Versione :
Corsu

A prima fola di Babbu Natale

Fole per i bravi zitelli

 Una volta, ci era un bellu ghjornu di nuvembre, assulanatu è luminosu. Mentre chì u ghjornu sparghjia e so ore pianu pianu, una bella è brava fata m'hà purtatu in u mondu di Natale. Eramu appena à a vigilia di un mese di vaghjimu.

Sta bella fata chì hà guardatu u mo travagliu si chjama Celinca è hà lasciatu una nota in i mo messagi chì m'offre d'accumpagnà la in i conti di Natale per i bravi zitelli. Piccule bolle di gioia, grande eccitazione, felicità chì u mo travagliu li piace è ch'ella mi piglia à bordu cun ella nantu à u tema di i conti di Natale.
À l’ora di i ghjorni chì s'accortanu, di e fronde chì volanu cum’è piume fin’à in terra cuprendu la d’una  cuverta rossa, di i funghi chì nascenu è di e castagne, mi sò immersa cù un piacè zitellinu in a magia di Natale.
È po’ i mo picculi conti di Natale eranu pronti. L'aghju scritti cù amore, cù l’aiutu è u talentu di Celinca.
Spergu chì sti picculi raconti vi ispiraranu è vi daranu u spiritu di Natale.
Eccu u terzu…

 

A prima fola di Babbu Natale

(adattata d’una fola di Clément Clark Moore)

 

 

Era a notte prima di Natale, tuttu in casa era tranquillu. Ùn si sintia nunda, nè un piantu, nè mancu un topu ! E belle brave calzette eranu appiccicate à u caminu, aspettavanu à Babbu Natale. Venerà ?

I zitelli aculuppati in i so letti calli sunniavanu di dulciumi, di bonbò è di pastadolci.

Mamma sottu u so mandile è eiu sottu à u mo berettinu pronti à dorme per una longa notte d'inguernu.

Fora, d’un colpu, si sintì un forte rimore !

Saltò da u lettu, corse à a finestre e aprì e persiane.

A luna sopra à a neve lucicava cum'è in pienu ghjornu.

Tandu apparsu à u mo sguardu maravigliatu un chjuculettu sculiscettu è ottu piccule renne guidate da un omu cusì vivu è tantu legeru chì subitu sapì chì era Babbu Natale !

Più celere chè aculi, i so cursieri galuppavanu, mentre chì ellu i chjamava, i fischiava e mughjava :

"Aé Ardente, aé Balladore, Laziosu è ancu Volpa,  avanti Cumeta ! Cupido avanti, Tonu, Lampu, aé, aé, aé, andemu sopra i portachi, al di la di i muri ! Aé ! Aéééé, ancu di più infuria !"

Cum'è fronde morte purtate da u ventu, passendu l'ostaculi, attraversendu u celu, i cursieri vulavanu sopra à i tetti, tirendu u sculiscettu pienu di ghjoculi per i zitelli.

È, in un battitu d'ochju, sintì u sonu di i so zoccoli zampittà nantu à u tettu. Subitu dopu Babbu Natale saltò in u caminu.

Era vestutu di cima in fondu d’un pillicione, cupertu di cenera è di fulighjina, è nantu à u so spinu avia un curlone pienu di ghjoculi cum'è un tragulinu carcu di pachetti.

I so ochji lucicavanu di felicità, e so guance è u so nasu rossi cum’è chjarasge, si vidia u so surrisu à traversu a so barba bianca di neve.

Una pipa trà i denti, un velu di fume ingiru à u so capu, una faccia larga, un corpu tondu chì trasaltava quand’ellu ridia, era paffutu è curpacciutu cum'è un vechju fullettu. Mi sò messu à ride quande l’aghju vistu è cù un semplice colpu d’ochju, un segnu di u capu, mi fece capì ch’eo ùn sunniava micca : era Ellu !

Tandu, senza una parolla, si messe à u travagliu è impì e calzette. Pò si vultò, si strufinò u nasu è d’un picculu gestu, turnò per u caminu.

Una volta chì i rigali funu lasciati, fischiò a so squadra, pò pigliò u so sculiscettu è si n'andonu tutti ancu più legeri chè piume.

È in l'aria sintì prima ch'elli spariscanu :

 

"Bon Natale è bona notte à tutti ! Ho Ho Ho ! "