Versione :
Corsu

L'USTERIA MALADETTA

Un scrittu di Sonia Selezneff

U calore hè suffucante. Semu u 6 di lugliu à 3 ore di mane, quandu u telefuninu di l’ispettore Valeriu Bruschi squilla. Un cadaveru truvatu in cucina di u novu risturante aiaccinu, « U San Petru » ; a patrona era stata tumbata cù un cultellu di cucina, è l’ispettore era aspettatu.

Ghjuntu in « U San Petru », i gendarmi li spieganu a situazione : a donna chì pulisce avia trovu u corpu è avia chjamatu a gendarmeria, chì s’era affaccata cusì prestu. A donna era sempre quì è aspettava à Valeriu Bruschi, chì si n’andava à intarrugà la :
- « Bona sera, socu l’ispettore Bruschi. Vi possu pone qualchì quistione ?
- « Ben sicuru, ispettore. Mi chjamu Aurelia Pigna, sò eiu ch’aghju trovu à madama Croce in a cucina.
- Chì ore eranu quandu l’avete truvata, è cosa faciate ?
- Facciu a nettatura in u risturante ogni sera. Aviu cuminciatu à travaglià in a sala quandu aghju intesu madama Croce liticà si cù Antone Micaelli. Pochi mughji ! Deci minuti dopu, Antone hà vulsutu andà si ne ver di a sala, ma quandu m’hà vistu, hè passatu da daretu. Era arrabiatu. Un quartu d’ora dopu, socu andata à pulisce a cucina, è ghjè quì ch’aghju vistu à Dumenica Croce in terra, un cultellu in spina. Eranu 3 ore menu deci di mane mi pare. Aghju subitu chjamatu a gendarmeria.
- Quale hè issu Antone Micaelli ? dumandò Bruschi.
- Un impiegatu, face u serviziu. Dumenica l’avia impiegatu perchè era più cà poveru. Ma ùn rispettava micca i clienti è, dui ghjorni fà, Dumenica l’avia minaciatu di perde u so impiegu s’ellu ùn facia sforzi. Forse sta sera, l’avia mandatu fora…
- Vi ringraziu madama Pigna. Pudete andà ind’è voi, vi chjamaraghju se aghju bisognu di qualcosa altru. »
Bruschi era più chì felice : avia dighjà un primu suspettu, è forse u solu, perchè era l’ultimu ad avè vistu à Croce in vita, ùn avia micca alibi chì era statu vistu pè issi lochi, è di più, ci era ancu u mubile. E so ricerche avianu da esse più chì corte ! Si n’andò puru à vede u cadaveru.
Entrendu in quella cucina, l’ispettore fù stumacatu di sente a climatisazione cusì forta : facia un fretu ! È ùn si sentia mancu parlà !
- « Cacciate mi puru sta climatisazione ! Ùn si pò mancu travaglià ! »
S’avvicinò ver di u corpu pè lampà ci un ochju. L’usteraghja era pettu in terra, u cultellu sott’à u collu, è parechji cultelli spaperzi in terra. Dopu à quelle prime cunstatazione, u fece purtà à u medicinu legale.
Avia passatu u restu di a nuttata à circà infurmazione nant’à u nostru misteriosu impiegatu è, à 7 ore di mane, pudia infine chjamà Antone Micaelli à presentà si à u cummissariatu.
À 17 ore, ùn era ancu vinutu. Bruschi l’avia chjamatu è richjamatu, senza risposta. Frà tempu, u laburatoriu pulizzeru avia resu e so cunclusione : l’assassinu duvia esse assai maiò, perchè chì u cultellu era piazzatu drittu drittu, cum’è s’ellu fussi statu lampatu in aria. Eppuru, i soli stampi di diti chì ci era eranu quelli di Dumenica Croce. L’affare avia da esse appena di più cumplicata, senza prove. U lindumane, si n’andò à vede ind’è Micaelli se ci era qualchissia. Nimu. Partì dunque à interrugà e parsone in giru à ellu : l’impiegati di l’usteria. Antone Micaelli ùn avia à nimu : babbu è mamma eranu morti in vittura quandu avia 3 anni, era statu messu in famiglie sin’à a so maiurità, ma ùn stava mai più di trè mesi in a listessa chì si ne scapava sempre. À 18 anni, duvia sbruglià si solu, è campava ind’è i parcheghji d’inguernu, è vicinu à u mare d’estate. Arrubava roba, soldi, pè pudè manghjà. Una notte avia incontratu à Dumenica à u mare. Ella vulia sempre aiutà e parsone in u bisognu, è facia un pezzu chì vidia à Antone girandulà. Era in traccia d’apre u so risturante è circava à qualchissia pè fà u serviziu, dumandò dunque à Micaelli. Ben ch’avendu un caratteru duru è disubbidiente, accettò quantunque ; era l’uccasione di sorte di più di deci anni di disgrazia à campà fora, senza soldi.
Ma u so caratteru era di più in più cumplicatu à pate pè un cummerciu. Dumenica era piena di pietà pè ellu, ma ùn pudia lascià parte i so clienti ! Li facia a riflessione una volta, duie volte, trè volte, deci, quindeci volte, senza ammeliurazione. È in quella maladetta nuttata, Dumenica avia cunfidatu à u so cucinaru ch’ella duvia metti fora à Antone à a fine di u serviziu. In capu di Valeriu Bruschi, ùn facia più nisun dubbitu : l’assassinu era Antone Micaelli. Messi tutte e so truppe à a so ricerca, è duvia mette lu in prighjò pè trenta anni !
Ma u prublema era chì ùn si riescie à truvà à Antone Micaelli. In casa soia, in risturante, ind’è l’impiegati : ùn ci era. Ma chì Diu cerca, Diu trova, è Bruschi ebbi l’idea d’andà à circà vicinu à u mare induve Micaelli avia incuntratu à Croce. È avia pensatu bè ! Micaelli era quì, mirendu u mare. In quattru è trè sette, Bruschi li mettia e pastoghje, incausendu lu d’esse l’assassinu di Dumenica Croce.
Ghjunti à u cummissariatu, principiò l’intarrugazione :
- « Emu truvatu u cadaveru di Dumenica Croce in a cucina di a so usteria u 6 di lugliu à 3 ore di mane. A donna chì pulisce v’hà vistu scappà da daretu, è ogni impiegatu dice chì vi ne sete andatu l’ultimu, Dumenica Croce duvia mette vi fora. Vi sete liticati ? dumandò Valeriu Bruschi.
- Iè. Ma ùn sò eiu chì l’hà tumbata !
- Sete l’ultima parsona à avè la vista in vita. Quale saria d’appressu à voi ?
- Ùn sò eiu ! Ci semu liticati, iè, ma ùn l’aghju tumbata. Era sempre in vita quandu mi ne sò andatu !
- Allora quale pò esse ? U Spiritu Santu ?
- Dumenica Croce m’hà salvatu di a disgrazia, disse Antone Micaelli. Grazia à ella aghju pussutu manghjà, avè un tettu, dorme in un lettu ! Ci semu liticati, è quandu m’hà dettu ch’ùn vinerebbi più à travaglià, mi sò venute e lacrime. Mi ne socu andatu mettendu un calciu tamantu in u mutore di a climatisazione, è aghju vistu a donna in a sala. Sò partutu da daretu per ch’ella ùn mi vidissi pienghjendu. Aghju vulsutu turnà u lindumane à u risturante ma aghju vistu nant’à u ghjurnale chì a mo Dumenica era stata truvata morta. Dapoi quessa, sò statu mirendu u mare induve l’aghju incuntrata in quella benedetta serata. »
L’ispettore Bruschi si messi à ride, tantu quella sturietta era ridicula :
- « Ahahahah ! Bravissimu ! Pudereste scrive un libru, o ancu fà un filmu d’amore ! Ahahahah ! Parenu fole ! Eccu, avà, vi mettu trà quattru muri pè un bellu tempu ! »
È ghjè cusì chì si n’andò in prighjò Antone Micaelli, scurtatu da i gendarmi. Fieru di u so travaglione, Bruschi si n’entrò in casa soia, è si chjinò. È sunniò di climatisazione…
U lindumane matina, quellu sognu u turmentava. Perchè averia sunniatu di quella mascina ! È d’un colpu, tuttu ripigliò a so piazza : u calciu di Micaelli in drentu u mutore, a climatisazione più cà forte a sera di l’assassiniu ; ci era qualcosa di stranu. Si n’andò à u risturante. U mutore era in u curridore, a surtita in altezza in a cucina è, surpresa ! una petra calamita pè appiccà i cultelli ghjustu accantu. L’ispettore messe un calciu simile à quellu di Micaelli, è u mutore s’imballò, facendu tamantu « ventu » è tamantu rimore. U spense. Appiccò un cultellu, è ricuminciò. È quì, stupore : u cultellu girò per aria è si lampò in terra. Avia quì e so cunclusione : l’assassiniu era in fattu un accidente, è Micaelli era nucente. L’ispettore Valeriu Bruschi si n’andò puru à sorte lu di a so prighjò.