Versione :
Catalanu

Extraits de ''Clovis Dardentor'' Chapitre VI

Capitulu VI (1)

I fatti stalvati di issa storia cuntinueghjanu in a cità di Palma

S’ellu ci hè un locu ch’omu possa cunnosce à fondu senza avè lu visitatu mai, hè quellu magnificu arcipelagu di E Baleare. Merita propiu ch’ellu garbi à i turisti è fà li vene chì ùn averanu da pente si di esse passati da un’isula à quill’altra, puru s’è i marosuli turchini di u Mediterraneu fussinu stati bianchi di rabbia. Dopu à Mallorca, Minorca, dopu à Minorca quellu isulottu salvaticu di Cabrera, l’isulottu di e capre. È po dopu à E Baleare chì sò u gruppu centrale, Ivitza, Formentera, Conigliera, cù i so pineti prufondi, cunnisciute cù u nome di Pityuse.

Iè ! s’è ciò chì si hè fattu pè issi oasi di u mare Terranie fussi statu fattu per qualsiasi paese di i dui cuntinenti, mancu a pena à scumudà si, à lascià a so casa, à avvià si, mancu a pena di andà à ammirà de visu e maraviglie ch’omu arricumanda à i visitatori. Basteria à chjode si in qualcì bibbiuteca, à cundizione chla avessi u librone di Munsignore l’arciduca Luigi Salvadore d’Austria nantu à E Baleare, di leghje ne u testu cusì cumplettu è precisu, di fighjulà ne e figure in culori, e viste , i dissegni, l’abbozzi, i piani, e carte chì ne facenu un’opera senza paru.

Di fatti hè un travagliu di eccezzione pè a bellezza di realizazione, pè u valore geugraficu, etnicu, statisticu, artisticu. Ma per disgrazia issu capidopera di bibbiuteca ùn ci hè in u cumerciu.

Dunque, Clovis Dardentor ùn lu cunniscia, nè Marcel Lornans, nè Jean Taconnat. Ma postu chì, grazie à l’arretta di l’Argèlès, eranu sbarcati nantu à l’isula maiò di l’arcipelagu, avianu da pudè affaccà si in a capitale, entre propiu à u core di issa cità di garbu chì ùn si pò dì è scrive ne u ricordu cù e so note. È, forse dopu di avè salutatu in fondu di u portu u steam-yacht Nixe Munsignore l’arciduca Luigi Salvadore, li veneria una certa ghjelusia chì ellu nantu à issa isula di maraviglia, ci avia stabilitu a so casa.

Unepochi passageri sbarconu subitu chì u battellu ebbe lampatu l’amarre in u portu artifiziale di Palma. Certi, sempre ciambuttati per via di i muvimenti di una traversata bella calma quantunque, -e donne sopra à tuttu- ùn vidianu altru chè a pussibilità di sente si a terra ferma sottu à i pedi per unepoche di ore. L’altri, firmati in bonu, cuntavanu di prufittà di l’arretta da visità a capitale è i cuntorni, s’ellu a permettia u tempu, trà duie è ottu ore di sera. Di fatti l’Argèlès devia riparte in mare à l’abbrucata è avianu rinculatu l’ora di cena dopu a partenza da favurizà l’escursione.

Trà quelli sbarcati, ùn hè miraculu di sapè ch’ellu ci era Clovis Dardentor, Marcel Lornans, Jean Taconnat. È po ci era dinù M. Oriental, cù i cannuchjali appiccollu, MM. Désirandelle, u babbu è u figliolu chì avianu lacatu in a cabina Madama Désirandelle chì durmia è si arripusava.

«Bravu, u mo amicacciu! » disse Clovis Dardentor à M. Désirandelle. Un paghju di ore in Palma hà da fà prò à a vostra mascina scundizata una cria!… Chì occasione di sgrunchjulì si spassighjendu pè a cità, pedibus cum jambis!… Venite cun noi?…

– À ringrazià vi, Dardentor, rispose M. Désirandelle, chì a faccia ripigliava culore. Ùn ci la feria à seguità vi ; allora, preferiscu aspettà vi attavulinatu in un caffè.»

È cusì fece mentre chì Agathocle andava à filicà à manca è M. Eustache Oriental à dritta. Nè unu nè l’altru ùn parianu pigliati da u mendu di u turisimu.

Patrice, chì avia seguitatu u patrone fora di u battellu ghjunse à chere i so cumandi cun voce grave:

«Aghju da vene incù voi?…

– Mi pare di sì ! rispose Clovis Dardentor. S’o trovu qualcosa chì mi garbi, robba di quì, un incrochju propiu sputicu, ùn aghju l’intenzione di purtà mi lu eiu!…»

Di fatti tutti i turisti chì a si spasseghjanu pè i carrughji di Palma, tutti si compranu qualchì vasettu di origine maiurchina, una di isse ceramiche ch’omu puderia mette à paru di e purzellane chinese, quelle maioliche particulare, chjamate cusì per via di l’isula duv’elle sò fatte.

 

«S’è vo a permettite, disse Jean Taconnat, anderemu inseme cun voi à visità, o sgiò Dardentor…

– È cumu, o sgiò Taconnat… a vi devia dumandà, o piuttostu dumandà vi di accettà mi cun voi durante sta stondarella.»

Patrice truvò chì a risposta marcava bè è accunsentì cù un segnu di capu discretu. Era siguru chì u so patrone ùn perdia nunda cù a cumpagnia di issi dui Parigini, chì, à parè soiu, eranu di ghjente propiu bè.

È mentre chì Clovis Dardentor è Jean Taconnat si davanu isse marche di galateiu, Marcel Lornans, chì avia induvinava ciò ch’ellu ne aspettava u so amicu, sgrignò quella risetta...

«Indeh po chè!… disse à l’appiattu È cumu l’occasione ùn ci saria?…

– Anh, iè… iè!… l’occasione… Jean… a beata occasione ch’ellu vole u codice… a lotta, u focu, u mare…

– Qual’hè chì sà?…»

Esse purtatu via da u marosu o ingutuppatu da e fiare, ùn ci era da teme ch’ellu accadissi durante a passighjata di M. Dardentor pè i carrughji di a cità nè mancu un assaltu in campagna. Peccatu per Jean Taconnat, ma in isse isule furtunate di E Baleare ùn ci era nè bestie feroce nè banditi.

È allora ùn ci era tempu à perde s’omu vulia prufittà di isse ore libere.

Quand’ellu era entrutu l’Argèlès in a baia di Palma, i passageri avianu pussutu vede trè casali chì supraneghjanu in modu pitturescu e case di u portu. Eranu a catedrale, un palazzu appicciatu è, à manu manca , vicinu à a calata, una custruzzione atterzata chì e torre si spechjanu in u mare. Sopra à e passarelle bianche di l’accintu à bastioni spuntavanu i campanili di e chjese è si muvianu ale tamante di mulini, animate da u trattu di altu mare.

 

U megliu quandu ùn si cunnosce un paese, hè di fighjà a Guida di i Viaghjatori, è s’è issu libracciolu ùn hè ammanitu, di piglià una guida in veru. U Perpignanese è i so cumpagni ne infattonu unu, un omatale di una trentina di anni., grande, apertu è dolce di fisiunumia, Una spezia di cappa scura lampata nantu à una spalla, un pantalone largu strettu à e dinochje, un mandile rossu strettu fasciatu nantu à a fronte, avia un’aria brava.

À pattu cun qualchì douro, si decise trà u Perpignanese è u Maiurchinu di francà a cità à pedi, di visità i casali principali è di andà dopu in vittura ver’di i cuntorni di a cità.

 

À Clovis Dardentor li piacque di entrata chì issu guida si facia capisce parlendu francese cun quellu accentu di u Meziornu francese chì palesa a ghjente nativa di e parte di Montpellier. Or si sà chì trà Montpellier et Perpignan ùn hè tanta a distanza..

Eccu dunque i nostri trè turisti per istrada è chì stanu à sente e spiicazione di u guida cicerone chì ùn si privava di lentà descrizzione, ma pè u più frase pumpose.

L’archipelagu di E Baleares d’altronde, vale ch’omu sappia a so storia ch’elli contanu cusì bè i so munimenti è e so legende.

Ciò ch’ellu hè oghje ghjornu ùn dice micca ciò ch’ellu hè statu in i tempi. Hè stata divizia sinu à u sedecesimu seculu, pocu in quantu à l’industria, ma assai in quantu à u cumerciu: a so situazione di primura in pienu centru di a vasca uccidentale di u Mediterraneu, a facilità di e cumunicazione cun trè paesi europei, Francia, Italia è Spagna, e coste di l’Africa vicine, tuttu ne fece un postu duv’ella si arrighjia tutta a marina marcante. Sottu à u rè don Jayme Iu, u Cunquistatore, cusì unuratu oghje, hè tandu ch’ellu ghjunse à e cime, per via di l’ingeniu di i so armatori decisi chì trà di quessi ci eranu a ghjente più distinta di a signuria maiurchina.