o procesiune... Am ramas asa, nemiscati, nu stiu cat timp... Apoi a disparut, topindu-se în adierea usoara... Am început sa fug ca nebunul... si am ajuns în vie. Alergam spre tine si mi se parea ca ma îndepartez... Simteam nu ca veneam spre locul în care te aflai tu, ca alta data, ci ca fugeam de ea ca de un jar nestins... Cand am ajuns eram înfricosat. Imi tremura vocea si nu reuseam sa scot nici un sunet... Tu nici nu te-ai uitat la mine. Ti-ai fixat privirea pe o bucata de trestie pe care o taiai cu cutitul... Imi amintesc ca ai rupt din ea cu cutitul o bucata de lemn verde si ascutita (puntudda che ijpina)... Apoi ai vrut sa mi-o dai mie, acea bucata de trestie...
LAERTE: (oferindu-i un fluier din trestie) Tot nu înteleg cine esti, dar în casa mea, strainii sunt stapani... Ia-l!... Daca îti place, poti chiar sa canti la el.
ULYSSE: Sunt exact cuvintele pe care le-ai rostit si atunci. «Ia-l, fiul meu... Daca îti place, poti sa canti la el»
LAERTE: Se cheama Penelopa...
ULYSSE: Chiar asa mi-ai zis, tata...«Se cheama Penelopa»
LAERTE: Penelopa? Ce cuvant delicat si si proaspat pentru acest trup al meu, bolnav ca florile uscate de durere. Vorbeste! Imi place sa-ti aud vocea.
ULYSSE: Am luat fluierul, înca buimacit si fara sa scot o vorba... M-ai privit adanc în ochi si mi-ai zis,... mi-ai zis: «Se cheama Penelopa». Asta mi-ai zis.
LAERTE: Se cheama Penelopa. Am zarit-o de cateva ori.
ULYSSE: ... «în casa (tanca) mare pe care o avem langa mare»...
LAERTE: ... în casa (tanca) mare pe care o avem langa mare... De cateva ori s-a si apropiat de noi...
ULYSSE: «Ma priveste în felul ei, ca si cum ar vrea sa spuna ceva»...
LAERTE: Ma priveste în felul ei, ca si cum ar vrea sa spuna ceva...
ULYSSE: ...«dar nu scoate un cuvant»...
LAERTE: ...dar scoate nici un cuvant... Se cheama Penelopa...
ULYSSE: Penelopa? Ce fel de nume e asta? Pare un vis...
LAERTE: Daca îmi amintesc bine, sunt cuvintele lui de atunci. (Privindu-l fix în ochi) Pe chipul tinerilor este o oarecare lumina divina... E bi ponet raighina sa veridade... Dar ei se plimba cu ochii deschisi si nu vad...
 
ULYSSE: Nu stiu ce m-a facut sa cred dintr-odata ca ea va fi nevasta mea (chissa saristhia isthadda la fémmina mea).
LAERTE: (culegand de pe jos doua plante invizibile) Ia-le... Este timpul lor ...
ULYSSE: Cat adevar, tata... In cuvintele acestea, si în cele pe care nu le-ai rostit înca, si în cele pe care nu ni le-am spus înca. {st joc e viata?
LAERTE: Este timpul lor . Ia-le... Daca le sadesti bine, nici nu trebuie sa le uzi... Sa le pui însa cu fata la soare, pentru ca soarele le da savoare si culoare...
ULYSSE: E un mar?
LAERTE (razand) Mereu acelasi, fiul meu... Iti place marea. Iti place prea mult marea si prea putin pamantul... Dar pamantul e viata.
ULYSSE: Dar pamantul e viata.
LAERTE: E o piersica. Ia-o.
ULYSSE : Ah, o piersica.
LAERTE: (culegand un mar): Tine, da-i-l ei!
ULYSSE (nu întelege nimic, nu vede pe nimeni) Ce tot zici? Nu vad pe nimeni!...
In spatele lui se aude un raset. Ulysse îl aude si el si se intoarce.
PENELOPA (rade).
Ulysse îi întinde marul. Ea îl ia si dispare.
ULYSSE: Penelopa!...Tata! Unde sunteti? Oare viata sa fie acest vis amar?
O rafala de vant, zgomotul unei usi care se inchide. Dispare si Laerte. Intra o batrana. Ulysse crede ca recunoaste în ea pe servitoarea siciliana a lui Laerte ..., nu, este Euriclea. O cheama, uluit.
Femeia nu raspunde. Ulysse încearca sa o apuce de brat, dar batrana îi aluneca printre degete ca o fantasma. Ulysse o urmareste. Iese din casa, se uita împrejur: nimic. Vede în schimb un caine batran care trece pe langa casa, maraind.
ULYSSE: Argo! Argo!... Ce putin tu opreste-te!
Alearga dupa el. Intuneric.

II.1
Interiorul aceleeasi pesteri, care pare acum mult schimbata. E plina de obiecte pretioase, de carpete, covoare si lustre. In mijloc o oala mare sau o caldare, cu un mestecau înauntru sprijinit de margine. Din partea stanga soseste în fuga Circe, care mana o turma de porci, cu o bagheta de aur. Porcii ies supusi pe patru picoare, dar reintra cu mici salturi si dansand pe picioarele din spate. Se în vart în cerc în jurul lui Circe, care se lasa îmbratisata de cate unul dintre ei, într-un vals ametitor. Circe trebuie sa poarte o masca. In putinele momente în care o va da jos, va avea chipul Penelopei.
CIRCE (ridicand, sufocata de dans, esarfa care i-a cazut): Sio!... Sio!...
ULYSSE (apare, tacut, urmarind o voce îndepartatacare îl cheama, crede ca recunoaste în vocea lui Circe pe cea a prietenului sau Elpenor, mort si nelumit): Elpenor! Prietene!... Si tu te-ai întors dintr-un vis?
ELPENOR (traverseaza scena încet, fara sa-l vada sau sa-l recunoasca pe Ulysse. Iese în directia cocinii.): Nausicaa, Nausicaa, Nausicaa -vis al meu. Valul meu înspumat, nimb al dorintelor mele! Vino, vino! vis de lumina... apa proaspata a ochilor mei... de ce plangi?... M-am întors... m-am întors. Nu plange... M-am tot dus ca apa marii, nimic mai mult... Asteapta! Nu plange, Nausicaa! (încearca sa o apuce, dar îi scapa, si dintr-odata schimba tonul, înspaimantat)
Iti mai amintesti? îti mai amintesti de ziua în care cules,pe jumatate mort, sfasiat de durere din ghearele furtunii lui Eol?
Doamne! malul, alunec alunec! malul! tineti-ma sa nu cad! Tineti-ma sa nu mor!...Am cazut. Scuzati-ma... mi s-a parut ca ma strigati! O voce ... de fata... tu erai! spune, îti amintesti?... o voce feminina... Scuzati-ma!... si apoi marea care te strapunge cum nu se poate imagina. Numai lumina si lame de cutiti...
(pe alt ton, nostalgic): M-am adapostit la umbra unui copac urias. Jumatate maslin, jumatate maslin salbatic. In pantecele mamei. Nici furia vantului marii, nici razele luminoase ale soarelui nu aveau cum sa patrunda, atat erau de înfrunzite si de stufoase ramurile. Acolo am reusit sa ma ascund. M-am chirchit în painjenisul ramurilor tinere si firave. Copacul rotund ca trupul unei femei...
(schimba din nou tonul; cu o voce înspaimantata) Doamne, Doamne! Haul!... Abisul înselator! Moartea care pandeste în fundul haului... Ulysse e de fata si se uita la mine! Ulysse se uita prin ochean... Acolo jos, moartea la panda... moartea... Nausicca asteapta... aici sus... ma priveste prin ochean... este aici sus femeia aici sus... m-a înselat... Pe acoperis sus cu Ulysse care rade... Prefacutul prefacutilor!... Am murit înselat!...
ULYSSE (intra în casa, crede ca recunoste în femeie pe Penelopa lui. O cheama. Circe întoarce capul): Tot tu? Unde e Penelopa?
CIRCE: Nu este aici.
ULYSSE: Am vazut-o...i-am vorbit... Mi-a suras...
CIRCE: Nu este aici. N-a fost ea. A fost un vis. Un miraj. O închipuire a ochilor tai. Ai avut halucinatii din cauza febrei.
ULYSSE: Totusi, Laerte, tatal meu... I-am vorbit... Si Euricleea... Am vazut-o cu ochii mei... Dar nu a vrut sa- mi vorbeasca.
CIRCE: Ai refuzat darurile mele. Atunci, du-te. Alearga dupa umbre. In groapa-ti mortii.
ULYSSE: Morti? Nu mai traieste tata? Nu traieste Euricleea?... Si Penelopa... Spune-mi: Penelopa...
CIRCE: Am vrut sa-ti dau viata si ai ales moartea. Du-te. Urmeaza-ti destinul jalnic.
ULYSSE: Esti o vrajitoare. Astea sunt vrajile tale. Sunt farmecele tale. Tu esti cea care ma vaneaza precum moartea!
O scutura furios, o ameninta.
CIRCE (razand): Asa ma îmbratisezi?
(Ulysse îsi retrage mainile, o priveste cu uimire. Ea îi vorbeste la ureche. Deodata, se aude un sunet prelung si îndepartat de flasneta.) Iti amintesti?... Raul... Tarancile întinzand rufele la uscat pe iarba... si, în departare, batand clopotele...
ULYSSE: E vocea ta!... Unde esti? Esti langa mine?... Penelopa...
CIRCE: Hai... Ramai cu mine... Pentru totdeauna...
ULYSSE: (trist) Am auzit-o pe Penelopa... I-am auzit glasul... Dar ea nu mai este în viata. (Ma edda no v'è più)
CIRCE: Ramai cu mine... Itaca nu exista.
ULYSSE: Am auzit glasul Penelopei... Ce vraja este asta? Nu-mi iese din minte ce le-ai facut preietenilor mei, cand i-ai preschimbat în porci. Blestemata fii, Circe!...
CIRCE (îndepartandu-se cu un zambet ambiguu, spre stanga, face un gest aducand în acelasi timp a salut de despartire si a invitatie în gluma): N-ai vrut ceea ce-ti ofeream eu... Nu m-ai vrut pe mine... Urmeaza-ti destinul, Ulysse... Urmeaza-ti destinul...
(Ramane o vreme în penumbra, nehotarata, asteptand parca ceva. Apoi iese prin partea stanga a scenei. Imediat dupa disparitia ei, apare Penelopa.)
ULYSSE (încercand s-o îmbratiseze): M-am întors... Intors...
(O îmbratiseaza, dar strange la piept o himera) Marea nu m-a vrut... M-a scuipat ca pe un gunoi (ròriggu di fogna)... Am pierdut corabiile. Am pierdut totul. Penelopa. (Penelopa zambeste trist si dispare. Ulysse lasa bratele jos, deznadajduit) Probabil ca m-am întors în Infern... Marea mea amara... (Strigand) Circe! Circe!. Adu-mi înapoi prietenii! Reda-mi nevasta!... Circe, vrajitoare blestemata!... Tpti cei pe care îi iubeam odinioara sunt acum morti... toti morti...
CIRCE (reintra în scena, cu un suras misterios, îl îmbratiseaza, îl ia cu ea. Ulysse o urmeaza ascultator): Vino... Vino cu mine... O sa-i vezi... O sa poti sa-i vezi...
ULYSSE: Si pe mama?
CIRCE (învarte din ce în ce mai repede mestecaul în caldare, de unde se ridica fum si mirosuri ciudate. O pacla deasa patrunde în încapere. Cand negura se destrama, se vad o multime de umbre, care încet-încet capata forma si înfatisare umana, se învart ametitor în jurul lui Ulysse. Circe se da înapoi, împingandu-l în fata pe Ulysse): Iata!... Visele capata viata... Si omul viseaza din nou... Priveste!...
(Ulysse vine repede, înconjurat de toate personajele care au aparut pana acum si de altele, pe care într-un mod sau altul, le-a evocat. Acestea danseaza, rad malitioase, caraie, apoi, pe neasteptate, îl împresoara fara sa scoata un sunet. Nu trebuie sa se auda nici un zgomot. Trebuie sa se miste ca niste naluci. Graiul le apare din nou, pe masura ce personajele se opresc sa vorbeasca. Numai Nausicaa, în disperarea ei, plange în tacere)
ULYSSE: Nausicaa... vis de lumina... apa prospata a ochilor mei... de ce plangi?... M-am întors... Nu plange... M-am tot dus ca apa marii... cutreier lumea de la un capat la altul, dar raman mereu tintuit în acelasi loc... Linisteste-te... Nu plange...
(Nausicaa ridica ochii plini de lacrimi, încearca de mai multe ori sa spuna ceva, întinzand bratele spre Ulysse, dar nu se poate deslusi vocea. Apoi dispare tarata de o forta misterioasa.)
ULYSSE: Esti ca un val de negura... Mai frumoasa cand te topesti în trandafiriul zarii. Ca si mine, strabati departarile, dar te regasesti mereu în acelasi loc privind fix în ochii mei orbiti de vreme...
Umbra lui Elpenor pare a dori sa se apropie.
ULYSSE: Elpenor, prietene, ai desirat
baierile întunericului? Drumul pe jos l-ai masurat
sau, ca mine, într-o corabie neagra ferecat?
ELPENOR: Soarta cea rea si vinul prea mult m-au îmbatat.
Strittu ru sonnu 'a mmaciun'o pizzu
mi-au strivit corpul: e p'a luongha
ri catari 'un m'arriujrdannu 'nterna scala
m'i moss»i punta upr'o tettu, e i dha' capu
scuppavu: ru coddh'i scocchi
s-a rupt franghia si am cazut aici cu duhul meu.
Nejelit si nelumit am vagabondat... Dar tu
cu armele pe care le purtam laolalta pe un rug
ma pui si pe malul stravechii mari
un mormant urat si saracacios îmi ridici,
sa ma pomeneasca în veci de veci.
Imi strangi lucrurile; si vasla cea buna
ce m-a slujit o viata printre tovarasii mei
adanc în mormant mi-o înfigi.
ULYSSE: (vede umbra mamei sale, care încearca sa-i vorbeasca si nu poate) Anticlea, mama!... Esti aici? Frumos drum ai mai batut. Si de ce nu-i vorbesti fiului tau? (Anticlea dispare tarata si ea de o umbra atotputernica. Ulysse îl recunoaste în ea pe Tiresias) Tiresias, fiinta divina, de ce nu îngadui ca mama sa-i vorbeasca fiului sau?
TIRESIAS: Om nefericit, de ce ai parasit razele soarelui
si ai coborat în lacasul neplacut al mortii?
Preaslavite Ulysse, cu ardoare pare ca-ti doresti sa te intorci
dar o dinivitate potrivnica te retine...
Tarziu, nefericitule, si neinsotit de nimeni,
pe o corabie straina, te vei intoarce.
Nenorocirile fara margini te-asteapta acasa:
o turma de degenerati iti toaca averea
si mana nepretuite-ti neveste jinduiesc. Timp mult
nu va trece, e drept, pana la razbunare. Ucisi fi-vor
in plina noapte sau la lumina zilei
in palatul tau, pretendentii dezmatati,
fa-ti dintr-un bat o vasla si vezi-ti din nou de drum:
(...)
ULYSSE: (vazandu-si mama, care doreste sa-i vorbeasca, o striga) Mama!
ANTICLEA: Spune-mi cum, fiule, cum ai scapat viu
din ghearele intunericului?...
Fost-ai la Troia si te-ai intors
cutreierand pe mare, cu tovarasii tai,
in ast loc urgisit? Ratacit-ai drumul
spre mandra-ti Itaca? (Né truvari saprist' ancuora/ Itaca tua?)
si nu faci sa ti se întoarca
în palat nevasta îndragostita? (né dha to consorti
riviriri nno palazzu 'amurusa facci?)
ULYSSE: Vai, mama, eu sunt in viata
dar colind lumea in lung si-n lat cu inima stransa...
spune-mi: mai traieste batranul meu tata, mai traieste fiul
pe care l-am lasat in Itaca? Averea mea le-a ramas lor
sau a trecut în mainile altora,
se fac pomeniri indoliate pentru cel ce nus-a intors?
Si sotia mea, ce inima are, ce amintire (miruddha)
imi pastreaza? Locuieste cu fiul meu
ocrotindu-l cu o dragoste bolnava
sau cu unul dintre primii Ahei s-a maritat?

ANTICLEA: (lasa ochii in pamant si plange; apoi, incet) Fiule meu, s-au scurs atatea zile, atatea nopti...
Si dorinta de a te mai vedea o data, chinul
departarii tale mi-au scurtat viata intr-o buna zi...
(Ulysse incearca in zadar sa o imbratiseze)
Inutila incercare, Ulysse. Focul mocnit mistuie cu flacara puternica... (Dispare)
ULYSSE: (vede ca s-a încins o lupta, o adevarata încaierare între suflete) Oh, suflete disperate! Ura va chinuie, se pare, mai rau decat pe cei vii, care respira lumina vietii. Ce s-a intamplat? Si tu, asa de curios si de straveziu (allivriniddu che cani) ca un caine, nu esti Elpenor? De ce te-ai intors? Nu ti-am durat un mormant frumos, ca unui prieten?
Elpenor ramane (si dimena) alaturi de ceilalti morti - invizibili - care il imping in fata. La un moment dat se afla in fata scenei cu fata la public. Se uita într-o parte si in alta...
ELPENOR: (stergandu-si buzele cu dosul palmei) Iata! sangele... sangele, sangele negru si lipicios... Si ei: bea, bea! Iti ordona intruna... te forteaza sa-l bei! Imi vine sa vomit... Mi se zbarleste pielea pe mine de cata groaza iti poate produce sa bei... Un tradator a savarsit ritualul... A tras o brazda cu taisul cutitului, care sfasie carnea pamantului. O rana rosie care deschide corpul pamantului negru... Lapte si miere laolalta... vin dulce si apoi apa... faina de orez... animale înjunghiate... sangele izbucneste... se scurge picatura cu picatura... curge pe camp... E timpul nostru, al mortilor, sa ne razvratim/sa dam navala. Urlam toti laolalta u lagnu longu di esse schjacciati sottuterra... ne îmbulzim... i vechji zenachi, copii ce nu au cunoscut viata si copile ancu à fà donne ne razvratim laolalta urland pana la cer si ne napustim asupra portii ce ne desparte de lumea celor vii! Si! si eu! lasati-ma sa trec!... Aer! aer!... acolo jos tesufoci!gustul scarbos al pamantului in gura... Sa orbesc daca pot deslusi ceva în tot acest întuneric!... Pupilele ochilor si timpul se dilata/se sfaramiteaza încet-încet...
Hei, Ulysse, tradatorule, care ma privesti prin ochean, Ulysse ochi-de-vulpe! iata-ma: sunt eu si nu mai sunt eu...Mi-ai furat si dragostea si viata! Ulysse dulce-lumina-de-dincolo, spune-mi cum este la voi sus, Ulysse ramas-în-viata! (cu vocea întinerita a celui ce vede o faptura draga)... Ai vazut-o? spune-mi daca ai vazut-o!... In dimineata aceasta lumina s-a oglindit blanda în mare si, putin umida, si-a spart o raza de marginea acoperisului... Palatul lui Alchinou este mereu putin mahmur. Tacere! In camera, chiar sub acoperisul care luceste, ... rasuflarea usoara a dragei mele Nausicaa. Iubita mea... logodnica mea...
Razele rosietice ale diminetii abia ating perdeaua... Nausicaa doarme... Nausicaa zambeste nevinovat... Nausicaa viseaza... Lucruri care te incanta si iti dau fiori (Cose d'incanti è frizzione una cria) Ne facusem juraminte unul altuia... (geme de durere) ... dar Ulysse a vrajit-o si a înselat-o... i-a dat opium sa bea, i-a inspirat dragostea lui si apoi a parasit-o, nenorocitul!... si Nausicaa plangel jeleste... dar Nausicaa pe el îl iubeste si nu mai are ochi si pentru mine...
Tanguirea Nausicai
Sunt batrana
Am vazut trecand
Copiii
Cu privirile aprinse
De un Orient miraculos
Sunt batrana
Am ascultat cantand
Sirenele
Si alta data
Pe Calypso in opium (di l'alloppiu)
Sunt batrana
Am vazut intorcandu-se
Vapoarele
In porturi parasite
Pline de durere
Neprihanita raman
Nausicca ce asteapta
Corabia unui Ulysse
Etern
SERVITORUL LUI ULYSSE: Altu-là! Cum ai facut de ai trecut pragul de sange? Cine te crezi de-i împingi pe ceilalti ca un disperat? Nu merita atata osteneala sa va îngramaditi, pentru ca sunteti cu totii morti, si mortii cu viii la un loc nu se poate!
ELPENOR: Ia te uita la el! Afla ca eu n-am nici cel mai mic chef sa va vad. Altii, din spatele meu m-au impins spre voi: cei framantati de amintiri, lipsiti de minte, însetati de viata, i rumenapulverizzu, cei scurti de memorie! De atata suferinta, aproape ca au uitat cum este aici sus, la voi!
SERVITORUL: Pe toti sfintii, zi-mi cine esti, ca altfel infig spada in tine ca intr-un carnat.
ELPENOR: (catre servitor) Cu calm, cu calm, prietene! Sa-ti spun cine sunt? Sunt un incornorat, asta sunt! Nu sunt decat incornoratul acestei istorii de sange, lacrimi si inselaciune! Hei, Cristone, terminti-o odata acolo in spate!... (catre servitor) ... cu calm, cu calm, prietene! Ma cheama Geniu Pisinetti si sunt din Calacuccia din Cismonte, Corsica de Sus. &&&
SERVITORUL: Dar ti-ai luat lumea in cap, ca si altii, si ai plecat sa-ti cauti norocul.
ELPENOR: Ce noroc? Poate exilul, prietene, exilul. Si o data intrat in joc, trebuie sa joci. Si uite asa, din pastor de capre si muntagnolu di sterpinu, am devenit marinar si carmaci.
SERVITORUL: Carmaci... carmaci... acum, ca mi-ai zis toate astea, imi dau seama ca te cunosc... (cuprins de uimire) Elpenor! Doamne! Elpenor! Ce te-ai ofilit la fata! (lui Ulysse) ... Domnule Ulysse, veniti sa vedeti cine este pe la noi!
ELPENOR: Nu te chinui prea mult! Sunt Elpenor ... Geniu Pisinetti in corsicana, dar ma numeati pe greceste: Elpenor. Stii bine ce vrea sa insemne: " Omul Sperantei!". {sta este blestemul meu. Eu si Omul Sperantei! Baba si mitraliera!
ULYSSE: Nu vad de ce! Cat ai fost cu noi, nu te-am auzit niciodata plangandu-te de numele tau!
ELPENOR: Sigur ca nu, pana candnu m-ai înselat, cu mintea-ti vicleana si cu vorba mestesugita... Ulysse cel întelept, Omul dreptatii, al prieteniei si iubirii eterne! Ipocrit ce esti! Siret ca vulpea si veninos ca sarpele! Toata nenorocirea mea este din cauza ta! (Alti morti care se imbulzesc) Dar treceti, treceti, daca sunteti atat de grabiti! Ié chi ci hé da lampà si! Suntem cu totii la fel: