NOVE SCRITTURE

« … Or dunque Ghjasone incù i so cumpagni l’Argonauti funu surpresi da una timpesta tamanta, à tempu ch’elli pudianu sculunà da luntanu e sponde di a Colchida, u sboccu, u segnu di u so viaghju periculosu dapoi a Grecia qualchì settimana fà. Ad ogni mumentu marosuli alti quant’è l’Ulimpia minacciavanu d’affundalli, è li tuccava à luttà senza rifiatu per mantene u vascellu à fior di mare.

Ma sarà di sicuru un pudere supranu quellu, torna una volta, chì li porse aiutu è li permesse di pudè sbarcà fattu fine, stanchi morti sì, ma salvi. È po pudè tantu ralegrà si, chì tempu avvistu duv’elli eranu, risentinu subitu un’angoscia chì li strinse a gola. Era un sintimu stranu... Ùn si pudia vede à nimu, ma tuttognunu sintia una prisenza minacciosa. U celu anch’ellu era bughjicosu, bench’ell’ùn fussi ancu ora di l’attrachjata. L’arburi eranu torti, ùn si sintia mancu un ansciu chì averebbe palisatu un animale qualunque. In corte parulle, nimu avia cunnisciutu sin’à tandu un’atmosfera cusì affannosa. Dice tandu Ghjasone :

« - Quallà, vecu una sapara, andemu ci à vede s’ell’ùn puderebbe esse un agrottu stanotte, chì arripusà ci una cria bisognu l’avemu, dopu à tutti issi guai in mare. È forse sarà ancu un rifiatu da ingolle ci un buccone, u nostru manghjà s’ell’ùn l’hà tuttu incrusciatu l’acqua. »

Tutti si missenu in mossa ver-di ciò ch’ellu avia vistu Ghjasone. Ma sintinu à tempu un mughju tremendu, è l’aria diventò secca è pulverosa, cù ùn odore forte d’arsura sulenne. A spiegazione ùn tricò tandu, è una bestia orrenda affaccò isciuta da a sapara. L’animale, s’ella si pò chjamà cusì, era gigante, cù un corpu di sarpu, codipinzutu è sopratuttu trè capi zirlafochi.  Persi da u spaventu persi, tutti i cumpagni di Ghjasone si missenu à corre dapertuttu, per prutege a so vita. Solu Ghjasone firmò sopr’à locu è, ficchendu u so sgardu in i quellu di u dracu, u sfidò senza teme u periculu.

« Di quale ne sì, o tù cristianu scemu, cun l’ardì di sfidà mi cusì ? » disse l’idra.

« Sò quì da chere l’Assu d’Oru, è nimu l’hà da pudè fà à impedì mi ne » rispose Ghjasone.

 Cacciò a daga à duie taglie è d’ùn colpu solu scapò u dracu prima chì quellu pudessi lampà u so soffiu infernale. È dinù tandu, a dea Atena fù prisente per ch’ellu firmessi forte è fermu u bracciu di Ghjasone, ma in quelli tempi, i dei falavanu à spessu da quassù à fiancu à i murtali.