Versione :
Corsu

U PENDELLU

Un scrittu di Lesia Rossi è di Elodie Facchin

Dunque u pendellu hè statu truvatu da Maria una zitella chì era in traccia di fà una spassighjata cù a so scola in furesta per analizà l'arburi è e so fronde. Nunda stranu : ghjera un travagliu cullettivu da fà… Cum’ellu si face tutti i ghjorni, in tutte e scole di Francia è di u mondu !. . . « Pattu è cundizione ch’ella ci sia una campagna vicina »… Ridichjuleghja l'ispettore Moracchini, ridichjuleghja in sè stessu, pensendu à fà ne una cacciata , dopu, cù i culleghi…

U celu era chjaru è si pudia annasà tutti l'odori di a natura; u dolce prufume di i fiori, l'odore di u boscu a pena buzzu ... Era una bella ghjurnata d'aprile cù un bellu sole. Ci era un ragiu di sole spampillante chì passava ghjustu trà dui tamanti arburi, è cusì tracciava un caminu di lume versu un ughjettu stranu chì si riflettia à u sole. Hè cusì chì Maria hà rimarcatu u pendellu induva ci era scrittu "Lena Casanova". A zitella l’hà analizatu à pena di più, maravigliata è incuriusita, è hà rimarcatu chì u pendellu era fattu d'oru è a chjusura era sciappata cum'è s’è qualchissia l'avia strappatu di forza. Grattendu un pocu a terra, a zitella hà rimarcatu dinù una data, sicuramente a data di nascita di a donna, ma u pendellu era veramente sgangaru è ùn si pudia leghje chè "19-01 . "
L'annata era quasi sguassata. Maria era quantunque impaurita ancu s'ella ùn capia micca tuttu, in a so mente di zitelluccia. Li vensenu in capu certe maghjine viste in certi filmi d'orrore è si dicia "Forse chì ghjè un mostru chì campa in a furesta chì a si hà manghjata, à Lena Casanova ! Nò ùn pò esse què . . Forse un omu gattivu … O l'hà simpliciamente sminticatu, u pendellu, in a furesta issa donna, issa Lena Casanova…Ma aùh ! hè quantunque strappatu... ". Allora, hà strintu u pendellu cusì, in a so manu bella chjosa à u puntu ch’ellu li ne venia l’aggrancu ind’è l’articulazione è po, subitu ch’ella hà pussutu, hè corsa chì li paria mille anni di riturnà in casa è pudè cuntà tuttu l’affare à a so surella Meludia. Una surellona… Vinti anni, a so surella. Maria li dice tuttu, li conta tuttu, sò assai assai strette una cun l’altra è si dicenu tuttu è si sustenenu una cun l’altra. Di sicuru a più chjuca hà più bisognu chè a maiò, ma quantunque sò complice è intime è anu bisognu treminduie di dì si tuttu tuttu. Tutta issa cunfidenza l’anu ancu per via d'un dramu tremendu chì hè accadutu cinque anni fà. I so parenti, babbu è mamma, un accidente di vittura, sò morti tremindui. È issu accidente murtale hà fattu chì Maria, si pò dì quasi ch’ella hè stata allivata da a so surella. È avà campa cun ella, è pensa avà chì Meludia a so surellona, hà da pudè fà sicuramente fà qualcosa per scopre u parchì di a presenza di stu pendellu persu in a furesta. Ma per avà, stringhje e so dite belle strette è po u si mette ind’istacca è cuntinueghja a passighjata cun tutti l’altri… È ùn anscia… è ùn dice nunda à nimu chì prima ci vole à sente à Meludia…
Chì Meludia hà da sapè chì dì, chì pensà è chì fà….
Ghjunta in casa trè ore dopu, a so surella Meludia era in traccia d'appruntà u ripastu è li dumandò : "Allora o Marì, s'hè passata bè sta spassighata ? Alè, posa è conta mi a pena". A zitella posa è principia à cuntà a so ghjurnata… E fronde di tutti i culori, l'arburi immensi, l'acelli chì cantavanu, e belle petre ch'ella hà truvatu ... Ma di un colpu a zitella s'arricorda di stu pendellu stranu è in furia u caccia da a so stacca è u face vede à Meludia è li conta a storia di cum’ella l’hà truvatu è induve, è forse u magu chì hà chjappu à Lena Casanova è a si averà manghjata pè issa machja… "I mostri ùn esistenu micca o Marì, ! Ma ghjè una cosa strana, hè vera … È in più stu nome, ùn sò perchè ma mi dice qualcosa . . Lena, Lena Casanova . . ùn mi vene più ! Aghju da dumandà à a ghjente in paese. Sò sicura di avè lu digià intesu è qualchissia, sò sicurà ch’ellu mi saperà dì qual’ella hè, è duv’ella stà, è tandu li ripurteremu u so pendellu, chì deve esse bella angusciata s’ella l’hà persu pè issu boscu… Ma vai à sapè ciò ch’ella sarà andata à fà in issi lochi chì in quantu à mè, ùn ci passa mai nisunu… ùn ci passa … »
Meludia hà sceltu d'andà à vede una vechja chjamata Chjara, a puttachjone di u paese ! Hè cullata sin'à a so casa, è l’hà vista… Chjara, cum'è sempre, nantu à a so tarrazza fighjulendu a ghjente chì passavanu, murmucinendu in a so sciarpa tutte e rimarche ch'ella si pudia fà nant'à elli. "Mì mì à Ghjuvanni Curcione, oh cum’ellu hè bruttu ! S'assumiglia à un accattanu aiò ! Sempre un tafone inde i vistiti . . ùn capiscu micca cumu si pò stà cusì . . Mì la, mì la chì passa sta caprone di Serena ! Si crede sempre à una sfilata di moda, capiscerà ch'ùn ci hè nimu chì a feghja ! Auf fa, è avà u campione ! Fighjate mi quì issu pretensiunutu di Lurenzu nant'à a so mottò, cusì goffa d'altronde ! Aèh ! sempre una zitella accantu di sicuru . . è quale serà issu omu vicinu à a me casa ? Uhm . . ùn l'aghju mai vistu ! Pocu capu di scemu nò ! Solu solu cum'è un tontu, aòh, viaghja a pena !
Meludia hà cuminciatu à dumandà à Chjara l'infurmazione nant'à sta Lena Cananova…- Lena Canasova ? Iè campa in paese dapoi qualchì annu, ma ùn la vecu tantu è pare un pocu sicreta. . . Ùn sò à u ghjustu ciò ch’ella cumbricculeghja sempre, ma passa, vene è mai si cansa… Entre, sorte, un segnu di capu per fà mottu… s’ella ùn pò fà altru… è basta. Ma credi puru chì s’ella pò passa senza fighjà… A ti face à a girata di l’ochju… fruutttt ! hè digià passata chì ùn ti ne sì mancu avvista… M'annerbu d'altronde! Parechje volte aghju vulsutu pichjà ind’è ella, ma era chjosu . . ". "Mancu Chjara ùn sapia cose nant'à Lena ! Per dì chì ghjè stranu quantunque" hà pinsatu Meludia. Ma, ghjustu à pena surtita di a casa, si hè firmata intransita : ma qual’ell’era quessu ch’ellu avia vistu scappà ? Avia vistu corre un masciu, cusì, capibassu, cumu s’ellu si vulissi piattà, cum'è s'ellu avia ascultatu a cunversazione. Meludia l'hà chjamatu, è li hà corsu à pressu à pena daretu. Ma quellu zitellu, arrufatu di panicca, piglia è casca. Tandu Meludia hà lampatu "Oh ! Site prissatu? A cunniscite à Lena Casanova ?". U masciu s'hè arrizzatu è hà rispostu di manera viulente "Innò ! Avà lasciate mi ch'aghju altre cose à fà!".
Meludia hè stata intransita è ancu à pena impaurita di issa reazzione brusca. Si hè firmata cusì una stonda è po, cù u pendellu sempre in manu, hà finalamente decisu di dà lu à a pulizza. Di fatti, à pocu à pocu l’ogettu s'hè resa contu ch'ellu pudia ancu esse un indice assai impurtente di qualcosa chì nimu sapia ma chì ùn era chjaru mancu à pena. Un crimine ? Un assassiniu ? Issa disparizione ùn pudia mette chè penseri in tutte e mente. Hè tandu ch’ella si hè detta chì per u bè di a so surella ùn ci era da piglià nisun risicu.
È po, da un’altra banda, a pulizza hè fatta per què, ùn hè vera ?

Ghjè cusì chì Meludia hà lasciatu l'affare à a pulizzia, è più precisamente à l'ispettore Moracchini, ispettore ricunnisciutu per risolve l'affare d'assassiniu è di rapimentu, un omu astutu chì puderà piglià e cose in manu.

Sò in traccia di guardà a televisiò, quandu sentu pichjà à a mio porta. M’arrizzu per apre la, ci sò dui omi vestuti di turchinu… pulizzeri. Mi vene l’ingoscia. Sò quì per pone mi quistione nantu à a sparizione di a mio vicina, Lena Casanova.
A so casa hè à cantu à a meia, di e mio finestre possu vede ciò ch'ella face in a so cucina.
Mi dumandanu s’eo a cunnoscu bè è s’ aghju rimarcatu qualcosa particulare st’ultimi tempi. Li rispondu chì, sta donna, ùn la cunnoscu tantu bè vistu ch’ella hè assai discreta. Tutte e mane parte à u so travagliu à bon’ora è rientra a sera tardi. Ma m’arricordu ch’una volta l’aghju vista riintrà, per a prima volta, cù un omu è più tardi chè d’abitudine. Issu omu ùn l’aghju mai vistu, è tandu hè sicuramente un furesteru. Mi dumandanu di fà u so ritrattu.
Era un omu maiò, faccia bruna, d’una cinquantina d’anni à pocu pressu.
I pulizzeri piglianu a mio diposizione è si nè vanu. Una volta a mio porta chjosa, pensu à tuttu ciò chì ùn li aghju micca dettu…

Issu omu ùn hè micca un stragneru, ellu è a so famiglia sò di u paese dapoi parechje generazione. A sera quand’ellu hè intrutu cun Lena, eiu era inghjò in a mio camara, guardava e stelle è quandu ellu s’hè giratu per vede si nimu passava in a strada, l’aghju ricunnisciutu : Ghjaseppu Colombani. Ùn mi sbagliava, innò ! Cum’è dicia a mio mammone : “ i to nimichi guarda li bè, per pudè ricunnosce li induve ch’è tù sia. ” E nostre famiglie ùn si parlavanu più dapoi a guerra. Ind’è mè, aghju sempre rimarcatu chì à chì l’ammintava, era sempre cù in faccia l’odiu chì li sturcia labbre è parolle. U so babbone, Santu, durante l’occupazione ricivia Taliani ind’è ellu.
U mio grande ziu, resistente, fù imprigiunatu è morse in Bastia, per via d’ellu.
Ùn pudia esse statu chè ellu ad avè palisatu è dinunziatu.
Da l’iniziu, tutta a mio famiglia hà suspettatu Santu Colombani di avè lu dinunziatu à u capitanu talianu, è per contu meiu sò statu allevatu cun issa certezza à dossu. È po ci hè chì u capitanu chi hè sparitu, à a liberazione, si dice ch’ellu si hà purtatu via un camiò pienu à tappu cun pitture, quatri è ogetti di valore. È tandu, ùn ci hè da riflette tantu da capisce da duv’ella vene a ricchezza di i Colombani. Prima à a guerra andavanu à culu in manu, dopu finita a guerra, sò diventati elli i più ricchi di u cantone. Ad ogni passu ch’ellu stinza un Colombani oghje, pudete sente a frasca chì li scrimizeghja ind’istacca !
A famiglia Colombani hè ricca dapoi tanti anni, compranu case è terreni.
Ghjaseppu Colombani, 50 anni, hè veduvu dapoi dui anni, incunsulevule.
Mi mettu à u scagnu, pigliu una foglia è cummenciu à scrive.

A à gendermaria di Bastia, l’ispettore Moracchini, riflette. Pochi elementi in a disparizione di issa donna di 30 anni senza storia. Hè ghjunta di Parigi in paese 4 anni fà, chì a so zia li hà lasciatu una casa. Hà truvatu un travagliu di sicretaria à a merria. Garbata ma discreta, ùn stà cun nimu. I pulizzeri anu sbulicatu a furesta induve u pendellu hè statu truvatu. Micca cadaveru. Inlocu. A sola pista accettevule hè u vicinu chì l’avaria vista entre ind’è ella cù un furesteru, ma pochi detagli.
A mo lettara finita, sortu à impustà la. Aghju pigliatu e me precauzione cume l’aghju spiegatu à Ghjaseppu, u doppiu di a lettara hè chjosa in u mio cufone.
L'aghju datu un appuntamentu, in a machja, dopu à a stretta di u chjassu mozzu, à 6 ore di sera, per parlà.
Vogliu ch’ellu li venghi a paura, ch’ellu tremuleghji, ch’ellu s’inchietessi.
Nantu à a piazza di u paese ùn si parla chè di Lena. Ognunu dice a soia. Mi guardenu passà. Salutu à tutti.

Aghju 39 ani, campu solu dapoi chì si ne hè morta mamma, 12 anni fà.
À Babbu, ùn l’aghju micca cunnisciutu. Travagliu à a merria di u paese. Ùn mi manca u da fà. Tuttu u mondu mi porta affezzione. Ma nimu sà chì daretu a mio aria riservata sò veramente cerbellutu. Aghju parechje passionne cum’è a scritura, e pitture è culleziongu l’ugetti anziani.
Quandu scontru Ghjaseppu in a machja, s’avvicina cù un aria gattivu è mi minaccia.
-" O merdosu! Credi ch’è tù mi faci a paura. Iè eru cù Lena dapoi certe mesi, ma nimu ùn ti crederà, nimu ci hà vistu inseme. "
Ciò chè Ghjaseppu ùn sà micca hè chì mi piace dinò a fottografia. Allora, cacciu di a mio stacca parechje fottografie d'ellu incù Lena davanti a so casa è in cucina, quandu s’abbraccianu, e tendine aparte.

-"Piglia è teni le, dicu. Aghju i doppii in un locu assicuratu, pronti à esse mandati à a pulizza si qualcosa deve accade mi."
Ghjaseppu diventa smortu. :
-"Chì voli? A so voce hè un murmuru.
- E pitture, e famose pitture.
-Ùn anu mai esistutu. " risponde bugiardendu
-" Cum’è tù voli, dumane e fottografie saranu nantu à u scagnu di l’ispettore Moracchini, li spiegarè perchè ùn ai micca parlatu di a to relazione amurosa incù Lena. Sì un assassinu cum’è u to babbone.
- Ùn l’aghju micca tumbata chì eru innamuratu", brione Ghjaseppu.
Mi volte per parte, ma mi ritene subitu pà u bracciu è mi dice pianu pianu:
- "Và bè! dumane veni à a stessa ora, ma dopu ùn vogliu più sente parlà di tè. "
L'ispettore Moracchini leghje è rileghje e depusizione ma alcunu fattu novu. Era sparitu è u pendellu ritruvatu pà sta ghjovana, ùn hà risoltuve nunda. I pulizzeri anu pruvatu di cercà u furesteru discrittu pà u vicinu, ma a descrizzione hè troppu larga. L'affare hè cumplicatu, l'ispettore spera sempre ch'un paisanu parlarà, ùn sà micca s'ella hè sempre viva o nò.
E pitture sò avà in un locu assicuratu, in a mio stalla, cù i mio altri tesori. Sò magnifici. Pensu à Lena, quand'ella s'hè stallata in paese, aghju prestu sappiutu ch'era ella, a donna di a mio vita. Era brava, dolce. Certe volte, ci pigliavamu un caffè inseme à u travagliu o ind’è mè. Aghju capitu ch'in Parigi avia un amurosu chì l'avia fatta pate. Ùn ci vulia micca bruscà la. Sentiu chì u nostru amore era currispostu ma ci vulia à esse paziente. Allora aspettavu u mumentu bonu, daretu à a me fenestra.

Ma un ghjornu, l'aghju vistu riintrà cù stu famosu Ghjaseppu Colombani è abbracià lu. A ghjelusia è l'odiu mi venenu. È hè stu ghjornu ch'aghju decisutu di tumbà la.
Dicidia allora d'un pianu: aghju presu fottografie, cumminciatu travagli in a mio stalla è aghju rifattu l'inchjappittatu. Aghju guardatu a meteorulugia. Un ghjornu di timpacciu induve a ghjente stà in casa soia, aghju pichjatu à a so porta per dumandà li un pocu di latte. M'hà fattu intrà in a so cucina, surridente, traditore. Si vultava per apre un mobulu è quì m'avviccinava d'ella è stringhjia u so collu sin'à ch'ella sia divintata una puppatulella dillicata. L'aghju presa allora in i mio bracci per purtà la ind’è mè. Sò statu supresu di vede chì tuttu si passava facile facile. Tutti i mio gesti sò purtati cù precisione, senza lascià piazza à a pietà è à i rimpienti. L'aghju tumbata cume avaria tumbatu una mosca. M'hà traditu, hè a mio nemica, l'odiu.
Pongu u so corpu in una cuperta, falgu in a stalla, a ricopru di cimentu.
Dopu, aghju lasciatu passà una stonda, lampatu u so pendellu in a furesta per ingarbuglià e piste è mi sò uccupatu di Ghjaseppu Colombani.
U so fatu hè oramai trà e mio mane. Certi ghjorni di timpacci, falgu in a stalla, mi posu un mumentu: ùn sò più solu avà, campa cù mè per l'eternità.