Versione :
Francese

Leonor Fini

Corsica è Imaginariu 20esimu seculu

        Tutti l’anni, Leonor FINI cun Stanislao è i so ghjatti, à u mese di ghjugnu sbarcava in Bastia. Dopu si ne venianu cun parechji taxì in Nonza. Ghjunti in paese si carcava i sumeri è falavanu sinu à u cunventu.
        Sinu à u principiu di l’anni 1980 ci stetenu da ghjugnu à ottobre senza acqua nè elettricità. E pruviste e li purtavanu a ghjente di u paese (e surelle Sulpizia è Divota Marcucci pè u più). Ci vensenu invitati pa rechji amichi di soiu cum’è Marx Ernst, u ritrattaru Enrico Colombotto Rosso, David Hamilton è tanti altri pè una « Dolce Vita » piatti è in cuntattu cù a natura è l’arte ci avia ancu a so parte di creazione nata custì. Si ammenta ancu i pranzi è i custumi ch’elli vestianu custì è e seanze di ritratti date à a fantasia, à l’erotisimu è à u sognu. U cunventu tandu si trasfurmava in teatru cun messe in scena duv’ellu mancava nè u fascinu pè a morte, cù una creatività sfrenata (cf.e camisgiole bianche ch’ellu buscava Enrico Colombotto Rosso ind’è l’asiliu di Turinu è arricate in Nonza da fà ne custumi). Issu ambiante pa rticulare ebbe effettu assai nantu à a so pittura è u mondu ricreatu in e so cumpusizione « u so museu imaginariu » cum’ella dicia. (cf. les Fileuses , 1954, è dinù tante rapresentazione di persunagi à metà umani è à metà animaleschi.
15 di lugliu 1965, u merre Roger Canale face vutà l’affittu di u cunventu à Léonor Fini è si face una stallazione più arradicata, puru senza raportu strettu cù a ghjente di u locu. L’a rtista è i soi ùn venenu tanti in paese stessu è solu pè occasione ind’è certe famiglie : i Canale è i Patrizi chì tenianu l’osteria di u paese. Hè cusì ch’omu pò truvà parechje opere oghje in isse famiglie chì l’artista li ne avia fattu rigalu.
In a Scola Corsa di pittura ùn ci hè tanti artisti di estru surrealisti fora di Leonor Fini. Ella s’ispira assai d’issu locu è u so mondu minerale è vegetale, enigmaticu pè u so imaginariu è ch’ella traduce in serie d’opere (cf. Les Gardiennes, Nonza da 1954, o Les Mutantes, opera offerta à a famiglia Patrizi à u principiu di l’anni 1980, cun trè zitellucci chì a so forma si cunfonde cun quella di misgi à vicinu).
       Per trenta anni, è quasi sei ore à ghjornu l’artista hà fattu tanti dissegni, pitture à l’ogliu litugrafie, estampe è acquarelle. Certi tratti spiccanu cum’è a passione pè a persona umana, giovana è bella, sia d’omu sia di femina, cun predilezzione marcata pè l’aspetti androgini. Caratteristicu hè Une jeune femme en train de danser, 1956 : un persunagiu cun collant di ballerina, cun fiori cinti nantu à i petti è a vita, capellisciolta è cun passu di ballu, è pare tutta una pittura manierista di Giambologna. Quellu chì li fece da mudellu hè Francescu Belfatto, di Nonza, chì avia vinti anni tandu. Si ricorda ch’ella li avia messu un vestitu cun pilucca, un collant verde chjaru di i fiori. Un ambiante trà umanu è vegetale chì ramenta ancu l’estru di l’artista chì li fece circà à mette armunia in i cuntorni di u cunventu à parte si da l’anni 1960. In u 1964 dinù, hè tandu ch’ella fece Héliodora un’opera assai di nomina. Contanu chì issu nome era quellu di un misgione biancu smarritu in a machja è spuntatu in Nonza u ghjornu stessu ch’ella cumpiia iss’opera ! Li piacia dinù à fà tratti da memoria senza puntellu visuale alcunu, cum’è Paule Patrizi enfant fattu in l’anni 1950 è offertu à issa mudella quand’ella fù diventata una donna : spunta una faccia zitellina cun aspettu fantomaticu. Altri rigali d’opere cum’è Les chats déguisés en marquis o La Chambre descellée (1964).

Quand’ellu morse Stanislao in u 1980, Leonor da tandu ùn vense più in Nonza. Dopu u so dolu si messe dinù à pitturà è a truvemu pè una rituspettiva di a so opera in u 1986 in u Musée du Luxembourg. Leonor Fini morse in Parigi u 18 di ghjennaghju di u 1996. Cum’è a stampa di u mondu sanu u Corse-Matin (20.01.1996) saluta a memoria di a « Grande prêtresse de la peinture fantastique ».