U SCRITTU IN L’URALITÀ È VICIVERSA :

https://assomusanostra.wordpress.com/2017/05/14/u-re-di-lalturaghja-un-poeme-de-francescu-angeleri/

Eri, oghje è dumane si seguitanu.

Eri, oghje è dumane si parlanu.

Eri, oghje è dumane s'intriccianu ingiru à stu sole natu da l'albore d'ogni sognu chì d'incende sempre più forte purtatu ch'ellu hè da a magia d'ogni core.

 

À lu ghjornu spuntatu

 

In l'immensità secreta,

d'un accordu anghjulinu

Un reame si lamenta,

d'un silenziu canterinu,

A so magìa pueta,

l'innargentate sciumare

Chì ogni notte ci lenta,

tal'un fiume seculare.

 

E nebbiuline fughjasche,

vanu à basgià le cunfine

Per incurunà l'elpali,

di ste sarre ghjuvelline,

È sussuranu le frasche,

l'estru di a zilifrina

Frà l'impegni naturali,

d'una rima matutina.

 

Un artifìziu nascente,

à l'orizonte s'invita

Frà le cavallate d'oru,

d'una pittura gradita,

Chì cuncede à l'Oriente,

tante fiare svariulate

Per rinvivì lu tesoru,

d'odissee prelebate.

 

Fiurisce l'Avemarìa,

in un rinnovu celestu

È à lu ghjornu spuntatu,

 l'incàntesimu s'hè destu,

Per scatenà l'armunìa,

d'un eternu sunniulime

In ogni core stampatu,

cù la to piuma sbuccime.

 

 

 

L'alma nova

 

Frà lu silenziu perenne,

d'un accordu essenziale

Chì sà rinvivisce l'Esse,

nant'à le sponde murtale,

A parusìa sulenne,

ci smatterà lu bisognu

Da imbuccià lu to Tesse,

à cavallate di sognu.

 

Frà l'esiliu sacrusantu,

d'una chimera divina

Chì sà innalzà l'Umanu,

versu l'ùltima cunfina,

Una carmina d'incantu,

insulcherà la partenza

Sin'à lu Tempiu supranu,

prontu à dà ti  penitenza.

 

Sò in preda à l'incertezza,

chì ambisce l'armunìa

Da indià mi la vìa,

d'un paradisu purezza.

 

Frà la salvezza fiurita,

 d'un pardonnu pelegrinu

Chì sà sbuccià la cuncòrdia,

à l'abbracciu serafinu,

A passione infinita,

d'una immensità celesta

Ti purtò misericòrdia,

cù la grazia chì s'hè desta

 

Frà l'utopìa sicreta,

d'un spannacore eternu

 U to sbarabattulime,

và à anientà l'Infernu

 È in un mondu pueta,

si scatena l'Ideale

Cum'una fiara sbuccime,

à l'orizonte liliale.

 

Sò d'un mondu anghjullinu,

chì ti sparghje le so ale

Da buscà ti l'Irreale,

d'un paradisu destinu.

 

 

 

Ci hè a ragiò chì cumanda. È chì dice ciò ch’ellu ci vole à fà. Ci hè a storia chì impone. Chì dice poc’affare è chì face. Ci hè u core chì brama. Chì vuleria fà ma chì aspetta. È sè i cori eranu accurdati…

 

Perchè ?

 

S'hè ammurzatu ogni spirione

U nostru celu s'hè spentu,

Ùn farfallanu più passione

Ci regge lu mio turmentu.

 

Vulìa scuchjà lu Supranu

Per inventà ti un mondu,

Però duie ombre si ne vanu

Versu l'eternu scunfondu.

 

L'estru amaru,

Chì hà discioltu li cori

Senza riparu,

S'affunda à centu timori.

 

Perchè n'ùn vulterebbi più ?

Per u nostru rinnuvà,

Perchè n'ùn vulterebbi più ?

Per u nostru splendurà,

Perchè n'ùn buscherebbi tù ?

Issa nave chì và,

Per vucà,

Aldilà.

 

S'hè sfiurita ogni fantasìa

À l'agunìa d'un sonniu,

Ùn s'indinochja l'elegìa

Pronta à sfidà lu Demoniu.

 

Vulìa rinvivisce l'Alme

Di l'armunìe à caternu,

Però ci dormenu e salme

D'un paradisu d'infernu.

 

Perchè n'ùn vulterebbi più ?

Per u nostru rinnuvà,

Perchè n'ùn vulterebbi più ?

Per u nostru splendurà,

Perchè n'ùn buscherebbi tù ?

Issa nave chì và,

Per vucà,

Aldilà.

A vita camina in u so solcu. U tempu passa cusì urdinariu cù i so ghjorni in fila. È pò un lume, è pò un calore... Basta un sbarabattulime per chjamà a timpesta, basta una prisenza per scambià a stagione, basta un sguardu lindu è pò... A vita risplende in u so ortu. U tempu passa cusì speziale cù i so ghjorni magìa.

 

Ingermatura

 

Sì l'artifiziu supranu

D'un spannacore fiuritu,

Chì cuncede l'Infinitu

À l'abbracciu d'un veranu.

 

Sì l'ardente batticore

Chì incende la stagione

D'un lindumane passione,

Da dissetà ci l'Amore.

 

Un sonniu santu,

Chì rinnova la magìa,

D'un pocu tantu

Prontu à dà ci Sinfunìa.

 

Da tè à mè ci si sussura

A stonda d'oru, ingermatura

 

Ci dà la rima più pura

Chì ammaterà l'Immersu,

Per rinvivì l'Universu

D'un armunìa sicura.

 

Ci dà l'accordu cumunu

Chì acculmerà l'Avvene,

Per inventà l'Alba à vene

Cù lu sperà d'esse Unu.

 

Un sonniu santu,

Chì rinnova la magìa,

D'un pocu tantu

Prontu à dà ci sinfunìa.

 

Da tè à mè ci si sussura

A stonda d'oru, ingermatura