A PULENDA DI MAMMA

 

Per cambià di e discussione nant'à u virus v'aghju da cuntà a manera semplice ch'ella avia a mo mamma d'appruntà a pulenda. Ci pensu perchì sò una pulendaghja. 

Malgradu a povertà, u manghjà era sacratu è e feste accumpagnate di ripasti di qualità incù solu robba casana.

E sere di pulenda, mamma approntava u tavulinu, cum'è u prete l'altare pà a messa.

Ci buccava parechji torcioni, da u più rozu à u più fine è poi ci sparghjiva a farina castagnina.

Si mettia davanti à u focu, a pignatta era di quelle, è cuminciava à misculà.

U mo babbu, a mo mammone è noi i sei zitelli aspettavamu senza dà minimu aiutu, cusì si facia tandu !

Mamma ūn andava à pienghje si à l'associi di i diritti di e donne, ella si dava à u travagliu è ūn circava à capì !

Dopu cotta a pulenda, a lampava d'un colpu precisu à mezu à u tavulinu infarinatu.

U figatellu casanu, l'ove di e nostre ghjalline, quellu fromagliu frescu è un pocu di vinu di babbu, ùn campavamu furtunati ?

A nostra educazione severa facia ch'ognunu era servutu secondu un rituale, da l'anziana à mè, a "cacanidu".

Mamma dicia sempre, finitu u da fà, ch'ella ūn avia più fame.

U so piacè era di nutrisce i soi, micca di risparmià si, in una missione feminile trasmessa da l'antenate.

À ringrazià ti cara mamma, i to pranzi preparati cun tant'amore sò belli ricordi.

Sti ricordi zitelleschi chì mi permettenu di supportà i guai di st'epoche moderne induve e malatiacce spaventanu a ghjente !

 

Cathy CAMPANA