Versione :
Corsu

"In Corpu à Bastia" - Critica da Elena Bonerandi

In Corpu à Bastia

In Corpu à Bastia

Sebiata Bastia cù i so scrivani da mette la in lume è da tramanda ne u ricordu !

Hè esciutu avà In Corpu à Bastia, u terzu rumanzu di a trilugia ch'ellu hà dedicata Ghjacumu Thiers à a so cità, fendu ne un persunnagiu essenziale, puru si u so nome ùn hè micca sempre à palesu, ma nimu ci si hè mai sbagliatu chì a ci dà à vede, l'autore, cù tutta issa vicinanza intima di u scrivanu nativu, cù a so memoria acuta è una penna fine è à scalpellu.

  L'imaginazione creativa s'insuchja sempre à a sperienza, si nutrisce di u vissutu, è Ghjacumu, osservatore astutu, sà d'incanti piglià u tempu di contà issi fattucci di a vita cummuna chì ognunu ci si pò riconnosce, è sà, scrivendu li, dà a dignità leteraria, u sugellu di u stampatu, à particulari mudesti chì pigliati inn'u racontu si trovanu vestuti d'interessu è ne diventanu parte sana di a sustanza ; u lettore, ellu, si trova à paru, messu cusì in cunfidenza chì si riconnosce è si maraviglia, è cù a cumplicità di l'arradichera, li vene ancu à ellu u surrisu o l'emuzione ch'ellu hà messu u scrittore... È, s'ellu dice Ghjacumu chì dopu à In Corpu à Bastia sceglierà un antru tema chè Bastia, ùn serà ch'ellu sia sfruttatu u sugettu, nè ch'elli sianu stanchi i so lettori, chì, puru prisente è bella, Bastia ghjè un puntellu ma dinù una scusa per porghje à tutti non solu a Corsica ma l'umanu.

  In ognunu di issi trè libri ci hè, à parè meu, un tema di riflessione duminante : A Funtana d'Altea provava à fà capì à quelli di fora -cù a finzione quì d'una giovana giurnalista scalata tandu- ciò ch'elli sò i Corsi, i mendi, a storia, è, puru si i carrughji è i caffè di a Piazza eranu bastiacci, l'incimbratoghja era di tutti, è a paghjella, è l'elezzione...

Incù A Barca di a Madonna a finzione hà pigliatu un versu di misteru è di viulenza in un quatru di festa pupulare tamanta è di pietà smisurata cù a venuta di quella statula miraculosa. À l'ombra di issu -veru- ingannu puliticu vestutu à panni cristiani è generosi, chì Bastia ci fece onore cù u splendore di a so fede è di e so ricchezze, u rumanzu conta l'ingannu d'una giuvanotta furzata, mamma di a narratrice, tragedia è secretu di famiglia chì ne venenu tutte l'interrugazione è i danni di Maria Laura...

Un prucessu, una donna chì ci assiste -ghjè u maritu in accusa, è micca nunda, in accusa d'assassiniu ! simu in u terzu rumanzu di a trilugia, In Corpu à Bastia, scrittu sanu sanu in issu tempu di u prucessu, è corre l'enigma pulizzesca chì tene in suchju u lettore finu à l'ultimu filare cù Marie a narratrice chì ci conta u tribunale in u mentre ch'ella u scopre, ma chì ci sbucineghja dinù tutti i ricordi, i cuntrasti, e riflessione chì li venenu in mente sentendu u presidente, i testimoni, sculinendu i ghjurati... ; u sguardu scrochja, s'affacca u racontu, a risa, è, à manu à manu ùn simu più à l'infora, simu propiu ind'è u passu, in bor di fiume cù e lavandere, in i purtò, in l'accugliente caffè di e Terrazze ; ritratti culuriti, stonde di zitellina, voci di i carrughji..., ma soprattutu racontu d'una vita ch'ùn hè più, d'una cità cambiata di spiritu è di pupulazione. È a voce cambia -u stile- secondu ch'ella pensa, cum'è in e prime pagine, aspettendu a saziezza di u maritu ! o ch'ella trasmette un scambiu, parulle di l'avucatu, di i clienti, di William u maritu, di Hans Spitz ch'hè statu tombu ; bastiaccia aspessu a lingua sguilla in puesia più ch'ella a ci lasciaria crede issa narratrice umile.

U nodu di u libru ghjè in u vultà di u persunagiu chì hà vissutu da suldatu tedescu, desertore, u bumbardamentu di Bastia è a liberazione di a cità. L'evucazione di iss'epuca cù tutti i so strazzii è u racontu minutu di issi ghjorni tremendi, entrati in a storia, di cumbatti è d'incertezza ci porghje pagine di primura chì cuntribuiscenu à fà di issu libru una riferenza.

Ma u vultà di issu omu quarant'anni dopu permette dinù di fà cumè una bilancia, un parangonu, di ciò chì fù è di ciò chì ghjè. È tandu appariscenu e sbaccature. Chì sò diventati i carrughji ?; a voluntà di William di mantene in u sò caffè un rispettu eguale per tutti, Corsi o ghjunghjiticci, Arabi pè u più, issu sognu d'amicizia è di pace, à chì nè hè? Hà chjusu u caffè, è ci dice Marie : hè principiatu à esse più difficiule quandu ùn si hè più cunsideratu a ghjente à unu à unu ma secondu da duve elli scalavanu. Fiascu di a tulerenza ? di l'addattazione ? è addattazione troppu di quelli maligni ch'anu sapiutu imparà prestu e strade di u sollu è chì a li ficcanu à i nativi ? Seria a prima volta ch'ellu ùn purteria prugettu è avvene Ghjacumu Thiers è, s'ellu pò esse una messa in guardia u so custattu, u fattu di piglià propiu in contu  prublemi tantu lasciati corre permetteria almenu di sfascià si l'ochji, di mette in strada vere suluzione per tutti -a miseria ùn hà casa- è d'ùn sbaglià si micca di direzzione : u patrone hè Arabu, dice M'Barka inghjuliatu cum'è tanti, ma hè patrone è l'inghjulie di l'Arabi, di i Corsi o di l'altri sò inghjulie è basta.