Sedecianni torna
Puesia
Sedecianni torna
L’anni filanu, à l’infuria è u tempu si n’hè andatu.
Contu e stonde, l’aghjustu una à una.
Menu ghjorni davanti chè daretu, hè vera,
Ma l’anima si migliureghja è u core s’hè maturitu.
A rena scorre, inesurabile è loscia.
L’ombra stinza i so passi, u ghjornu si ne và.
U mo core, giovanu tempi fà, oramai hè serenu.
Tastu l’istante presente, cù tanta primura.
È un ghjornu, di colpu, un lampu in u bughju,
Un cennu d’ochju, un surrisu, un affannu chì m’hà colta.
Cum’è un arburu in inguernu, riverdiscu à l’alba.
U mo core s’imballa torna è l‘anima s’hè cummossa.
Sedecianni dalli, l’emuzione m’adonda,
U tempu s’hè firmatu, un sognu discitatu.
È un venneri, fece u scontru d’un anghjulu,
Chì vense mette e so mani nant’à u mo core feritu.
Una dulcezza infinita inguara u mo essere,
Cum’è una criatura mi sò lasciata nannà.
Sedecianni torna, a pace hè turnata.
Un aggrottu di serenità, induve l’anima s’arriposa.
È po’ un ghjornu, campu un sensu à a mo vita ,
Scuntrandu u so sguardu chì tuttu m’amparava.
Cum’è un pelegrinu, aghju trovu a mo terra.
U core s’hè apertu è l’anima ingranda.
Sedecianni dalli, a passione m’anima è mi scunvoglia,
Un vampu novu, una vita chì ricumencia.