PLATANI

 

 

Tenì, vi possu parlà di stu locu. Pè u restu, ùn sò cosa dì. Ma seraghju quantunque ind'è l'argumentu, ùn appiate a paura. U locu, conta assai per noi. Stu locu, chì ci videte, voi? u mare, u celu, è pè sopra, u sole, di siguru ! È bè per mè, sappiate ch'elli sò i platani sopra à tuttu. S'è vo mi cacciate i platani, mi cacciate u locu ! È mi cacciate ancu u tempu. Ci l'aghju cù i platani da ch'o mi ne possu invene...Oghje ne sò cunvintu, chì cù l'anni aghju decisu di pruvà à caratterizà ogni stonda pè un prugettu immensu duv'ellu ci entre, à dilla franca, più orgogliu chè amore di a verità. Ùn sò s'o mi puderaghju spiicà bè, chì ùn la vulia micca fà à bocca. Hè ancu per via di què ch'o sò ghjuntu. Era un prugettu di libru. In drentu, i platani ci anu una parte di primura. Ciò chì mi arresta, sò sempre stati i platani. Hè difficiule, chì issu arburu ùn ci hà nisun passatu literariu. A cosa hè chì senza platani, u libru ùn avia più sensu. Omancu quì. S'elli eranu stati castagni, era un' antra cosa. U libru di i castagni, ùn mi anu micca aspettatu à fallu. Castagni è filetta. Ciò chì hè statu dettu è scrittu nantu à quì hè una filicaghja immensa duve corre u focu è l'inchjostru. È u fracassu orrendu di i castagni lampati. Avete rimarcatu chì u platanu, ne parlanu pocu i pueti, è i pittori ùn ne volenu sente puzza. S'ellu ùn hè u fanaticu arechjimozzu, circate puru. Ma senza i platani, ùn hè più u mo locu. Senza i platani, fughjenu i ghjorni è e stonde si assumiglianu tutte. A vi dicu in manera à pena niscentre, ma parlu è mi intendu, cara amica. Pruvà à assigurà a memoria è cunservalla distesa chjara à a mente, a sò ch'ella hè tuntia s'omu accetta di cunsiderà, puru una criarella, l'infilarata infinita di u tempu. Ancu di grazia ch'è no sapemu chì altru ùn si pò fà. In altrò, dice ch'ellu si pò sceglie, ma quì ùn si pò. Issa cuscenza di i limiti, ci dà a pazienza chjuccuta di quelli chì contanu i ghjorni chjamati à perdesi è po basta. Dicenu certi ch'è no insacchemu nebbia. Soca t'anu a raghjò. Ma scumbatte cù u locu è cù u tempu hè u nostru duvere è u nostru fine unicu. Insaccatori di nebbia, eccu qual'è no simu ! Ma ci hè ancu l'idea scema di insaccà ancu à pena di avvene, strada facendu...