Da u dubbitu à l’amore

Da u dubbitu à l’amore

 

Da u dubbitu à l’amore, u core bilancia...

Daretu à ogni paura, u dubbitu si piatta,

Un velu opacu duve l’amore si ne scappa.

L’alma, un campu di battaglia duve duie forze lottanu,

A paura, un dracone, l’amore, un scopu.

A prima aggranca, l’astru si stende

A prima nasconde, l’altru difende.

A paura ritene, l’amore libera,

Una ferisce, l’astru guarisce, bella sicura.

Vestuta di paura, l’alma hè prigiunera,

Ma l’amore a rende nuda, legera.

Una s’abbranca, l’altru dà,

Una imprigiuneghja, l’altru perdona.

“Ti tengu caru” si dice, è a paura si sveglia,

D’ùn esse amatu, di perde u so celu.

Ma quale hè chì puderebbe, un tale lume, righjittà?

Se tù ti cunnosci, buriale, a paura ùn averà.

Tandu senti ti la d’amà, senza paura nè timore,

È lascia l’amore guidà u to core.

Perchè chì hè a chjave di tuttu risanamentu,

A fonte di a pace è di a ragione.