ISULA MEIA

ISULA MEIA

 

Prologu

 Si spira…

 Cù ogni spiru si viota un zinzicu di passatu ch’è no t’avemu piattu in pettu, in u pensà, in core.

      In silenziu, in piena natura, si sentenu più faciule i passi di u passatu di nostru chì a si spasseghjanu torna in i nostri pensà è in l’anima nostra. In isse cità maiò, puru s’elli mettenu i tacchi i nostri ricordi, nantu à u catramu di e nostre stonde u so rimore ùn si sente più ùn si sente…

***

 Isula meia cù a to bellezza salvatica, a ti palesu… ùn avia micca sceltu à tè… Per quellu secondu semestru di u mo master mi ne vulia andà in Genuva. Sì tù, sì stata tù ad avè mi sceltu è ti ne ringraziu. Ùn hè stata solu ch’è tù m’avessi cambiatu a vita… A vita, a mi ai data tù ! Ottu mesi passati cun tè, per mè saranu quantu quasi 29 anni vissuti in altrò…

***

 1u di ferraghju 2017. Da quì à un quartu d’ora u mo aviò hà da atterisce in Aiacciu. Mi invade un sintimu stranu… è ùn ci capiscu nunda...

 Vengu da Rumenia, un paese bellissimu, cum’è qualsiasi paese pè u mondu sanu. Sbarcu cù una valisgia chì pesa 19 chilò è indrentu ci aghju ficcatu tutta a mo vita pè issi quattru mesi chì venenu, da -17 gradi in Bucareste à +17 grdai in Aiacciu. Pigliu u bus da l’aeruportu è ghjungu in gara da pudè agguantà u mo trenu in direzzione di Corti, a cità duv’ella ci hè l’università Pasquale Paoli.

Un omu di à pocu pressu 45 anni, troppu moru è troppu ingriviglitu, si ne stucca una arrimbatu à a porta d’entrata di a gara. “Per piacè, possu passà?”…Mi feghja è calmu calmu mi dice scrutendu mi ind’è l’ochji “Ùn sì micca di quì.. (cù una spezia di pietà è ancu cumu una minaccia in a voce)… Hè chjosa a gara. Posa ti tranquilla nantu à a panca quallà, hà da apre à 14ore30 a gara.” Faraghju qualchì sunniacciu ?! Eo, pusà tranquilla ed aspettà duie ore ??? Ma cumu puderia frazà duie ore di a mo vita à pusà tranquilla nantu à una panca ? È e gare, dapoi quandu omu e chjode in pienu mezu di a ghjurnata ????

 

Nantu à a facciata di a gara d’Aiacciu, un arilogiu chì si hè firmata insegna sempre listessa ora.: 23.55, l’ora ch’o sò nata eo. È hà da firmà ci nantu listessa ora sinu à u ghjornu quandu aghju da lacà a Corsica… Nant’à st’isula aghju da truvà un’altra dimensione di u tempu.

 In Corsica u tempu tene cara a ghjente ed hè largu cù e seconde di soiu. Ùn corre micca à scimesca cumu nantu à u cuntinente. Ogni seconda di st’ultimi ottu mesi, a mi ramentu, è dinù ogni emuzione ligata cù ogni seconda.

Pocu fà aghju cappiatu dui travagli in Bucareste (un tempu pienu è unu à metà tempu) è un master in lezzione di sera. Face un annu chì u mo agenda precisu à l’usu orientale ùn avia vistu 2 ore spachje, à u minimu cù 5 attività da compie. Agguantu a mo valisgia è partu à scopre a cità. Ùn sò tantu impressiunata ùn sò, fora da quella bella vista nantu à u mare. Ingiru à mè vecu centinaie di ghjente impiciate à e terrazze di i caffè (à parè meiu tamantu frazu per nunda, è di tempu è di soldi) è quelli chì pedieghjanu nantu à u tighjatu sò moculi losci losci da fà vi vene i spiriti. Ad ogni passu piantanu à fà si basgiucci è po basgiucci (spergu di pudè li schisà, tutti issi basgiucci. Solu di pensà ci à sente quelli basgiucci di a ghjente chì ùn cunnoscu mi mette à dossu l’addisperu. Ci vole ch’o trovi qualchì fisica diplumatica ; alè, diceraghju ch’aghju una maladia di pele cuntagiosa… Una suluzione l’aghju da truvà… ùn m’aghju da lacà invade da issi basgi senza mutivu nè logica). Tuttu mi pare senza ordine è t’aghju l’impressione chì tutti mi feghjanu ad ochji sburlati cumu s’o fussi qualchì estraterrestra… Sò 14.30 è voltu in gara…hè sempre chjosa a porta d’entrata è si hà da firmà chjosa sinu à 14.34. U sfacciatu di prima fuma, sempre tranquillu, appughjatu à un muru à cantu à a porta d’entrata…Mi dice “Salute salute” è mi dumanda s’o vò in Corti à l’università. Mancu li rispondu, chì à quelli ch’o ùn cunnoscu ùn li rispondu ! Mi alluntangu più in là ed aspettu. Quand’ella si apre a porta mi lampu à a cascia per cumprà u mo bigliettu di trenu dicendu mi impenserita à veru “Tamantu sbagliu ch’aghju fattu ”... Ùn sò cumu aghju da pudè stà in stu locu sinu à a fine di u mo sughjornu Erasmus. (I quattru mesi previsti à l’iniziu anu da passà à ottu dopu, chì mi ne aghju da stà quì dinù pè un staziu in Aiacciu). Cun stu mondu ci entru pocu è micca. Ginevra, ti ne vogliu assai ! Cumu hè ch’è tù ùn ai avutu borse ammanite quistannu pè u mo prugrama di master ???

 Hè scrittu u nostru distinu

 I primi di maghju sò in Corti. Ùn a ci facciu à suppurtà l’idea ch’ellu mi ci hà da vulè à stradicà mi da a mo furesta è u mo fiume frà pocu. Tutti i ghjorni à sei ore mi svegliu è mi tirgu dui passi longu à Restonica. Tutte e mane face u fretu ma mi campu cun l’odore di u ghjelsuminu. A Corsica mi hà amparatu chì tuttu à tempu è in listessu locu ùn si pò avè. Mi posu nantu à un scogliu à mezu fiume è feghju issa natura bella quantu à a nascita di u mondu… Soca a furesta brama di tene u so veranu pè u sempre, u fiume forse ch’ellu li piaceria à ricullà ver’di a surgente, u sole sarà ancu tristu à le volte è ùn vole più ride à a nostra pianeta. Ma a natura và duv’ella ci hà u so distinu. Noi i cristiani puru s’ella accade ch’è no ci ne scordimu, simu una parte di a natura… ancu noi avemu un distinu scrittu… è tuttu ciò ch’è no pudemu fà hè di piglià lu ed abbraccià lu …Natu a parsona, natu u distinu

***

 Voltu in casa è verificheghju a mo scatula mail. Mi anu accettata pè un staziu in Aiacciu durante a statina. Lacu l’aviò parte cù u mo postu viotu. A Corsica mi hà amparatu ch’ellu ci vole sempre à lacà qualcosa da rimpiazzà lu cun qualcosa altru ch’omu guadagna. Senza ramaricu nè rimorsu…

 

Framentu di u mo giurnale dopu à una settimana in Aiacciu

 

Mi sveglianu i primi ragi di u sole, l’acelli chì cantanu è u ghjelsuminu chì musca in u giardinu. Aghju da andà à corre sinu à a batticcia. Pè una stondarella, eiu è u mare ci fighjemu tranquilli tranquilli cumu s’è no ci cunniscissimu da sempre… Trà noi hè naturale u silenziu è mette a calma cumu trà dui amichi di sempre. Rompu sempre u silenziu dumandendu li una cria chì deveria fà di a mo vita è sempre mi risponde ch’o mi devu sgumbrà d’issi penseri è empie mi l’anima meia…

 Un di sti ghjorni, puru puru a staraghju à sente…

***

 A famiglia corsa

 

L’isula sana hè una famiglia tamanta... Da persona, solu in Corsica ùn si pò campà. Ogni cosa hè robba di famiglia, di relazione è cunniscenze... Eo chì sò sempre stata sola, girata versu mè è chjosa à l’indrentu chì ùn si pò dì… eo chì ùn aghju mai accettatu ch’omu mi porghji aiutu, mi ci hè vulsutu ad amparà à rimpiazzà u “Grazie, ma mi aghju da sbruglià sola ùn vi ne fate”  cun “Grazie tante, senza voi ùn mi puderia sbruglià”.

***

 I Corsi a so generusità ùn la risparmianu.  Ringrazieghju tutti quelli chì mi anu aiutatu, è ancu quelli chì mi anu aiutatu è ch’ùn aghju mancu cunnisciutu nè scontru è quantunque mi anu aiutata, è mi anu fattu cunfidenza à l’Università è in u quatru di u mo staziu.

***

Pè e famiglie corse u mese di settembre hè pienu à pene è dulori… I « zitelli » lacanu l’isula è partenu in cuntinente per studià o stantà si u so pane… In tutte e famiglie dulore è tristizia si anu da ficcà è tene ci tamantu postu in casa è in core di i parenti à sinu à Natale. A manera chì i parenti corsi tenenu cari i figlioli è pè i figlioli facenu i sacrifizii hè cumu a bellezza di l’isula... Senza fine!.

***

 Mi posu nant’à un scogliu à mezu fiume è feghju un famiglione di rundinelle chì cantanu alegre è volanu sbattulendu à dritta è à manca à gallu à l’acqua quasi à tuccà la. Quassù in celu, trà a punta di i monti, fighjuleghju un’acula sola sola chì arieghja pianu pianu in u so mondu mutu. Mi hà amparatu a Corsica chì da capisce a vita è gode si isse stonde certe volte saria megliu ch’è no fussimu rundinelle è certe volte.

***

 Ogni settimana in e famiglie corse ci hè un battezimu, un matrimoniu o un interru. Isse trè stonde chì stampanu a vita umana, tutti e campanu tutte è trè cun l’anima è di persona. Ed hè in listessu modu ch’elli accettanu gioia, amore è dulore. L’emuzione soie, e vivenu cun l’onore è stanu degni è fermi cum’è muntagne.

***

 Una mane, prima di ghjunghje à u travagliu, aghju fattu un’arretta nantu à una panca di fronte à u mare, u tempu di ricunnosce issu locu, a ghjente è i mumenti ch’ella mi porghje a vita. Era calma… Di quandu in quandu passava un turistu matinale o un spurtivu nantu à a rocca è quessa mi piattava a vista nantu à u mare chì spechjava i culori rosuli è turchinu di u celu. Una stundarella dopu t’aghju avutu l'impressione di qualchissia chì passava daretu à mè fendu un rimurellu fine nantu à u catramu cù una canna di legnu. Aghju lampatu un ochju discretu è rimarcatu un vechju chì girava intornu à a panchetta cum’ellu face chì passa è ùn vole disturbà a vista davanti à l’apparechju. Cumu s’ellu ùn mi vulia fà paura è inchietà mi cù a so età è a so defurmazione, da ùn cunfonde a mo risa tranquilla di giovana in pace cù a stonda d’avale è ramintà mi chì a vita mi avia da ripurtà à un certu puntu in listessu statu chì era tandu u soiu...

 A Corsica, mai ùn si puderà cappià la.

 Quand’è vo avete campatu una volta nant’à issa isula, ùn si pò più lacà. Vi ferma sempre à l’indrentu… Solu chì ùn si pò sceglie, ùn si pò...

***

 Era u 1u d’ottobre 2017. U mo aviò atterrisce in Bucareste. Quì, hè un altru mondu. Mi sentu cumu s’o fussi nantu à un’altra pianeta. Mi sò intesa « in casa meia » quandu Mamma mi hà abbracciatu è po e mo duie amiche dinù, ma sta cità piena di casali è vitture à millioni mi mette u tremu à dossu... Bucareste mi pare futurista troppu, artifiziale troppu è troppu assestata dopu solu ottu mesi in Corsica in u mo paese à mezu à quelli paisaghji « salvatichi ». ... Aghju u sintimu chì a natura ùn ci hè à bastanza, chì a cità si hè troppu infiucchittata, una via senza ostaculi... Mi pare di esse Crocodile Dundee in New York ; mi vene di salutà à tutti ingiru à mè, di sgrignà li a risa è dumandà li nove di i soi. Tutta issa ghjente mi pare troppu seria da pudè mi stà à sente. Mai più capisceraghju cum’hè ch’elli sò cusì impazienti è precipitati. A Corsica mi hà amparatu l’arte di firmà mi, di fighjà è di sente tranquilla e stonde... Di ùn scappà da u presente è di ùn ghjudicà lu più. In tutte e manere ghjunghjimu tutti à u listessu locu.

***

 Aghju una sensazione strana. Aghju l’impressione di esse vultata solu fisicamente in Bucareste... In a tradizione antica corsa, una zitella quand’ella si maritava devia andà si ne da a so famiglia è u paese è parte à stà in u paese di u sposu cù i soi. Dopu à un annu passatu à rispirà listessa aria, à manghjà listessi frutti è listessi legumi ind’è l’ortu è à pedià tutti i ghjorni nantu à listessa terra, era puru cunsiderata di i soi. Dopu à ottu mesi, sò sempre di i soi... Nantu à mo pelle aghju sempre sole è candillucce d’acqua marina in i pulmoni è ind’è l’ochji… Iss’isula di bellezza hà fattu risorte tuttu ciò ch’o avia di più bellu è mai mai a puderaghju fà esce da l’anima meia... Hè un sintimu forte è l’accettu cumu aghju amparatu à accettà u mo distinu ; cun calma, silenziu, rassegnazione è dignità.

***

 A Corsica chì e cose materiale, una seconda... è si lacanu !… Ma i ricordi mai. Mi ci hè vulsutu à spazzà assai è à rifà tutta a decurazione in a mo anima da pudè offre un spaziu maiò à l’isula meia.

 

Era una giovana sticchita di mente è cumplessata di persona quandu sò scalata in Corsica… “Pare sempre ch’è tù tenghi in collu una famiglia di ricci » dicia Mamma à quandu seria è à quandu per ride. Dopu accarrizzata sei mesi da u sole è u mare, a mo feminità è a mo persona e tengu propiu mie è mi pare chì i mo difetti mi facenu ancu più bella di fisicu. Prima sticchita di caratteru, sò avà una cria più dolce. Aghju di più pa  ziznza cù a ghjente ingiru à mè, i so mendi è e so manere… I so « difetti” mi facenu a risa in bocca chì sò segni d’umanità. A Corsica mi hà amparatu chì i sbagli ti anu un certu garbu, chì ci ramentanu qual’è no simu in veru.

***

 Ancu à pena mi vengu menu da a paura, videndu u mo vasettu di mele di a machja cum’ellu si viota ogni mane è, dopu compiu uquellu di cunfittura di fichi, hè stata propiu una ghjurnata di dolu. Aghju ballatu in cucina cù u vasettu viotu stendu à sente Sinfunia Nustrale. Moi je danse ?! Chì maraviglia, Santa Lucia !

***

 Posu nantu à un scogliu è feghju daretu à mè ver’di e cime. Vecu l’acqua chì vene da a surghjente. Hè u nostru passatu chì à le volte vene à lampà duie candelle nantu à u nostru presente è ùn lu pudemu impedì di corre longu à noi… L’acqua à l’inghjò hè l’avvene… Ùn si vede chjaru duv’ella và è ciò ch’elli ci purteranu e stonde da vene. U scogliu duve posu hè u spaziu presente ch’o sentu sanu sanu… Si ne stà fermu fermu incarnalendu tuttu ciò ch’è no vemu in vera in a vita, a sola sonda di verità. A Corsica mi hà amparatu ch’è no simu à tempu u nostru passatu, u nostru presente è u nostru avvene.

***

 

Sò una chì pianghje pocu è micca. D’altronde ùn aghju mai piantu durante i mo ottu mesi in Corsica… Ma ghjunta davanti à a porta d’imbarcu de l’aeruportu d’Aiacciu, aghju messu à pianghje a quantità d’acqua di Restonica è Tavignanu inseme. A Corsica mi hà amparatu dinù à accettà e mo lacrime è a mo risa senza vergugnà mi è scusà mi di e mo emuzione.

***

 In casa meia in Bucareste i curalli è l’ochji di Santa Lucia mi feghjanu da un vase trasparente, tutte e mane quandu mi svegliu…

 Facenu unepochi di ghjorni chì a m valisgia hè lampata, disfatta è piena di rena à mezu à a camera nera è bianca duve hè assestatu à u milimetru è disinfettatu à l’usu ospitale. A mi fideghju tranquilluccia è mi dicu sempre ch’o l’assesteraghju dumane ; ma a sò chì duane l’aghju da tene torna à listesu locu. Ùn sò ancu pronta à allucà quassù, in cima in cima nantu à l’armadiu

***

 

Tu resteras toujours dans mon âme, mon île ‘sauvage’, magique et d’une beauté de début du monde…

 

Ti tengu cara Corsica,

 

Alina Dinu