Mammazì.
Prosa
Mammazì.
Filumena apre a scatula, piglia a lettera, gira a chjave è corre à accende u postu. U circulu di Roland Garros affacca pianu pianu nantu à u spechju mentre ch’ella leghje l’intestatura di l’inviluppu. Hè u laboratoriu chì manda i risultati di l’analise dumandate da u medicu di a famiglia. A finale hè digià principiata è l’annerba di ùn avè pussutu vede i primi mumenti quandu a camerà face u passa è veni trà i ranghi di i spettatori ghjunti à fà si vede quant’è à vede u macciu. Pensa Filumena chì un antru annu ùn a si lascerà più ficcà. Ùn hè colpa di nimu. È per compie l’opera, ci hè issu grussore chì l’hè venutu sottu à u pettu mancinu : u duttore hà dettu ch’ellu ùn li paria nunda è chì ci vulia à analizà più pè fà la chè per risicu di nunda. Ma ùn hè bastatu à caccià li u penseru : u dulore l’hà, è u si tene, è i duttori si ponu sbaglià…
Un antru annu ùn a li facenu più : in Roland Garros hà da esse in prima ligna di i spettatori invece di cuntentà si di seguità a cumpetizione à a telè. E piazze sò care è dicerà Jean ch’ella vole fà u lussu, ma pè una volta si ne vole sbramà chì u tennis sò sempre stati i so sciali. Micca chì ella fussi mai stata spurtiva o ch’ella avessi manighjatu e rachette, ma li piace à vede isse ghente accolte chì ùn si cunnoscenu micca trà di elle ma chì campanu inseme tempe di a festa. Filumena hà lampatu l’inviluppu di l’analise è e chjave nantu à u tavulinu di u salottu. Hà tiratu u tendone è l’annelli finiscenu di tintinnulà nantu à l’asta. U salottu hè silenziosu cum’è u publicu di u stadiu. Altru chè i pichji sordi di e balle chì menanu u catrame ùn si sente. Sò balle stinzate, pensate, riguarate è frambate cù u spatanscime di e petturicce viutate di un colpu. Ghjocu precisu trà Navratilovna è S. Graff : ogni gestu hè curatu chì ùn ci hè asgiu à sbaglià si. Filumena posa davanti à u spechju è feghja.
Ghjacumu Thiers
