NOVE SCRITTURE: PASQUALE BALDOVINI

 

UN ESTRU D’ ALTERNANZA TRÀ RISENTE È PENSÀ CÙ UNA CUSGITURA ASTUTA  ED ELEGANTE

 

U titulu Rughji è chjuchjulimi dice propiu l’ampiezza di a pruspettiva ch’elli aprenu issa quindecina di scritti puetichi -puemi veri!-  à quandu in rima, à quandu in prosa è à quancu rime è prosa... Hè un estru attente à i soni, musiche è altre voce di u mondu, ch’elle sianu tremende o timiche timiche.

È in u mondu di a scrittura puetica di Pasquale, hè chjara ch’ellu hè megliu à esse sentachju... è ancu tene l’ochji spichiti. Di fatti, ind’è stu universu literariu e quistione esistenziale sò spessu spessu ligate o ghjustaposte cun nutazione quasi pitturale è sugerimenti di una descrizzione ancu à fà si è porta da rifinisce si cun l’imaginazione di u lettore. Sò tanti i passi chì mettenu in opera issa dicitura, è principia subitu in u puema 1 senza titulu. U spettaculu di a natura vergine è salvatica vista dopu un’attippata tremenda ùn porta micca in tempi altri ma rinvestisce in un presente chì a marchja è u sforzu fisicu intensificheghjanu per via di l’attichju di tutti i sensi.

Cun “Mimoria sciolta” (puema 2) spunta è si sparghje a cuscenza di u tempu chì passa, raspa è squassa sinu à u ricordu è a ghjente cun quale si hà campatu stonde felicissime. Inghjenna angoscia è nustalgia ma ùn stà tantu à mischjà si ci pè una vichjarella pueta l’incantesimu di una visione duve un balsamu si tramuta per via di tutti i sensi è scambia u mondu: sintia u mondu cume s’ellu era una mela prufumata sott’à u so sguardu astutu.

Da cumpone a racolta sana sarianu 15 puemi s’omu si tene à i tituli duv’elli sfilanu accenni à sugetti è materie varii assai chì portanu da a cultura lucale à a meditazione ancu filusofica passendu pè i sogni di a tradizione è e finzione lucale, ma insegnanu ancu detti è pruverbii di a tradizione è dinù l'universu fantasticu di a literatura universale.

È issi puemi, s’omu i feghja da più vicinu, si viderà quant’elli sò cumplessi daretu à una prima apparenza ancu tradiziunale. Ùn ci hè chè da vede a struttura d’ogni pezza capace ad ogni mumentu à fà barcà l’estru cù a forma, da a strofa versificata à u paragrafu in prosa. È sempre, da un testu à l’altru l'alternanza trà sente, risente, dì, pensà è riflette. Cù una cusgitura astuta ed elegante di una lingua attente ma ammanita.