IN CAMERA - Marielle Clementi

IN CAMERA

Una libera adattazzione  di 

« Huis clos »

di Jean Paul Sartre.


Marielle Clementi

Riassuntu :

L'azzione si passa in un "altrò" fittivu. Dopu morti, trè parsunaghji ghjunghjenu in infernu per campà à so eterna dannazione.

 

I parsunaghji :

- Muriel BRUZI : Duttore in malatie infettive è Ministra di a Salute chì ubbidì à l'ordini di u Presidente di a Republica è chì hà piattatu a gravità è u periculu di l'epidemia chì hà divastatu u paese è causatu migliaie di morti.

-> Morta infettata da u siscu. Bionda, vestuta di un custume è di una camisgia bianca, tacchi, spechjetti, capelli torchjulati, una prisacca di coghju in manu.

- Ghjiseppu PARODI : Uffiziale di a Pulizza, omosessuale chì hà tumbatu u so rivale per via di ghjelusia.

-> Mortu in ghjochi SM chì sì sò finiti male. Capu rasatu, assai musculatu, vestiti stretti-stretti.

- Dumè ORSETTI : Pilotu di aviò, poligamistu.

-> Hà tombu u figliolu ch’ellu hà avutu cù una di e so maestre. In una imbaruffata, tomba a maestra d’un colpu di fucile in faccia. More tandu d’un infartu. Biondu, grande, in tenuta di pilotu, baretta è spechjetti, una cartina di pilotu in manu.

 

A scena :

3 canapè, un tavulinu bassu chì s’incende quandu i persunaghji vedenu u passatu ; nantu, un tagliacarta è un bronzu di Cyril Maccioni.

 







 

 

 

 


 

 

 

  

(Un omu, Ghjiseppu, hè sfrumbulatu ind’a pezza. Si dumanda induv’hè è cosa face custì. Subitu dopu, un antr’omu, Dumè hè innambulatu è stunatu ancu ellu. Si guardanu à catarrochju.)

 

GHJISEPPU : È quale site voi ?

DUMÈ : Vi dumandu qualcosa à voi ?

GHJISEPPU : Induve simu ?

DUMÈ : Chì ne sò eiu !

(Tandu, s’affacca una donna in un alu di fume)

MURIEL : Allora, hè cusì… Forse chì omu s’abitueghja à sti mobuli… (Guarda in giru à ella è tandu vede l’omi)  Tutte e stanze sò listesse ?

GHJISEPPU (annervatu) : È chì ne sò !!!

MURIEL : Quantunque, ùn mi l’aspettava… Sapete cosa si dice quallà ? (l’omi a guardenu senza capì) Induve sò i piottuli ?

GHJISEPPU : Cosa ?

MURIEL : I piottuli, i brasgeri, l’imbuti in coghju… ?

GHJISEPPU : Burlate ?

MURIEL : Ah ? Aè… Nò, ùn vulia micca scherzà… (un silenziu. Si prumena) Micca spechji, micca finestre di sicuru… Neppuru nunda chì sì rompe… È mancu un lettu…perchè chì ùn sì dorme mai, benintesu… L’avia scumessa. Perchè dorme ? U sonnu vi piglia daretu à l’arechje. Sintite l’ochji chì si chjodenu, ma perchè dorme ? Vi calate nant’u sofa è pfffttttt…u sonnu si ne và. Vi strufinate l’ochji, vi alzate è tuttu principie torna… Perchè dorme s’è omu ùn hà sonnu ? Perfettu. Aspettate : perchè chì hè cusì penibile ? Aghju capitu : hè una vita senza stanciata. Ùn durmeraghju più…

(Muriel face i centu passi. Posa, si alza, accarezza u bronzu, senza dà capu à l’omi)

GHJISEPPU : Induve hè David ? (silenziu di Muriel) Vi dumandu induve hè David ?

MURIEL : Ùn ne sò nunda.

GHJISEPPU : Hè tuttu ciò chì avete trovu ? U turmentu per l’assenza ? È bè, vi sbagliate. David hè un balordu è ùn lu rimpienghju micca.

MURIEL : Scusate mi, ma per quale mi pigliate ?

GHJISEPPU : Voi ? Site u carnefice.

MURIEL (trasalta po’ si mette à ride) : Hè un sbagliu bellu divertente. U carnefice, da veru ? Sò entruta, m’avete vista è avete pensatu : hè u carnefice ! Chì strampalera ! Ùn mi sò micca presentata. U carnefice ! Sò Muriel Bruzi, duttoressa è Ministra di a Salute. A verità hè chì simu in listessa situazione…

GHJISEPPU (seccu seccu) : Ghjiseppu Parodi !

(Si giranu tramindui versu à l’omu chì hè statu zittu fin’avà)

DUMÈ : Dumè Orsetti…

MURIEL : Và bè. Perfettu. È bè, e presentazione sò fatte. (si gira versu à Ghjiseppu) Allora cusì, mi truvate l’aspettu d’un carnefice ? È cum’è si ricunnoscenu i carnefici, per piacè ?

GHJISEPPU : Portanu a paura in faccia.

MURIEL : A paura ? Mi fate ride. È di quale ? Di e so vittime ? Vi possu ghjurà chì ùn aghju micca paura. Ùn pigliu micca a situazione à a legera è sò cuscente di a so gravità. Ma ùn aghju paura.

GHJISEPPU (alza e spalle) : V’arriguarde.

(un silenziu)

MURIEL : Capiscu assai bè chì a mo presenza vi dia fastidiu. È persunalmente, mi piacerebbe à esse sola : mi tocca à mette a mo vita in ordine è aghju bisognu di pensà ci. Ma sò sicura chì ci pudemu accumudà unu di l’altru : ùn parlu micca, ùn mi movu tantu è facciu pocu rimore. Solu, s’è mi possu permette un cunsigliu, ci tuccarà à esse estremamente crianzati trà di noi. Serà a nostra difesa maiò.

GHJISEPPU : Sò spacciatu.

MURIEL : Allora, a seraghju per tramindui.

(un silenziu. Muriel posa nant’u canapè. Ghjiseppu face i centu passi)

GHJISEPPU (guardendu la) : A vostra bocca.

MURIEL (svegliata di u so sonniu) : Di chè ?

GHJISEPPU : Ùn pudete arrestà cù a vostra bocca ? Gira cum’è una marrocula sott’à u vostru nasu.

MURIEL : Scusate mi, ùn aghju micca fattu casu.

GHJISEPPU : Hè ciò chì rimpruvareghju. (Gnaru di Muriel) Eccu, torna ! Pratindite di esse crianzata è lasciate a vostra faccia abandunata. Ùn site micca sola è ùn avete micca u dirittu di inflatà mi u spettaculu di a vostra paura.

(Muriel s’arriza è và versu à ellu)

MURIEL : Ùn avete micca paura voi ?

GHJISEPPU : Per chì fà ? A paura, era bona prima,  quandu speravamu.

MURIEL : Ùn ci hè più sperà ma simu sempre prima. Ùn avemu nancu principiatu à soffre.

GHJISEPPU : A sò. (un tempu) Allora ? Cosa hà da vene ?

MURIEL : Ùn la sò. Aspettu.

(un silenziu. Muriel torna à pusà. Ghjiseppu face i centu passi. Muriel hà un gnaru cù a so faccia è dopu avè lampatu un sguardu à Ghjiseppu, si mette a so faccia trà e mane. Tandu Dumè a guarda u capu bassu è spaventatu s’alze d’un colpu)

DUMÈ : Innò ! Nò, nò, ùn alzà micca u capu. A sò ciò chè tù piatti cù e to mane. A sò chì ùn ai più visu. (Muriel caccia e so mane) Ha ! Ùn vi cunnoscu ! (Dumè caccia i so spechjetti d’aviatore)

MURIEL : Ùn sò micca u carnefice.

DUMÈ : Ùn vi pigliava micca per u carnefice. Eiu… aghju cridutu chì qualchidunu mi facia un scherzu. Ma cum’è sò goffi sti canapè ! È guardate cum’elli sò stati messi, mi pare di esse à u primu di l’annu è chì sò à fà mottu à a mo Zia Memetta. Ognunu u soiu, s’è capiscu bè. Quessu hè meiu ? (mostra quellu induve era à pusà) Ma, ùn puderaghju micca pusà nantu : aghju un vestitu turchinu è u canapè hè verde spinaci.

GHJISEPPU : Vulete u meiu ?

DUMÈ : Stu rossu sangue ? Site troppu bravu, ma ùn sarebbe tantu megliu. Ognunu u soiu : aghju u verde, u mi tengu. (un tempu) Mi aggarberia di più quellu di Madama.

(un silenziu)

GHJISEPPU : Sintite Muriel ?

MURIEL (trasaltendu) : U…canapè. Oh, scusate mi. (s’arrizza) Hè vostru.

DUMÈ : Vi ringraziu. (Caccia a so vesta è a lampa nant’u canapè. Un tempu) Femu di più cunniscenza postu chì no’ avemu da campà inseme.

(Muriel tende a manu ma Ghjiseppu passa davant’à ella)

GHJISEPPU : Mi face piacè. Site propiu bellu. S’è no’ fussimu stati prima, vi averebbe ricevutu altrimente.

DUMÈ : Altrimente ? Iè sò abituatu à serate più festive. Ma chì callu. Bah, u più impurtante hè di esse di bon’umore. Site…

GHJISEPPU : Iè, a settimana passata. È voi ?

DUMÈ : Eiu ? Avanteri. (u tavulinu bassu s’incende) A messa ùn hè nancu finita. (parla cù assai naturale cum’è s’ellu vidia ciò ch’ellu discrive) U ventu soffia ind’è i capelli di a mo amica. Face cum’ella pò per pienghje. Aè ! Aè ! Un sforzu. Eccu ! Duie lacrime, duie lacrimucce. Ghjacumu, u mo co-pilotu, a sustene per u bracciu. Ùn pienghje micca mancu ellu. Hè u mo amicu u più caru.

GHJISEPPU : Avete suffertu assai ?

DUMÈ : Nò, ùn aghju intesu nunda.

GHJISEPPU : Chì… ?

DUMÈ : U core. (cum’è prima) Eccu li chì si ne vanu. Salute ! Salute ! Si faacenu tutti mottu. (à Ghjiseppu) È voi ?

GHJISEPPU : Una pistulettata.

DUMÈ : È voi, Madama ?

MURIEL : I pulmoni. Scusate mi, ùn sò micca una morta di bona cumpania.

DUMÈ : Heu ! Chì parullaccia. Ma cosa vole dì ? Forse, ùn simu mai stati vivi. S’ella ci tocca à mette un nome à ‘ssu statu in quale simu. Vi prupongu di chjamà ci assenti. Hè più currettu. Site assente dapoi assai tempu ?

MURIEL : Guasi un mese.

DUMÈ : D’induve site ?

MURIEL : Parigi.

DUMÈ : Eiu di Corsica. Avete sempre à qualchissia quallà ?

MURIEL : U mo maritu (u tavulinucciu s’incende. Listessu ghjocu chè Dumè) Hè venutu à l’ospidale tutt’i ghjorni ; ma ùn l’anu lasciatu entre. Guarda per u curridore. Ùn sà mancu chì sò assente ma si ne dubiteghja. Si ne và, avà. Hà u so custume negru. Ùn pienghje micca. Ùn piinghjia mai. U sole luce è ellu hè vestutu di negru. Tantu megliu, cusì ùn averà mancu bisognu di scambià si. M’annerva. (un silenziu) Muriel và à pusà nant’u canapè è si mette u capu ind’e mane) Mettu a mo vita in ordine (Ghjiseppu si mette à scaccanà) Quelli chì ridenu, farebbenu megliu di fà listessu.

GHJISEPPU : A mo vita hè in ordine. S’hè messa sola in ordine, quallà, ùn aghju bisognu di preoccupà mi ne.

MURIEL : Da veru ? È cridite chì hè cusì simplice ! (si passa una manu nant’à u fronte) Chì callu. Possu ? (si vole caccià a so vesta)

DUMÈ : Ah nò ! (più pianu) Nò. Ùn possu resiste à una donna in blusa.

MURIEL (si rimette subitu a so vesta) : Và bè. (un tempu) Eiu passava e mo nuttate in sale di travagliu. Facia sempre un calore à crepà. (un tempu. Listessu ghjocu chè prima nant’à u tavulinu incesu) Face un calore à crepà. Hè notte.

DUMÈ : Bè, iè, hè digià notte. Ghjacumu si spoglie. Cum’è u tempu passa infuria.

GHJISEPPU : Hè notte. Anu messu sigilli nant’a porta di a mo stanza. A stanza hè viota ind’è u bughju.

MURIEL : Anu messu e so bluse nant’e carreie. Sente u cloroformu è u detergente. (un silenziu) Mi piacia à campà tramezu à bluse bianche.

DUMÈ (bruscamente versu à Dumè) : Vi piacenu à voi e donne in bluse ?

GHJISEPPU : In bluse o micca, ùn mi piacenu tantu e donne !

DUMÈ (i feghja tramindui stunatu) : Ma perchè, perchè chì ci anu messu inseme ? Vi guardu tutt’e dui è pensu chì avemu da stà inseme…. M’aspettava à ritruvà amichi, famiglia…

GHJISEPPU : Una moglie cù un tufone à mezu à a faccia…

DUMÈ : Ancu ella. Mi tinia tantu caru. Ma noi, noi, perchè chì ci anu messi inseme ?

MURIEL : È bè, sarà l’azardu. Sciaccanu a ghjente induve ponu, in ordine d’arrivu. (à Ghjiseppu) Perchè chì ridite voi ?

GHJISEPPU : Perchè chì mi divertite cù u vostru azardu. Averete tantu bisognu di esse rassicurata ? Ùn lascenu nunda à l’inciartera.

DUMÈ : Ma forse, ci simu incuntrati nanzu ?

GHJISEPPU : Mai. Ùn mi sarebbe mai scurdatu di voi.

DUMÈ : O forse, avemu cunniscenze cumune ? Ùn cunniscite micca i Simonetti-Malaspina ?

GHJISEPPU : Mi stunaria.

DUMÈ : Sò ghjente chì ricevenu u mondu sanu.

GHJISEPPU : Cosa facenu ?

DUMÈ (sorpresu) : Ùn facenu nunda. Anu un castellu in Santa Maria Sicchè è…

GHJISEPPU : Eiu, era pulizzeru.

DUMÈ : Ah ? Da sicuru… (un tempu) È voi Madama Muriel ?

MURIEL : Sò sempre stata in Parigi.

DUMÈ : Allora avete a ragiò. Simu quì per via di l’azardu.

GHJISEPPU : Per azardu. Allora sti mobuli sò quì per azardu. Hè l’azardu s’è stu canapè di dritta hè verde spinaci è quellu di manca rossu sangue. Per azardu, neh ? Tandu, pruvate à scambià li di piazza è ne parleremu torna. È u bronzu, per azardu ancu quessu ? È stu calore ? È stu calore ? (un silenziu) Eiu vi dicu chì hè tuttu previstu. Fin’à u più chjucu detagliu. Sta stanza ci aspettava.

DUMÈ : Ma, cume vulete ? Tuttu hè cusì bruttu, quì, cusi duru, tantu angularu. Odiava l’anguli.

GHJISEPPU (alzandu e spalle) : Cridite chì campava in un salottu cum’è quessu ?

(un tempu)

DUMÈ : Allora, tuttu hè pianificatu ?

GHJISEPPU : Tuttu. È simu assurtiti.

DUMÈ : Ùn hè micca un azardu s’è voi site in faccia di mè ? (un tempu) Cosa aspettemu ?

GHJISEPPU : Ùn la sò, ma aspettemu.

DUMÈ : Ùn possu suppurtà chì qualchissia aspettessi qualcosa di mè. Mi dà subitu u laziu di fà u so cuntrariu.

GHJISEPPU : È bè, fate lu ! Fate cusi ! Ùn sapete mancu cosa volenu.

DUMÈ (dà un pugnu nant’à u canapè) : Face arrabbià. È qualcosa mi deve accade per via di voi dui. (i guarda) Per via di voi dui. Ci eranu facce chì mi parlavanu subitu. E vostre, nunda.

MURIEL (bruscamente à Ghjiseppu) : Aiò, perchè chì simu inseme ? N’avete dettu troppu : dite ci tuttu.

GHJISEPPU (stunatu) : Ma ùn ne sò nunda.

MURIEL : Ci vole à sapè la.

(riflette un mumentu)

GHJISEPPU : S’è ancu ognunu di noi avia u curagiu di dì…

MURIEL : Cosa ?

GHJISEPPU : Dumè ?

DUMÈ : Scusate mi ?

GHJISEPPU : Cosa avete fattu ? Perchè chì vi anu mandatu quì ?

DUMÈ (bruscamente) : Ma, ùn la sò, ùn ne sò nunda ! Mi dumandu ancu s’ella ùn ci fussi un sbagliu. (à Muriel) È voi, dite qualcosa. S’elli si sò sbagliati per mè, forse si sò ancu sbagliati per voi. (à Ghjiseppu) È ancu u vostru. Ùn vale megliu à crede chì simu quì per via d’un sbagliu ?

GHJISEPPU : Hè tuttu ciò chì avete trovu ?

DUMÈ : Chì vulete sapè di più ? Ùn aghju nunda à piattà. Era orfanu è povaru, ma micca troppu goffu. Aghju capitu prestu cum’è ghjuvà mi ne. Aghju spusatu a mo istrutrice, più vechja chè mè, ma ricca. Chì avereste fattu voi, à contu meiu ? Avia bisognu d’amore è di solli. M’hà arricatu tuttu. Prestu, ùn mi bastava più. Aghju incuntratu à Nancy. Era bella, giovana, fresca. A vulia spusà anch’ella. Qualchì tempu dopu, aghju incuntrattu à Alex, in America. Una persona senza tabù. Ci vuliamu spusà dinù. È pò ci hè statu Amandine. Mi vulia spusà anch’ella. Hè tuttu. Un omu cù parechje maestre. Forse, omu mi pò culpà d’avè avutu tantu bisognu di sente mi amatu ? (à Muriel) Cridete chì ghjè colpa mea ?

MURIEL : Certu nò. (Un tempu) Eiu... Era duttoressa in un grand’ospidale. U Presidente di a Republica, Paul Berton, m’hà scelta per esse Ministra di a salute. Una crisa sanitaria. Aghju privenutu u Presidente. Aghju chjappu male. Sò morta. Induve hè a colpa ? Induve hè a colpa ?

DUMÈ (li mette una mana nant’u bracciu) : Ùn ci hè colpa. 

GHJISEPPU : Per quale ghjucate sta cumedia ? Simu trà di noi.

DUMÈ (insolente) : Trà di noi ?

GHJISEPPU : Trà assassini. Simu in infernu, amicu, ùn c’hè sbagliu è ùn si danna a ghjente per nunda. 

DUMÈ : State zittu.

GHJISEPPU : In infernu ! Dannati ! Dannati !

DUMÈ : State zittu. Vulete stà zittu ? Vi pruibiscu di aduprà parolle sgarbade.

GHJISEPPU : Dannatu u seduttore. Dannata a duttoressa senza rimbeccu. Avemu avutu a nostra stonda di piacè, nò ? Ci sò ghjente chì anu suffertu per noi fin’à a morte. Avà, ci tocca à pacà.

MURIEL (a manu alzata) : Avete da stà zittu ?

GHJISEPPU (a guarda senza paura ma cù sorpresa) : Ah ! (un tempu) Aspettate ! Aghju capitu perchè chì ci anu messi inseme !

MURIEL : Attenti à ciò chè v’avete à dì.

GHJISEPPU : Avete da vede cum’è hè scantaratu. Simplice cum’è tuttu ! Ùn ci sò torture fisiche, nò ? È puru, simu in infernu. È più nimu ùn hà da vene. Nimu. Staremu fin’à l’ultimu, soli, inseme. Hè ghjusta ? In fine, ùn ci n’hè chè unu chì manca quì : hè u carnefice.

MURIEL (à voce bassa) : A sò benissimu.

GHJISEPPU : Eccu, anu fattu l’ecunumie di persunali. Eccu. Sò i clienti chì facenu u serviziu da per elli, cum’è à un self-serviziu.

DUMÈ : Cosa vulete dì ?

GHJISEPPU : U carnefice, hè ognunu di noi per i dui altri. (Un tempu. Pensanu)

MURIEL (cù una voce dolce) : Ùn vi vogliu micca male è ùn aghju nunda à chì fà cù voi. Nunda. Hè chjaru. Allora : ognunu à a so piazza. Hè a parata. Voi quì, voi quì è eiu quì. È silenziu ! Mancu una parolla. Ùn hè micca difficiule, nò ? Ognunu hà abbastanza à fà cù ellu stessu.

DUMÈ : Mi tocca à stà zittu ?

MURIEL : Iè. È saremu… salvi. Stà zitti. Guardà in sè, mai alzà u capu. Simu d’accusentu ?

GHJISEPPU : Va bè per mè.

DUMÈ (dopu à un’esitazione) : Va bè.

MURIEL : Addiu, allora. (Và nantu à u so canapè è si mette u capu ind’è so mane. Silenziu. Ghjiseppu si mette à cantà per ellu solu : « A paghjella di l’Impiccati » di A Filetta) Ci pusemu tranquilli ; chjudimu l’ochji è ognunu prova à scurdà si di a presenza di l’altri.

GHJISEPPU (ride) : Ah, scurdà si. Chì puerilità ! Vi sentu fin’à ind’è e mo osse. U vostru silenziu mi stride ind’è l’arechje. Vi pudete inchjudà a bocca, taglià vi a lingua, vi impiderie di esse ? Site dapertuttu, i rimori mi ghjunghjenu imbrutatti perchè chì l’avete intesi prima. Averete da stà cusì, insensibile, à medità cum’è un buddha, eiu l’ochji chjosi, senteraghju chì tutti i rimori ch’ellu face sò per voi, ancu quand’ellu aggrinze a so camisgia è ch’ellu vi invìe surisi chì ùn videte mancu… Micca què ! Vogliu sceglie u mo infernu ; vi vogliu guardà ind’è l’ochji è lottà faccia à faccia.

MURIEL : Và bè. Ci vulia à ghjunghje ci. Anu ghjucatu cù noi cum’è zitelli. (và versu à Dumè è li mette a manu sott’à u mentu) Allora, pilotu, ti piaciu ?

DUMÈ : Ùn mi tuccate micca !

MURIEL : Bah ! Ùn abbia paura ! Mi piacianu assai l’omi, a sai ? È li piacia anc’eiu. Ùn abbia paura, ùn avemu più nunda à perde. A pulitezza, perchè ? Ceremonie, perchè ? Trà di noi. Dopu avemu da esse nudi cum’è vermi.

DUMÈ : Lasciate mi !

MURIEL : Cum’è vermi ! Ah ! Vi l’averaghju detta. Ùn vi dumandava nunda, solu a pace è appena di silenziu. Avia messu i mo diti ind’è e mo arechje. Berton parlava, rittu tramezu à e scrivanie, tuttu u ministeriu l’ascultava, in camisgia. Vulia capì ciò ch’elli dicianu, era difficiule : l’avenimenti nantu a terra passanu prestu. Ùn pudiate stà zitti ? Avà, hè finitu, ùn parla più. È bè, ci vole à andà fin’à l’ultimu. Nudi cum’è vermi : vogliu sapè à quale aghju da fà.

GHJISEPPU : A sapete avà.

MURIEL : Fin’ chì ognunu ùn averà cunfessu perchè chì hè statu cundannatu, ùn saperemu nunda. Tù, u pilotu, cumencia ! Perchè ? Dì ci perchè : esse francu ci pò impedì disastri ; allora, perchè ?

DUMÈ : Mancu, ùn la sò ! Ùn mi l’anu vulsuta dì !

MURIEL : A sò. Mancu à mè, ùn mi anu vulsutu risponde. Ma mi cunnoscu. Ai a paura di parlà u primu ? Va bè. Aghju da cumincià eiu. (Un silenziu) Ùn hè tantu bellu… Sò quì perchè chì aghju torturatu u mo maritu. È basta. Per cinqu’anni. Bella sicura, soffre sempre. Eccu lu : à tempu parlu di ellu, chì u vecu. Induve hè Berton ? Cinqu’anni. Rientria tardi, sintia l’omu è u sessu. Ellu mi avia aspettata tutt’a notte. Mai una parolla di rimproveru, da sicuru. I so ochji, soli. I so ochjoni ! Ùn rimpiengu nunda. Pacaraghju, ma ùn rimpiengu nunda. Hè un omu chì hà a vucazione di martiriu.

GHJISEPPU (pianu) : Perchè chì l’avete fattu soffre ?

MURIEL : Perchè chì era faciule. Bastia una parolla per fà lu scambià di culore. Ah ! Mai ùn hà rimpruveratu ! Sò gattiva ! Aspettava, aspettava sempre. Ma nò, mai una rimarca, mai una parolla più alta chè l’altra... State à sente un’aneddotta : u Presidente Berton passava spessu à travaglià in casa nostra. Passavamu nuttate sane nant’u canapè-lettu. U mo maritu durmia à u primu pianu, ci sintia. S’arrizzava u primu è ci purtava caffè è rompidighjunu ind’è u lettu.

GHJISEPPU : Chì lofia !

MURIEL : Iè, iè, una lofia, una lufiona amata ! (pare distratta) Nò, nunda. Hè Berton, ma ùn parla micca di mè. Una lofia, avete dettu ? Da sicuru, ch’osinnò, cosa farebbe quì ? È voi ?

GHJISEPPU : È bè, era ciò ch’elli chjamavanu quallà, un omu dannatu. Digià dannatu. Allora ùn c’hè tanta sorpresa !

MURIEL : Nunda di più ?

GHJISEPPU : Iè, ci hè ancu st’affare cù David. Ma hè una storia di morti. Dui morti. Jean-Jean, prima, è dopu eiu. Ùn ci hè più nimu quallà, sò tranquillu ; a camara, simpliciamente. Vecu a camara, di tantu in tantu. Viota, e persiane chjose. Ah, ah, anu finitu per caccià i sigilli. Da affittà… Hè da affittà. Ci hè un avisu nant’à a porta.

MURIEL : Dui… Avete dettu dui ?

GHJISEPPU : Dui

MURIEL : Dui omi ?

GHJISEPPU : Iè.

(un silenziu)

MURIEL : S’hè tombu ?

GHJISEPPU : Ellu ? Ùn era micca capace di fà la. È puru hà suffertu. (un silenziu) Nò : s’hè pigliatu una pistulettata ! Cusì : pan ! Sapete, nunda ùn mi dispiace, ma ùn mi piace tantu di cuntà vi tuttu què. Allora, ci hè statu sta trappula… Un colpu di pistola in piena fronte… Tutti i ghjorni l’aghju dettu : avemu tombu à Jean-Jean… (un silenziu) Sò gattivu : aghju bisognu di a suffrenza di l’altri per esiste. Una torcia. Una torcia ind’è u core. Quand’e sò solu, mi spenghju. Durante sei mesi, aghju brusgiatu ind’è u so core. Aghju brusgiatu tuttu. Una sera chì avia troppu betu, mi hà alliatu à u lettu, messu una boccia di i nostri ghjochi ind’è a bocca è per sente di più piacè cù i nostri ghjochi malsani è sadichi li aghju dumandatu di mette mi un sacchettu nant’u capu. Sò mortu assuffucatu di troppi eccessi. Eccu.

MURIEL : Han !

GHJISEPPU : Cosa ?

MURIEL : Nunda, ùn hè tantu pulitu nè menu…

GHJISEPPU : Certu nò, ùn hè tantu pulitu… È dopu ?

MURIEL : Oh, avete ragiò ! (à Dumè) Tocca à tè ! Cosa ai fattu ?

DUMÈ : A vi aghju detta chì ùn ne sapìa nunda. Aghju pocu à pensà ci…

MURIEL : Bè, avemu da aiutà ti. Quella donna senza faccia, quale hè ?

DUMÈ : Chì donna ?

GHJISEPPU : Vai chì a sai ! Quella chì ti facia paura quand’è tù sì entrutu !

DUMÈ : Hè un’amica.

MURIEL : Perchè chì a temia tù ?

DUMÈ : Ùn avete nisun dirittu di dumandà mi tuttu què !

GHJISEPPU : S’hè tomba per via di tè ?

DUMÈ : Avà, site scemu !

MURIEL : Allora, perchè chì ti facia paura ? S’hè messa una fucilata in piena faccia, neh ? Hè quessa chì li hà purtatu u capu via ?

DUMÈ (tuppendu si l’arechje) : State zitti ! State zitti !

MURIEL : Per colpa toia ! Per colpa toia !

GHJISEPPU : Una fucilata per colpa toia !

DUMÈ : Lasciate mi stà ! Mi fate paura ! Mi ne vogliu andà ! Mi ne vogliu andà !

(Corre versu a porta è a scuzzula)

MURIEL : Vai ti ne. Eiu, ùn dumandu micca megliu. Ma a porta hè chjosa di fora.

(Dumè face sunà ; ma ùn si sente nunda. Ghjiseppu è Muriel ridenu. Dumè si gira, di spinu contru à a porta)

DUMÈ (parla pianu di una voce prufunda, aggruppandu si contr’à a porta) : Site ignobili !

GHJISEPPU : Perfettamente ignobili. Allora ? Dunque a donna s’hè tomba per via di tè… Era a to maestra ?

MURIEL : Di sicuru chì era a so maestra. È ella vulia avè lu per ella sola. Ùn hè vera ?

GHJISEPPU : Una vera tigra in lettu… Ma era povera, eh ?

MURIEL : Ti dumandemu s’ell’era povera ?

DUMÈ : Iè, era povera.

MURIEL : È po, ci era a to moglie cusì ricca…

(Un tempu. Dumè si mette à ride)

DUMÈ : Ùn ci site micca… (s’addirizza è i fideghja sempre di spinu contr’à a porta. In un tonu seccu è pruvucante) Mi vulia fà un figliolu. Eccu, site felici ?

MURIEL : È tù, ùn ne vulia tù micca…

DUMÈ : Nò. U figliolu l’hà avutu. Per via di què, sapia ch’eiu ùn ne vulia, è di u nostru travagliu, ùn ci simu più visti nè parlati  da un annu. Ùn ne sapia nunda. Era un maschju. Hà parturitu sola. Li piacia à avè un maschju di mè. À mè nò.

MURIEL : Dopu ?

DUMÈ : M’hà chjamatu. Mi vulia prisentà u ciucciu. Sò ghjuntu, l’aghju vistu ind’è u so beculu. Aghju pigliatu un cuscinu, l’aghju messu nant’a faccia di a criatura. Ella mughjava, stridia « Dumè, ùn fà micca què, ti supplicheghju »… Hà vistu tuttu… L’aburrava. Hà vistu tuttu. Hà pigliatu u fucile di u so babbu. Ci simu imbaruffati, u colpu hè partutu in pienu musu…

MURIEL : È dopu ?

DUMÈ : Nunda. Aghju chjamatu u mo amicu Ghjacumu. Hè venutu à circà mi ma eiu era digià mortu di un infartu.

MURIEL : Li ai messu un colpu di fucile in capu ?

DUMÈ : Iè. Ùn valia nunda… (un tempu) Vi odiu !

(Mughja)

MURIEL : Ùn serve à nunda. Quì, e lacrime mancu ùn falenu. 

DUMÈ : Sò vigliaccu ! Sò vigliaccu ! (un tempu) S’è vo’ sapessite quantu vi odiu !

GHJISEPPU (u piglia ind’è e so bracce) : U mo tesoru! (à Muriel) L’inchiesta hè compia. Ùn c’hè bisognu di fà sta facciaccia d’esecutore ! 

MURIEL : D’esecutore… (Guarda in giru à ella) Ùn mi pigliate in bischizzu, Dumè !

DUMÈ : Nò… ùn face nunda… ùn vi ne vogliu micca.

GHJISEPPU : È à mè ? Mi ne voli à mè ?

DUMÈ : Iè.

(Un silenziu)

GHJISEPPU : È avà, Muriel ? Simu quì, nudi cum’è vermi ; ci videte più chjaru ?

MURIEL : Ùn la sò… Forse un pocu più chjaru… (apprensiva) Ùn puderiamu aiutà ci trà di noi ?

GHJISEPPU : Ùn aghju bisognu d’aiutu !

MURIEL : Ghjiseppu, anu imbucinatu i fili… S’è vo’ muvite, s’è vo’ alzate a manu per fà vi l’aria, eiu è Dumè avemu da sente a scuzzulata. Nisunu di noi si pò salvà solu ; ci avemu da perde inseme o salvà ci inseme. Fate a scelta ! (un tempu) Chì ci hè ?

GHJISEPPU : L’anu affittata… E finestre sò spalancate, un omu hè à pusà nant’à u mo lettu. L’anu affittata ! L’anu affittata ! Entrite, entrite, ùn vi scumudate micca… Fate cum’è in casa vostra… Hè David !… Và versu à l’omu è li mette e mane nant’à e spalle… Cosa aspettanu per accende, ùn cì si vede più, ùn ci si vede più. S’anu da basgià ? Sta stanza hè meia ! Hè meia ! È perchè chì ùn accendenu micca ? Ùn li possu più vede. Cosa sussureghjanu ? L’hà da accarizzà nant’à u mo lettu ? Li dice chì sò meziornu è chì face u sole. Allora, hè chì diventu cecu. (un tempu) Finitu. Più nunda : ùn vecu più, ùn sentu più. È bè, d’appressu à mè, ne aghju finitu cù a terra. Più scuse. (infrizzineghje) Mi sentu viotu. Avà, sò assoluttamente mortu. Sanu-sanu quì… (un tempu) Cosa avete dettu ? Parlavate di aiutà mi, nò ?

MURIEL : Iè.

GHJISEPPU : À chè ?

MURIEL : À impedì e so maganze !

GHJISEPPU : Cosa facciu eiu ?

MURIEL : M’aiuterete. Ci vole poc’affare, Ghjiseppu, basta à vulè la.

GHJISEPPU : Bona vuluntà… Induve vulete chè a pigliessi ? Sò fragicu…

MURIEL : È eiu ? (un tempu) Quantunque, è s’è no’ pruvessimu ?

GHJISEPPU : Sò seccu. Ùn possu ne riceve, ne dà ; cum’è vi possu aiutà ?

(un tempu. Guarda à Dumè chì si tene u capu) 

MURIEL : Sapete chì ghjè ellu chi hà da esse u vostru carnefine ?

GHJISEPPU : Forse…chì mi l’aghju capita…

MURIEL : Hè per via di ellu chì vi anu da chjappà… Per contu meiu, eiu…eiu… ùn li dò tantu primura. Sò di e vostre parte…

GHJISEPPU : Cosa ?

MURIEL : Hè una trappula. Vi spianu per sapè s’è vo’ vi lasciarete avè…

GHJISEPPU : A sò. È voi…site ancu voi una trappula. Cridete chì ùn anu antivistu e vostre parolle ? È chì ùn ci s’hè piattu un ingannu ch’è noi ùn pudimu vede ? Tuttu hè trappula. Ma cosa mi pò fà ? Ancu eiu sò una mandraca per ellu… Forse sò eiu chì u chjapparaghju…

MURIEL : Ùn chjapparete nunda. Ci currimu appressu cum’è cavalli di legnu, senza mai raghjunghje ci : siate sicuru chì anu accunciatu tuttu. Lasciate core, Ghjiseppu. Aprite e mane e mullate… Cosinnò, avete da fà a nostra sfurtuna à noi trè.

GHJISEPPU : Aghju una faccia à mullà ? Sò ciò chì m’aspetta. Aghju da brusgià, brusgiu è ùn ci serà fine ; sò tuttu : cridete chì aghju da mullà ? L’averaghju, vi viderà tramezu à i mo ochji, cum’è David vidia à l’altru. Cosa mi parlate di a vostra infelicità : vi dicu chì sò tuttu è ùn possu mancu avè pietà di mè. Una trappula, ah ! Una trappula. Sò ingannatu. È dopu ? Tantu megliu s’elli sò felici.

MURIEL (u piglia per e spalle) : Eiu possu avè pietà di voi. Guardate mi : simu nudi. Nudi fin’à l’osse è vi cunnoscu per core. Hè un legame : cridete chì vi vogliu ferrì ? Ùn rigrettu nunda, ùn mi lagnu micca. Ancu eiu sò secca. Ma di voi, possu avè pietà.

GHJISEPPU (chì si hè lasciatu fà mentre ch’ella parlava, si scuzzuleghja) : Ùn mi tuccate micca ! Aghju in orrore di esse tuccatu da una donna ! È tenite à vostra pietà per voi. Aiò ! Muriel, ci sò abbastanza trappule ancu per voi in ‘ssa stanza. Per voi. Preparate per voi… Fareste megliu à occupà vi di i vostri affari ! (un tempu) S’è vo' ci lasciate abbastanza tranquilli, u pilotu è eiu, pruveraghju di ùn nuce vi…

MURIEL (u fideghja un mumentu è alza e spalle) : Va bè.

DUMÈ (alzandu u capu) : Aiutu, Muriel…

MURIEL : Chì mi vulete ?

DUMÈ (s’avvicina di ella) :  À mè…mi pudete aiutà.

MURIEL : Dumandate li à ellu !

(Ghjiseppu s’hè avvicinatu, si mette vicinu à Dumè, ghjustu daretu, senza tuccà lu. Mentre e risposte chì sequiteghjanu, li parla ind’è l’arechja, ma Dumè, giratu versu à Muriel chì u fideghja senza parlà, risponde solu à ella cum’è s'ella fussi ella chì l’interrugava)

DUMÈ : Per piacè, avete prumessu, Muriel, avete prumessu ! Infuria, infuria, ùn vogliu stà solu. Ghjacumu l’hà purtata à ballà…

GHJISEPPU : À quale hà purtatu ?

DUMÈ : Christelle. Ballanu inseme…

GHJISEPPU : Quale hè Christelle ?

DUMÈ : Una baullona ! Mi chjamava « inzuccheratu »… Mi tenia caru… L’aghju purtata à ballà ancu eiu…

GHJISEPPU : È tù, a tenia cara ?

DUMÈ : Avà posenu. Soffia. Perchè  chì balla ? Per smagrì ? Ma nò… ma nò ùn la tenia micca cara ! Hà vintiseianni è ùn sò micca un orcu !

GHJISEPPU : Allora, lascia li ! Cosa ti pò fà ? 

DUMÈ : Era meia !

GHJISEPPU : Ùn ci hè più nunda toiu nant’à a terra !

DUMÈ : Era meia…

GHJISEPPU : Iè...era... Prova à piglià la, prova à tuccà la… Ghjacumu a pò tuccà, ellu…nò ? Nò ? Li pò tene e so mane… sfrisgià li i so ghjinochji…

DUMÈ : Punta versu ellu a so petturiccia ! U mo piulu, u mo piulucciu…cosa aspetti per ride li in faccia ?  Ùn saraghju più nunda da veru ?

GHJISEPPU : Più nunda ! Ùn c’hè più nunda à tè nant’à a terra : tuttu ciò chì hè toiu, hè quì ! Voli u taglia-carta ? U bronzu di Cyril Maccioni ? U canapè turchinu hè toiu. È eiu, u mo fiore, sò toiu per l’eternu…

DUMÈ : Heu ? À mè ? Va bè… Quale hè da voi dui chì mi chjamarebbe « inzuccheratu » ? Nimu vi acchjappa à voi, voi dui, sapete chì sò un mullizzu ! Pensa à mè, Christelle, ùn pensa solu chè à mè, à difende mi. Tantu chì pensi : « inzuccherattu, inzuccheratucciu », ùn sò chè a metà quì, ùn sò chè a metà culpevule, sò « l’inzuccheratu » quallà, accantu à tè. Hè rossa cum’è una pumata. Cosa hè st’aria quì ? Ah, hè « L’ultima strinta ». È bè, ballate, ballate ! Muriel, vi farianu ride s’è vo’ i videssite. Ùn saperà mai chì a vecu. Ti vecu, ti vecu, spettinata, emuziunata… Ti vecu scrasà li i pedi… Ci hè da more di risa ! Aè ! Più infuria ! Più infuria ! A tire, l’arrunza. Hè indecente. Più infuria ! (balla mentre chì parla) Ti dicu chì ti vecu. « U nostru caru Dumè » ! Cosa, u nostru caru Dumè ? Ah, stà zitta, ùn ci era mancu una lacrima à l’interru ! Li hà dettu… «  u nostru caru Dumè » ! Hà a sfacciatezza di parlà li di mè ! Aè, in misura. Ellu, ùn ti pò parlà è fà ti ballà à listessu tempu… Ma cosa…Nò.. Nò…ùn li dì micca ! A ti lasciu, porta la via, teni la, fà ne cosa ti pare, ma ùn li dì micca… (s’hè arrestatu di ballà) Eccu. Va bè, a poi tene avà ! Li ha dettu tuttu…tuttu… « U nostru caru Dumè ùn era micca… » Nò, nò, da sicuru, ùn era micca… Baculeghja u capu d’un aria triste, ma ùn si pò dì chì a nutizia l’hà cumossa. Teni ti la avà ! Ah ! Mi chjamava « inzuccheratu », u so dolce… È bè, u zuccheru hè in polvera avà ! « U nostru caru Dumè » Ballate, ballate ! Aè, in misura ! Unu, dui (balla) Quantu darebbe per turnà nant’à a terra una stonda, solu una stonda è per ballà (balla. Un tempu) Ùn sentu più nunda. (s’arresta di ballà) Mai più. A terra mi hà sbandunatu… Muriel, guarda mi, piglia mi ind’è e to bracce…

(Ghjiseppu face segnu à Muriel di alluntanà si, darettu à Dumè)

MURIEL (rincula d’un passu è mostra Ghjiseppu à Dumè) : Dite li à ellu !

DUMÈ (aguanta à Muriel) : Ùn vi n’andate ! Ascultate mi : sò cascatu di i so cori, cum’è un acellucciu cascatu di u nidu… Cogli mi, piglia mi in u to core, viderai quantu sò bravu…

MURIEL (l’alluntana cù sforzu) : Vi dicu d’indirizzà vi à ellu !

DUMÈ : À ellu ? Ma ùn conta micca : hè un omu !

GHJISEPPU : Ùn contu micca ? Ma, acellucciu, piulucciu… hè assai tempu ch’è tù sì in u mo core. Ùn appia paura, ti guardaraghju sempre…senza un battimu di palpebra. Camparai in u mo sguardu cum’è una lustrina in un ragiu di sole !

DUMÈ : Un ragiu di sole ? Ha ! Lasciate mi tranquillu ! M’avete digià fattu u colpu prima.

GHJISEPPU : Dumè, inzuccheratu, u mo dolce…

DUMÈ : U vostru dolce ? Chì pretenzione ! À quale pensate inturchjulà ? Aiò, tuttu u mondu sà chì aghju stuffatu una criatura. U zuccherinu hè in polvera nantu à a terra! Ùn sò più chè una pella – è a mo pella ùn hè per voi !

GHJISEPPU : Veni ! Sarai ciò ch’ella ti pare : inzuccheratu amaru, ti truverai in fondu di i mo ochji cum’ella ti pare !

DUMÈ : Cappiate mi ! Ùn avete micca ochji ! Ma cosa mi tocca à fà per ch’è tù mi cappiessi ? Tè (li sputa in faccia)

(Ghjiseppu u cappia d’un colpu)

GHJISEPPU : Muriel, mi l’avete da pagà !  

(Un tempu. Muriel alze e spalle à và versu à Dumè)

MURIEL : Allora ? Voli una donna ?

DUMÈ : Una donna, nò. Tù !

MURIEL : Tante chjachjare ! N’importa quale farebbe l’affare ! Mi sò truvata quì, sò eiu. Eccu. (u piglia per u collu) Ùn aghju nunda per piace à tè, a sai : ùn sò micca una baulla è ùn ballu micca u tango…

DUMÈ : Ti piglieraghju cum’è tù sì ! Ti scambieraghju forse…

MURIEL : Ùn ne sò tantu sicura… Saraghju… distratta. Aghju altr’affari in capu !

DUMÈ : È cosa ?

MURIEL : Ùn t’impremerebbe micca.

DUMÈ : Puseraghju nant’à u canapè. Aspetteraghju chè tù t’occupessi di mè…

GHJISEPPU (parte à ride) : Ah ! Lufiò ! Trascina ti ! Trascina ti ! È ùn hè mancu bella !

DUMÈ (à Muriel) : Ùn lu stà à sente ! Ùn hà nè ochji, nè arechje ! Ùn conta micca.

MURIEL : Ti daraghju ciò chì possu. Ùn hè tantu… Ùn ti teneraghju micca caru : ti cunnoscu troppu !

DUMÈ : Ai voglia di mè ?

MURIEL : Iè.

DUMÈ : Hè tuttu ciò chì vogliu. Mi baste.

MURIEL : Allora…

(Si cala versu ellu per basgià lu)

GHJISEPPU : Dumè ! Muriel ! Perdite u capu ! Sò quì, eiu !

MURIEL : A vecu chì tù sì quì, è dopu ?

GHJISEPPU : Davant’à mè ? Ùn… ùn pudete micca !

DUMÈ : Perchè ? Ùn mi face nunda di spuglià mi quì…

GHJISEPPU (s’agguanta à Muriel) : Lasciate lu ! Lasciate lu ! Ùn lu tuccate micca cù e vostre manacce di donna !

MURIEL (l’alluntaneghja cù forza) : Basta ! Cerchi i colpi !

 (Ghjiseppu si ne và versu u fondu di a stanza)

GHJISEPPU : Fate cum’ella vi pare, site i più forti ! Ma ùn vi scurdate, sò quì è vi guardu ! Vi guardaraghju, Muriel, vi tocca à basgià lu davanti à i mo ochji ! Quantu vi odiu tramindui ! Amate vi ! Amate vi ! Simu in infernu è tuccarà ancu à mè !

(Ghjiseppu guarda i dui altri senza dì più nunda)

MURIEL (rivene versu à Dumè è ù piglia per u collu) : Dà mi a to bocca !

(Un tempu. Si cala versu à ellu, è po s’arrizza d’un colpu)

MURIEL : Hè ellu. (un tempu) Berton hè in u mo uffiziu. Anu chjosu e finestre ; dunque hè l’inguernu. Sei mesi. Sò sei mesi ch’elli m’anu… T’aghju privenutu chì possu esse distratta ? Tremanu ; mi face ride ch’elli avessinu cusì fretu quallà. È eiu tantu callu quì. Sta volta parlenu di mè. Chì purcacciu ! (stà à sente) Un bellu purcacciu. Bah ! (s’avvicina di Dumè) Turnemu à noi ? Mi tenerai cara ? (ascolta) Vai ! Vai ! Dì ciò ch’ella ti pare : ùn ci sò per difende mi ! (à Dumè) Dumè, ti tocca à dà mi à to fidanza.

DUMÈ : Ch’imbrogliu ! Ma, ai a mo bocca, e mo bracce, u mo corpu sanu… è tuttu puderebbe esse cusì simplice… A mo fidanza ? Ma ùn aghju fidanza à dà ti, eiu ! M’incumudeghji. Ah ! Ci vole ch’è tù avessi fattu un culpacciu per dumandà mi cusì à mo fidanza !

MURIEL : Sò stata cuntaminata. Una ampolla arrubata in un laboratoriu ultrasecretu nantu à l’isula di Riems, in u mare Balticu. U siscu hè statu sdraminatu à traversu u mondu.

DUMÈ : È dopu ?

MURIEL :A sapìa eiu. I servizii sicreti ci avianu privenuti. Sapianu ch’ellu ci avia da esse una pandemia. Berton a sapìa. Eiu a sapìa, ma ellu vulia lascià u tempu à i so amichi di i laboratori farmacichi di cummercializà un antidotu prima di annunzià a vastità di u genocidiu. Cù u mo silenziu complice, ghjente sò morti è a cuntaminazione s’hè spartuta à a vitezza di un focu di furesta in estate ! (à l’invisibili) Parlanu bè, tuttu in culu à mè ! Ma ùn dice micca chì ghjè ellu chì m’hà dumandatu di ùn dì nunda è d’aspettà. Eiu vulia prevene u populu. Vulia testimunià chì Berton hà piattatu voluntariamente i risichi ! Ùn vulia più bugiardà è stà zitta ! Ministru un ghjornu, medicu per sempre ! (à Dumè) Avia previstu di  cuntà  tuttu à i giurnalisti. L’ospedale avia dà avè bisognu di mè. Mi anu inocculatu u siscu.

DUMÈ : Cosa cuntavate di fà ?

MURIEL : Dì a verità ! Fà schjuppà stu scandalu sanitariu. Hè colpa nostra sti migliai di morti. Ùn avemu fattu nunda per impedì li. Manc’eiu. Sò duttoressa, aghju capitu subitu ciò chì avia da accade. Ùn averebbe pussutu arrestà l’epidemia ma averebbe pussutu salvà vite è què, averebbe bastatu à salvà a mo anima. Invece, sò complice di sti omicidii ! (un silenziu) È bè ! Dì qualcosa !

DUMÈ : Chì voli ch’o ti dica ? Ah, a mo cara, ùn possu induvinà cosa ci vole à risponde ti !

GHJISEPPU : Tesoru, ci vole à dì li chì ùn hè micca un’assassina ! Perchè chì hà tombu, a to caruccia ! Eccu ciò chì a runzeca !

MURIEL : Tumbà, assassinà : chjamate lu cum’è la vi pare ! Dumè, sò ùn’assassina ?

GHJISEPPU : Ah ! Eccu a questione : quale hè a verità ? Pensa vi, bugiarda vi. Ma a paura, l’odiu è tutte e bruttarie chì sì piattanu hè ancu per què ! Allora, cerca, dumanda ti !

MURIEL : Stà zittu ! Credi chì aghju aspettatu appressu à tè ? Mi pare chì aghju passatu a mo vita sana à dumandà mi, è po l’affari eranu fatti. Aghju… aghju decisu di dì a verità. Quessa hè sicura. Ma ùn aghju avutu u tempu. Anu dettu chì m’era tomba per via di…cum’è hà dettu Berton ?... « u pesu di a culpabilità » !

GHJISEPPU : È cume sì morta Muriel ?

MURIEL : Male ! (Ghjiseppu si mette à scaccanà) In fatti m’anu sciaccatu u siscu per fà mi stà zitta. (à Dumè) Veni quì, tù ! Guarda mi. Aghju bisognu chì qualchidunu mi guardessi mentre ch’elli parlanu di mè nant’a terra… 

GHJISEPPU : È tù, Dumè, ti piacenu l’assassini ?

DUMÈ : S’è tù sapessi quantu n’aghju primura ! Assassina o micca, tantu ch’ella basgia bè…

MURIEL : Trinnicheghjanu u capu. S’annoianu. Pensanu : Muriel ci vulia tradì. Era ghjusta ! Lasciuloni, debilitamente. Solu per dà si bona cuscenza. Muriel hè una assassina ! Eccu cosa anu decisu, elli, i mo amichi. In sei mesi, diceranu : assassinu cum’è Muriel. Site furtunati voi dui, nimu pensa più à voi nant’à a terra ! Eiu aghju a vita a più dura…

GHJISEPPU : È u vostru maritu Muriel ?

MURIEL : Cosa u mo maritu ? Hè mortu.

GHJISEPPU : Mortu ?

MURIEL : Mi sò scurdata di dì vi la. Hè mortu prima… Sò guasi dui mesi.

GHJISEPPU : Di torcicore ?

MURIEL : Bella sicura di torcicore. Di cosa vulete ch’ellu fussi mortu ? Aè, tuttu va bè : u siscu hè smaritu, u mo maritu hè mortu è so entrata ind’è a storia…

(Li vene u singhjozzu. Si passa a manu nantu à a faccia. Dumè vene versu à ella)

DUMÈ : U mo core, u mo core ! Guarda mi, u mo core ! Tocca mi, tocca mi ! (li piglia e so mane è e mette nant’à u so pettu) Metti e to mane nant’à u mo pettu. (Muriel vole caccià e so mane) Lascia e to mane ! Lascia le, ùn brusgia micca. Anu da more unu dopu à l’altru : chì pò fà ciò chè no’ pensenu ? Scurda ti di elli. Ùn ci sò più chè eiu.

MURIEL (cacciandu e so mane) : Ùn si ne scordenu di mè, elli ! Anu da more ma veneranu altri chì piglieranu a cunsigna. L’aghju lasciatu a mo vita ind’e so mane…

 (Un tempu)

DUMÈ (pianu) : Muriel ! Pensi chì puderia tene cara à una assassina ?

MURIEL : Ma, dicia…

DUMÈ : Ti burlava. Mi piacenu e donne, Muriel, e vere donne, cù a pella fine, e mane dolce… ùn ai u mentu d’una assassina, ùn ai a bocca d’una assassina. Hè per a to bocca, per i to petti, per i to capelli, per a to voce chì ti tengu cara.

MURIEL : Da veru ? Da sicuru ?

DUMÈ : Voli chì a ti ghjuressi ?

MURIEL : Allora, i scunfidu tutti, quelli quallà è quelli quì. Dumè, avemu da esce di l’infernu ! (Ghjiseppu si mette à ride. S’arresta è a guarda) Cosa ci hè ?

GHJISEPPU : Ma, ùn crede mancu una parolla di ciò ch’ella dice : cume poi esse cusì credulona ? « Dumè, sò una assassina ? » S’è tù sapessi quantu si n’impipa !

DUMÈ : Ghjiseppu ! (à Muriel) Ùn lu stà micca à sente ! S’è tù voli a mo fidanza, prima dà mi a toia…

GHJISEPPU : Ma di sì ! Ma iè ! Dà li a to fidanza. Hà bisognu di una donna, a poi crede, di e bracce di una donna nant’a e so spalle, di l’odore di una donna, di a voglia di una donna in l’ochji di una donna. Per u restu… 

MURIEL : Dumè ! Hè vera ? Rispondi ! Hè vera ? 

DUMÈ : Cosa voli ch’è ti dica ? Ùn capiscu nunda à ste storie ! (Dà un pugnu contra u muru) Cum’è tuttu què mette a rabbia ! Ancu s’è tù fussi un’assassina, ti tenaria cara listessu ! Eccu ! Ùn ti basta ?

(Un tempu. Ghjiseppu ride)

MURIEL (à i dui omi) : Mi stumacate !

(si ne và versu a porta)

DUMÈ : Cosa faci ?

MURIEL : Mi ne vò !

GHJISEPPU (infuria) : Ùn anderai tantu luntanu. A porta hè chjosa…

MURIEL : Li toccarà à apre la ! (Appoghja nant’a campanella. Ùn sona micca) Vi dicu chì anu da apre ! (stamburizeghja contr’a porta) Ùn vi possu più suppurtà, ùn ne possu più ! (Dumè s’avvicina. L’alluntana) Vai ! Mi stumachi ancu di più chè ellu. Ùn mi vogliu arinà ind’è i to ochji. Sì sudachjatu ! Sì mollu ! Sì un polpu, sì una padula ! (pichja contr’a porta) Avete da apre ? 

DUMÈ : Muriel, per l’amore di Dìu, ùn ti n’andà, ùn ti parleraghju più, ti lasciaraghju tranquilla ma ùn ti n’andà ! Ghjiseppu hà cacciatu e so sgrinfie, ùn vogliu stà solu incun ellu !

MURIEL : Sbroglia ti ! Ùn t’aghju dumandatu di vene !

DUMÈ : Assassina ! Assassina ! Ma, sì veramente un’assassina !

GHJISEPPU (s’avvicina di Dumè) : È bè, u mo piulucciu, ùn sì micca felice ? Mi ai sputatu in faccia per piace li è ci simu imbrugliati per via di ella ! Ma, si ne và, u rompifeste, ci hà da lascià trà omi…

DUMÈ : Ùn ci guadagnarai nunda ; s’è sta porta s’apre, scappu !

GHJISEPPU : Induve ?

DUMÈ : N’importa induve ! U più luntanu pussibule di tè !

(Muriel pichja sempre contr’a porta)

MURIEL : Aprite ! Aprite ! Sò d’accunsentu per tuttu : i curtini, e pinze, u piombu scaghjatu, e tinaglie, a capistringula, tuttu cosa brusgia, tuttu cosa strippa, vogliu soffre da veru ! Piuttostu centu mursicate, piuttostu a frusta, u vitriolu, chì ‘ssa suffrenza in capu, stu murtulone di suffrenza chì sfrisgia, chì accarezza è chì ùn face mai abbastanza male ! (piglia u maneghju di a porta è u scuzzula). Aprerete ? (a porta s’apre d’un colpu è ancu appena Muriel casca) ah !

(un longu silenziu)

GHJISEPPU : Allora Muriel ? Andate vi ne !

MURIEL (pianu pianu) : Mi dumandu perchè chì sta porta s’hè aperta…

GHJISEPPU : Cosa aspetatte ? Andate, andate vi ne infuria ! 

MURIEL : Ùn mi n’anderaghju micca.

GHJISEPPU : È tù, Dumè ? (Dumè ùn si move. Ghjiseppu si mette à ride) Allora ? Qualessu ? Quale di noi trè ? A strada hè libera, cosa ci ritene ? Ah ! Ci hè da ride, simu inseparevuli !

(Dumè salta in darettu)

DUMÈ : Inseparevuli ? Muriel ! Aiuta mi, aiuta mi subitu ! Ù trascinaremu fora è chjuderemu a porta daretu à ellu ! Hà da vede…

GHJISEPPU (lottendu) : Dumè ! Dumè ! Per pricura, teni mi ! Micca ind’è ‘ssu curridore, ùn mi lampà per stu curridore !

MURIEL : Cappia lu !

DUMÈ : Sì scema ! Ti odie !

MURIEL : Hè per via di ellu chì sò firmata…

(Dumè cappia à Ghjiseppu è guarda à Muriel stunatu)

GHJISEPPU : Per via di mè ? (un tempu) Per via di mè ?

MURIEL : Iè. A sai tù, ciò ch’ellu hè un assassinu ! 

GHJISEPPU : Iè, a sò.

MURIEL : Sai cosa hè u male… a vergogna, a paura. Iè cunnosci u prezzu di u male. È s’è tù dici chì sò un’assassina, hè perchè chì sai di cosa tù parli, neh ?

GHJISEPPU : Ié.

MURIEL : Sì di a mo razza. Pensava tù  chì mi ne sarebbe andata ? Ùn ti pudìa lascià quì, triunfante, cù tutti sti pinsamenti in u to capu… Tutti sti pinsamenti chì mi cuncernenu.

GHJISEPPU : Mi voli veramente cunvince ?

MURIEL : Ùn vogliu più nunda altru ! Ùn li sentu più, sai. Forse chì ne anu finitu cù mè. Finitu : casu chjosu, documentu arcivatu ! Ùn sò più nunda nant’à a terra, nè mancu un’assassina ! Ghjiseppu simu soli avà : ùn ci hè più chè voi dui per pensà à mè. Ellu ùn hà impurtanza ! Ma tù, tù mi odii : s’è tù mi credi, mi salvi…

GHJISEPPU : Ùn sarà micca faciule. Guarda mi : sò testardu !

MURIEL : Ci metteraghju u tempu ch’ellu ci vole…

GHJISEPPU : Oh, ai tuttu u tempu… Tuttu u tempu !

MURIEL : Sò morta troppu prestu. 

GHJISEPPU : Si more sempre troppu prestu – o troppu tardi ! È puru, a nostra vita hè quì, compia, finita ! L’affare hè fattu, hè ora di fà i conti ! Sì un’assassina Muriel, un’assassina perchè chì a vogliu. A vogliu, senti ? A vogliu ! È puru, guarda cum’è tù sì debule, un soffiu ; ùn sò nunda chè u sguardu chì ti vede, chè stu pinsamentu senza culori chì ti pensa. (Và versu à ella, e mane aperte) Ma cosa speri ? Ti tengu !

DUMÈ : Muriel !

MURIEL : Cosa ?

DUMÈ : Vindeca ti !

MURIEL : Cume ?

DUMÈ : Basgia mi, u sinterai cantà !

MURIEL : Eppuru, hè vera, Ghjiseppu. Mi teni, ma ti tengu ancu eiu !

(Si cala versu Dumè. Ghjiseppu tira un mughju)

GHJISEPPU : Ah, assassina ! Assassina ! Vai ! Vai à fà ti cunsulà da l’omi. 

DUMÈ : Canta, Ghjiseppu, canta puru !

GHJISEPPU : Chì bellu coppiu ! S’è tù videssi à so manuccia nant’à u to spinu, sgualcì a to camisgia. E so mane meze sudate ; suda. Hà da lascia a so stampa nant’à u canapè.

DUMÈ : Canta ! Canta ! Stringhji mi più forte contr’à tè Muriel ; hà da sbuttà ne !

GHJISEPPU : Di sicuru, stringhji lu forte, stringhji lu ! Mischiate i vostri calori. Hè bonu l’amore, neh Muriel ? Hè tepidu è prufondu cum’è u sonnu, ma ùn ti lasciaraghju micca dorme…

(Gestu versu Muriel)

DUMÈ : Ùn lu stà à sente ! Piglia a mo bocca ! Sò tuttu à tè !     

GHJISEPPU : È bè, cosa aspette ? Fà ciò ch’ellu ti dice… Muriel l’assassina tene ind’è e so bracce à Dumè l’infanticidiu ! E scumesse sò aperte ! Muriel l’assassina u basgiarà ? Vi vecu ! Vi vecu ! À eiu solu, sò u populu, u populu ! Muriel ! U populu, u senti ? (sussureghja) Assassina ! Assassina ! Assassina ! Assassina ! Assassina ! Vanamente, mi fughji, ùn cappiaraghju micca ! Cosa cerchi nant’à e so labbre ? U smintecu ? Ma ùn mi scurderaghju di tè ! Sò eiu ch’ellu ci vole à cunvince ! Eiu ! Veni. Veni ! T’aspettu ! Guarda, Dumè, alluntana a so strinta. Hè mansa cum’è una cagna… Ùn l’averai micca !

MURIEL : U bronzu… (l’accarezza, si gira d’un colpu) ah… ùn site chè dui ? Vi credia più numerosi ! (ride) Allora, hè què l’infernu ? Ùn l’averia mai creduta… V’arricurdate : l’inzolfanu, u fucarone, u brasgeru… ah, chì guaia ! Ùn c’hè bisognu di brasgeru, l’infernu sò l’altri.

DUMÈ : U m’amore !   

MURIEL (u rispinghje) : Lascia mi. Hè trà di noi. Ùn ti possu tene caru quand’ellu mi vede !

DUMÈ : Ah ! È bè, ùn ci vederà più !

(Piglia u tagliacarta nant’a u tavulinu, si lampa nant’a Ghjiseppu è u pugnaleghja)

GHJISEPPU (lotta è ride) : Cosa faci ? Cosa faci ? Sì scemu ! Ùn la sai chì sò digià mortu ?

DUMÈ :Mortu ?

(Cappia a cultella. Un tempu. Ghjiseppu piglia u taglia-carta è si pugnaleghja annervatu)

GHJISEPPU  (cù una risa scema) : Mortu ! Mortu ! Mortu ! Nè a cultella, nè u velenu, nè a corda ! Hè digià fatta, capisci ? È simu inseme per l’eternu ! 

DUMÈ (scaccaneghja) : Per l’eternu… Oh Signore, cum’ellu hè sbillicante ! Per l’eternu  !

MURIEL (ride guardandu li tramindui) : Per l’eternu! (Cascanu à pusà, ognunu nant’à u so canapè. Un longu silenziu. Ùn ridenu più è si guardanu. Muriel s’arrizza) Eh bè… cuntinuemu !