NOVE SCRITTURE

UN SCONTRU IMPURTANTE....

 

 

U scontru più impurtante ch’aghju fattu in a mo vita, l’aghju fattu trè anni fà u cinque di ferraghju di u 2003 in Corti. Calatu in u caffè piazza Paoli, di pettu à a statula, mi paria di vede la move si. U so ditu sempre l’avia vistu spostu ver di l’avvene, era tandu spostu nantu à a cità. Hè tandu sintiu…

         

- ‘’O Ghjuvanfrancè, che cosa succede nel paese del orso?’’.

 

Mancu mi paria credibile di vede è di sente un affare simule.

 

-‘’ Dimme tutto’’.

 

Capia bè chì ci vulia à risponde in furia, ma chì dì à ist’omu? Chì ùn era mancu un omu, era una statula. Incù curagiu è forza mi sò avvicinatu di l’omu di petra è li dissi…

 

-‘’ Ò Pasquà, ti ne dubbiteghji chì in un paghju di seculi si ne hè passatu è passatu storie in Corti’’.

 

D’ùn esse micca intimuritu mi ne sò stunatu.

 

-‘’ Chì lingua adopri tù ?’’, mi disse a statula.

         

-‘’ Eccu lu, un affare chì hà cambiatu, oghje in Corsica si parla corsu, u tuscanu u lachemu à i Taliani. Tù incù a to ghjente parlave corsu neh ? è bè noi dinù…’’

 

-‘’ Parlate in corsu, parlate corsu, u pocu ch’aghju intesu quì hè a lingua di i vincitori’’

 

          -‘’ Iè, adupremu u francese dinù ma parlemu in corsu, pensemu in corsu, a lingua hè     in a nostra mente. Tù, ti ne sì scurdatu di a nostra lingua in a to custituzione, a sai ?

oghje ùn ci ferma guasi più chè a lingua per ricunnosce ci da populu, a nostra anima hè avvinta in a lingua.’’

 

Fieru è stunatu era attempu di tene capu à una statula, moltu più chì era quella di « u babbu ».

Ellu mi fidighjò è mi disse

 

-’’Vecu chì ùn ci hè più università quassù, à u Palazzu naziunale, allora induve hè ? in Aiacciu, in Bastia? Ci ne hè una, spergu? L’avete turnata à apre, chè?’’

 

-‘’Ùn ti ne fà, fideghja quaiò sopra à a Restonica, a vedi l’ai à tiru di sputu…Eccu la quì. Cì vole ch’è tù sappii chì a facultà di Corsica hà riapertu e so porte in u 1982 in Corti, locu induv’ella era nata, vale à dì ch’avemu aspettatu più di duiecentu anni per avè torna una facultà in Corti. O s’è tù sapessi a battaglia ch’elli anu fattu i to « figlioli » è i nostri babbi per riapre ist’università. Sterminiu umanu ùn ci ne hè statu, rassenereghja ti, ma u sterminiu ideulogicu hè statu tremendu. Quessa a battaglia paraguneghja la puru à quella di Ponte Novu. Nanzu à istu riacquistu u fiume di Golu ùn falava più rossu ma i nostri cori è a nostra mente si ghjittavanu in un accunsentu cumunu in questu u fiume, storicu oramai. Ma tù chì sì quassù in i nuloni, cerca à scuntrà à Farrandu Ettori chì ghjè ellu chì hà « dumandatu l’impussibile » in u 1968 è ti puderà spiecà a storia di a riapertura di l’università di Corsica.

 

Pasquale Paoli era spappatughjatu…

 

          -‘’Allora nazione Corsa ùn ci ne hè mai più statu ?’’

 

À quessa a quistione ùn mi ci aspettava.

 

-‘’Innò, ma ci hè una calusgina in capu à noi tutti, ci hè un pensà corsu, è sì tù chì ne sì à l’iniziu, i Corsi ti chjamanu « u Babbu di a Patria ».

 

Aghju vistu allora a zerga in i so ochji... Serà stata perchè nazione Corsa ùn ci n’era più ? Tandu aghju postu a mo prima dumanda.

 

-‘’Ò sgiò Pasquale, aiutate ci, chì ci vole à fà per salvà u nostru populu, chì simu sempre nigati è u locu di u nostru amore dinù ? Voi chì ne sapete tantu nantu à a libertà di i populi, aiutate ci !’’

 

Ò quantu l’aghju aspettata a so risposta, ma Pasquale s’era impetrificatu torna. O quantu sò passatu davanti à issa statula, ma u ditu mustrava torna l’avvene. Aghju capitu oghje, scrivendu issu stalvatoghju, chì Pasquale Paoli a mi avia data a so risposta. Hà circatu à fà ci capì chì ùn ci vole più a girà si ver di u passatu ma avè a nostra idea, un’idea nova. Ciò chì ghjè accadutu hè accadutu, tocca à noi avà di piglià in carica a salvezza di u nostru populu.

 

U scontru u più impurtante ch’aghju fattu in Corti hè quellu incù a nascita di a mo idea. Quella chì mi strada è mi tene è mi dà fiatu. Issa discursata incù a statula oghje ùn sò più s’ella hè stata in vera o in sognu. Ma bugia ùn hè stata. Quessa a sò. Bugia innò, ma metafora di u caminu ideulogicu ch’ellu pò piglia un giuvanottu chì atteppa verdi Corti, u paese di u sapè.