Versione :
Corsu

U MAGAZENU MALADETTU

Un scrittu di Maria Francesca ANDREOTTI

In u picculu paese di Chjarasgione, a nutizia era cascata …
E duie cente anime di issu paisolu eranu stumacate.
Ùn vulianu crede ciò chì si dicia.
Issu paese cunnisciutu pà a so tranquilità, induve ùn si passa mai nulla era diventatu un veru sunniacciu.
L’angoscia si facia sente in ogni casa, i visi eranu affannati.
Unu di i scarsi chì mintinianu u paese in vita cù u so magazenu di ghjochi era statu tombu.
U tintu era statu trovu quì, allungatu, cù u so figliolu accantu à ellu.
Dapoi sempre issu babbu s’incaricava solu di l’educazione di u so figliolu chì era scemu compiu.
A so moglia era morta u ghjornu di a nascita di u zitellu.
Issu zitellu era malatu, ma malatu mentale, ùn sapia micca fà a sfarenza trà u mondu veru è quellu irreale ; u so babbu avia sempre pruvatu à fà cum’è s’ellu era nurmale.
Issa famiglia era veramente maladetta.
U babbu è u figliolu, trà di elli eranu assai cumplici, facianu assai cose inseme cum’è a pittura o a scrittura.
Guasgi tutti i ghorni u babbu dava a u so zitellu un fogliu o una tela.
Postu chì à traversu i so disegni o pitture u zitellu facia sempre passà un missaghju, quellu di e so vuluntà, di ciò chì li piaciaria à fà cù u so babbu.
Ma quandu c’era a ghjente ùn facianu cà liticassi, à elli ciò chì li currispondia era d’esse soli.
Quand’elli si ritruvavanu soli, avianu issu sintimu di pace è d’armunia trà di elli chì pudia durà ore è ore.
U zitellu aiutava ancu u babbu à nittà u so magazenu, cusì li pudia mustrà tutti i chjochi di u mondu è era maravigliatu.
Ma issu ghjornu tarribule di dicembre avia messu in pisticciuli tutt’à issa cumplicità tamanta è a vita di u zitellu era cambiata pà sempre.

L’inchiestatore di issa disgrazia, u Sgiò Astutu era ghjuntu unu di i primi nant’à a scena.
Issu Sgiò Astutu era cunsideratu cum’è u più famosu di tutti l’inchiestatori.
T’avia un’andatura spiciale, cù u so nasu tamantu è i so capelli rasciati.
I so vestiti eranu sempre di culori, cosa ch’ùn và micca cù u so mistieru, ma à ellu li piacia.
Ma quandu dicu culori sò culori propiu vivi.
E so camisge sempre rosse o rosuline, u so pantalò verde o turchinu, è e so scarpe assurtite à a so camisgia.
Infine tuttu què pà dì chì s’assumigliava di più a una scimia cà un inchiestatore.
Ma era quantunque ellu l’incarigatu di st’affare.
U stupore di vedelu ghjunghje allora chì tuttu u mondu s’aspittava à vede a pulizzia si risintia di manera forte.
Ma u paese era talmente scumudatu chì tutti vulianu sapè ciò chì s’era passatu u più prestu pussibule.

L’inchiestatore cuminciò pà guardà tutti l’elementi chì si truvavanu ind’è a buttega pà pudè truvà arnesi di travagliu.
L’arilogiu, i chjochi, i soldi ind’è a cascia, tutti l’affari di valore, tuttu era chjaru, ùn c’eranu micca segni di difesa è u magazenu era bè accanzatu.
Ma c’era quantunque un ambiu spiciale cù u cadaveru chì, ellu solu, mustrava ch’ellu s’era passatu qualcosa …

U figliolu era zittu è mutu : ùn vulia micca dì s’ellu avia vistu qualcosa o micca.
L’intarrugazione fù corta postu chì u zitellu ùn avia micca tuttu u so capu.
L’inchiestatore ùn sapia più cumu fà pà truvà ciò chì s’era passatu, è pò, issu luni matina Madama Peretti a puttachjona di u paese era vinuta à vedelu :
« Bonghjornu o sgiò Cummissaru »
« Salute, madama Peretti, mi vuliate dì qualcosa ? »
« Pensu chì ghjè u zitellu chì hà tombu u so babbu, aghju intesu mughji cum’è s’ellu c’era una baruffa trà di elli, è pò ghjè ellu chì hè statu trovu accantu à u cadaveru… »
« Ùn avete più nulla à dimmi ? hè compia a vostra storia ? »
« Ùn vi contu micca fole, l’aghju intesu è po u zitellu hè tontu, a sapemu tutti ! »

Issa donna quì era furtissima pà sparghje e nutizie simule.
Una o duie ore dopu u paese sanu sapia chì era sicuramente u zitellu ch’avia tombu u babbu ( ancu s’ellu ùn era micca sicuru ).

U poveru figliolu si facia ghjastimà d’ogni cantu.
Più nimu venia à vedelu, stava solu da à mane à a sera ; ogni tantu u telefonu sunava ma ùn era mai pà piglià nutizie.
Pa cambià à pena di mondu si tichjava di medicini, pigliava tuttu ciò ch’ellu truvava.
Nant’à a so casa era scittu « vergogna à tè », « i tonti devenu esse ind’è i spidali».
U tintu ùn sapia più chì fà, dapoi chì u so babbu era mortu ùn avia più dettu una parolla, ind’è u so capu tuttu si bulicava, si ritruvava solu dà affruntà tutta issa gativezza è issu dulore.
Nimu avia cumpassione, è ùn circavanu mancu un’altra pussibilà.
I ghjorni passavanu è l’affannu era di più in più forte, u zitellu si lasciava andà, ùn manghjava guasgi più nulla fora di i so medecini.

L’inchiestatore duie settimane dopu pigliava a decisione d’andà à vedelu pà dilli ch’ellu avia trovu u culpevule.
Facia u fretu è a neve falava.
Ghjuntu davant’à a porta, u Sgiò Astutu sunò è po sunò ma nimu venia à apre.
Allora decide d’entre ind’è a casa.
Disgrazia… u zitellu s’era impicatu à un travu !
U so corpu era sempre caldu ma era mortu.
U dulore era troppu forte è ùn avia micca riusciutu à francà u passu, allora cum’è ultima soluzione s’era tombu pà ritruvà un pocu di serenità, è po ancu u so babbu !

L’inchiestatore cunvucò u paese sanu pà falli sapè chì u zitellu s’era tombu è chì l’assassiniu di u babbu era unu di i so chjochi ch’era statu mal’fabricatu.
In fatti, una sera, u sgiò Astutu avia vulsutu truvà altri elementi parchì l’inchiesta ùn avanzava più.
Intrò ind’è u magazenu, tuttu era spentu, ùn si sintia nulla, tutti i ghjochi eranu cheti è fermi. Tutti spenti, fora di unu … I lumi subitu subitu, attironu u sguardu di l’inchiestatore.
Issu ghjocu era di pettu à a cascia, chjucu chjucu. Ùn paria nulla ùn paria è nisunu si saria pussutu malfidà. Ma issa sera era u solu à esse accesu.
U Cumissaru l’hà fighjatu è po fighjatu. Si hè avvicinatu è l’hà pigliatu in manu. Nulla muvia ma ci era cum’è una vita piatta. Una vita metallica. L’hà ripostu custì è po si n’hè andatu. È po una volta è po dui, è po hè vultatu à fighjulà lu megliu. S’hè intarrugatu nant’à issu ghjocu, hà accesu i lumi è po l’hà spinti è po dopu pà finì l’hà purtatu à fà analizà.
I resultati sò vinuti subitu. Eranu sicuri è più cà sicuri: u ghjocu era un ogettu satanicu. T’avia u diavulu à dossu è nisunu a pudia induvinà. Hè par quissa chì u ghjornu stessu ch’ellu avia ricevutu u ghjoculu, u babbu avia vulsutu pruvà lu. Ùn ci era da malfidà si. Da fora era unu cum’è l’altri. Ma ingrentu ci avia a pesta. U Distinu fatale. A Morte.
D’un colpu issu ghjoculu satanicu li hà saltatu à dossu è li hà mandatu una scarica eletrica chì l’hà paralizatu. È tandu, pianu pianu li hà infirzatu un acu cù un pruduttu maladettu.

Eccu cumu hè statu tombu u disgraziatu …