Eva

Avà mi ramentu, Eva, tempu chì a notte
compie d’incende u fucarolu di u disinteressu.
È ti rivecu, avà è sempre,
purtà u sguardu ver di u cenderaiu
per dà ti a fisiunumia di u prisente.
Anu nidificatu i gabiani di u portu. Qualchidunu
discunnetterà un postu di televisione
accessu à altu vulume, è nè tù nè eo
ci simu avvisti di a nostra ruttura,
sustenuti da u suttilissimu filu
di a distanza. Sopra à noi,
quasi muvendu si nantu à u suffittu, anu da rinvivì, à unu à unu
l’atti, à una à una e parulle :
cum’è ogni cosa, s’ellu si feghja,
cum’è l’onde chì ti s’avvicinanu è ti s’alluntananu
ti cuntemplu, dolce Eva, è di tè mi ramentu.